Un tribunal din Italia a recunoscut legătura dintre telefonul mobil și tumori

Data actualizării: Data publicării:
tanar vorbind la telefon

Un tribunal din Italia a recunoscut în mod oficial legătura dintre utilizarea pe termen lung a telefonului mobil și tumori printr-o decizie ce creează un precedent, a anunțat joi un grup de avocați citați de DPA.

tanar vorbind la telefon

Cazul din Ivrea (nord-vestul Italiei) privește un manager în vârstă de 57 de ani care și-a folosit telefonul între trei și patru ore pe zi și a contactat o formă benignă de tumoare la creier, potrivit societății de avocatură Ambrosio & Commodo citate de Agerpres.

După ce un expert din cadrul tribunalului a conchis ''potrivit unui criteriu al probabilității'' că utilizarea telefonului mobil este responsabilă pentru neurinomul acustic de care suferă bărbatul, un judecător a hotărât că acesta poate beneficia din partea agenției naționale de asigurări din Italia de concediu medical, menționează sursa citată.

Hotărârea, la care se poate face apel, este ''prima și singura din lume'' prin care un tribunal de primă instanță acceptă legătura cauzală dintre telefoanele mobile și tumori, susține Ambrosio & Commodo. Concluzii similare au fost formulate și în 2009 și 2012 de către alți judecători din Italia, însă numai în proceduri de recurs, au adăugat avocații.

Ambrosio & Commodo au publicat informațiile pe un website, recomandând totodată altor pacienți diagnosticați cu tumori la creier, care pot dovedi că au utilizat telefoanele mobile peste 1.640 de ore cumulate, să intenteze procese.

În cadrul comunității științifice, cancerogeneza determinată de radiațiile emise de telefoanele mobile este în continuare un subiect aflat în dezbatere.

Pe site-ul său, Institutul Național pentru Cancer din Statele Unite (US National Cancer Institute) susține că ''un număr limitat de studii'' au demonstrat unele dovezi ale acestei asocieri, însă majoritatea cercetărilor nu au identificat o astfel de legătură. Se adaugă faptul că în 2011 Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerelor (International Agency for Research on Cancer) a clasificat utilizarea telefoanelor mobile drept ''posibil cancerigene pentru oameni'', bazându-se pe dovezi limitate rezultate în urma unor studii efectuate pe oameni, pe dovezi limitate relevate de cercetări asupra efectelor radiofrecvenței asupra rozătoarelor și pe dovezi inconsistente provenind din studii mecanistice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță