Sari la conținut
News Alert

Spectacol incendiar marca TIFF, la Bonţida

Astfel au fost întâmpinaţi spectatorii care au venit în curtea Castelului Banffy din Bonţida. După ce în seara deschiderii festivalului au făcut un spectacol de acrobaţii la înălţime, în cea de-a doua seară, francezii de la Transe Express au câştigat aplauzele publicului cu un show pirotehnic.

„Destul de interesant, foarte mişto. A fost prima ediţie la care am venit. Mi se pare un show nemaipomenit! Nu mă aşteptam să fie chiar atât de tare. De unde eşti? Din Prahova.”

***

„Mi-a plăcut, cred că erau francezi, foarte frumos. Ţie cum ţi s-a părut? A fost foarte frumos, mai ales că ne-au înconjurat şi au fost nişte emoţii foarte puternice, pentru mine, cel puţin.”

Seara a continuat cu proiecţia filmului The Show of Shows, o producţie din 2015, în regia lui Benedikt Erlingsson. Este un documentar fascinant despre lumea circului, cu o coloană sonoră originală creată de doi membri ai trupei islandeze Sigur Ros.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania a ajuns la cea de-a 15-a ediţie şi se desfăşoară până pe 5 iunie la Cluj-Napoca.