Sari la conținut

Interviu | Cum era Georges Simenon, „tatăl” comisarului Maigret?

Aproape 500 de romane, nuvele și povestiri. Nu este conținutul unei biblioteci, ci opera unui singur autor. Un belgian faimos, care și-a făcut eroul la fel de celebru. Scriitorul GEORGES SIMENON și al său protagonist, comisarul MAIGRET, au făcut "victime" în întreaga lume. Pasionații de romane polițiste din generații întregi au trăit emoțiile paginilor scrise de romancier. De-a lungul timpului, au fost tipărite aproximativ 550 de milioane de exemplare din cărțile sale. La „Digicult”, JOHN SIMENON, fiul legendarului scriitor, a evocat figura excentrică a părintelui său și ni-l dezvăluie pe omul GEORGES SIMENON.

A avea un tată celebru este un privilegiu, dar poate deveni și o povară: toată lumea te întreabă câte ceva despre el, toți vor să afle ceva extraordinar. I se întâmplă și lui John Simenon, fiul celebrului romancier Georges Simenon. Poate c-ar fi preferat să aibă un părinte mai... casnic.

JOHN SIMENON, producător de film și televiziune: Dar tata chiar era un tip de casă! Era un familist, înainte de a fi un scriitor. Credea că "serviciul" lui era, mai presus de orice, să fie părinte. Aceasta este prima parte a răspunsului meu. Pe de altă parte, nu sunt nevoit să spun lucruri originale tot timpul, pentru că nu vorbesc mereu cu aceiași oameni. Dar, dată fiind profunzimea și întinderea subiectului, cred că găsesc o cale de a spune lucrurile altfel, de fiecare dată. Este întotdeauna o provocare, găsesc lucrul ăsta foarte interesant, nu mă plictisesc niciodată de el.

Cititorul obișnuit are acces la cărțile autorilor favoriți doar după ce acestea ajung pe rafturile librăriilor. Familia unui scriitor are privilegiul de a citi, măcar în parte, viitoarele bestseller-uri, cu mult înainte de a fi tipărite.

JOHN SIMENON, producător de film și televiziune: Între 10 și 15 ani, am avut acces nu la manuscrisul original, dar la copiile acestuia, pe care le puteam citi "calde, abia ieșite din tipar", ca să spun așa. N-a fost o îndeletnicire care-mi făcea întotdeauna plăcere, ca să fiu sincer. Oricât ar părea de ciudat! Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut poveștile sau stilul literar, ci fiindcă - așa cum spunea tata - exista mereu ceva , dacă nu autobiografic, măcar ceva ce nu fusese inventat special. El nu inventa lucruri, așa că tot ce scria erau lucruri pe care le văzuse, oameni pe care-i cunoștea. Și puteam observa asta! Alții n-ar fi putut, nefăcând parte din familie. Iar faptul că recunoșteam anumite lucruri era, pentru mine, oarecum problematic. Acum, când îi recitesc cărțile, sentimentul e foarte diferit, e o sursă suplimentară de apropiere, pentru că-mi redescopăr rădăcinile în cărțile pe care le citesc. Sunt romanele pe care tatăl meu le-a scris, așa că reprezintă un fel de oglindă dublă, care-mi redă o altă imagine a mea, ceea ce este în egală măsură provocator și plăcut.

Chiar dacă nu au, cu adevărat, aspecte autobiografice, cărțile lui Georges Simenon se inspiră din propria sa viață.

JOHN SIMENON, producător de film și televiziune: Își au rădăcinile în viața tatălui meu, în experiențele sale, astfel că - pentru că mă trag din tatăl și din mama mea - pot intui o anumită profunzime suplimentară, în rădăcinile mele. Nu e simplu de explicat! De exemplu, filosofia lui de viață, modul în care am fost crescuți, pretențiile pe care le avea de la noi, perspectiva lui asupra responsabilității, pot regăsi toate aceste lucruri în volumele lui. Nu sunt prezentate explicit, însă există undeva, pe fundal. A citi o carte sau alta, cu același subiect, dar folosind alte mijloace de expresie, reprezintă o modalitate de a mă descoperi mai bine. 

Când stai, zi de zi, lângă un om care scrie, se întâmplă să devii tu însuți personaj. Nu neapărat unul care să-ți placă.

JOHN SIMENON: Nu ne-am amestecat niciodată, în niciun fel, în procesul de scriere a cărților. Nimeni din familie nici măcar n-a visat să-i facă vreo sugestie! Dar mă regăsesc într-una dintre cărți, în unul dintre protagoniști, seamănă foarte mult cu mine, adolescentul de 16 ani. Descrierea este foarte precisă. A fost momentul în care am hotărât să nu mai citesc poveștile, pentru că am simțit că eroul se apropiase prea mult. Era un puști cu coșuri și aparat dentar, învăța pentru două specializări în același timp, era un admirator al zeilor greci, ceea ce se asemăna prea mult cu cine eram, la vremea aceea. Așa că am decis să renunț la a mai citit cărțile tatălui meu. Și m-am ținut de hotărârea asta până pe la 35 de ani. Apoi am reînceput să citesc, ceea ce a dus la redescoperirea lui, ca autor, iar acum sunt unul dintre cei mai mari fani ai lui.

Mulți dintre admiratorii unui autor celebru se întreabă cum arată o zi de lucru din viața lui. Are tabieturi, face ceva ieșit din comun? John Simenon dezvăluie câte ceva dintre obieceiurile de scris ale ilustrului său părinte.

JOHN SIMENON, producător de film: A căpătat multe tabieturi, pe măsură ce a înaintat în vârstă. Dar am asistat la unul anume, și mă refer aici la perioada în care scria romane. Nu uitați că scria un roman în două săptămâni și termina cam cinci cărți pe an, ceea ce-i ocupa 10 săptămâni. Îi mai rămâneau 42 de săptămâni din an, timp suficient pe care să și-l petreacă alături de noi, să fie tatăl care-și dorea să fie. Programul lui începea dimineața foarte devreme, în jurul orei 5. Cu un vas mare cu cafea sau Coca Cola, depinde. Și-și scria capitolele dimineața, până în ora 12.00. Era momentul în care noi ne întorceam acasă, de la școală, așa că ne întâlneam pentru masa de prânz, chiar dacă scria. Apoi ne întorceam la cursuri, iar el se bucura de o scurtă siestă, după care bătea la mașină ceea ce scrisese, de mână, dimineața. Pentru a scăpa de frazele prea lungi și acele lucruri care nu erau neapărat necesare.

Am auzit toți de creatorul care are nevoie de liniște perfectă și se izolează de ceilalți, pentru a-și putea desăvârși opera. Georges Simenon nu a fost un astfel de scriitor. Dimpotrivă.

JOHN SIMENON, producător de film: Noi n-am simțit niciodată că el lucra cu adevărat. Era foarte deschis și disponbil pentru noi. Îmi amintesc că, după-amiezile, făceam plimbări lungi, indiferent dacă scria sau nu. Era, mai întâi de toate, părinte. O altă amintire frumoasă datează din vremea când aveam 10-13 ani și urmăream jurnalele de știri de la ora 20.00 la tata în poală. Îi plăcea foarte mult lucrul ăsta! Nu ne vorbeam, ne uitam la televizor. Dar după știri îl bombardam cu întrebări despre ceea ce se petrece în lume. Era ocazia de a afla o mulțime de lucruri despre el, prin aceste întrebări și din modul în care-mi răspundea. 

Comisarul Maigret este unul dintre cei mai cunoscuți eroi de roman polițist. Dar și detectivul Poirot al Agathei Christie este o celebritate. Ca să nu mai vorbim de Sherlock Holmes. Care dintre ei este cel mai bun?

JOHN SIMENON, producător de film: Un jurnalist a spus că tatăl meu - mă rog, comisarul Maigret - nu rezolvă crime, "rezolvă" oameni. Ceea ce este diferit de Poirot sau Sherlock Holmes. Depinde ce preferi: dacă-ți place intriga, dacă vrei să fii surprins de deznodământul din finalul unei cărți, ar trebui să citești romanele lui Poirot. Dacă ești interesat să descoperi mai multe despre natura umană, despre ceea ce ne poate transforma pe toți criminali sau nu, cred c-ar trebui să citești cărți cu Maigret.

Spre deosebire de alți colegi literari, Maigret are o calitate specială.

JOHN SIMENON: Empatia de care dă dovadă. Îi plac oamenii, iubește cu adevărat oamenii! Se atașează de oameni, încearcă să-i înțeleagă, îi place contactul uman, nu este un solitar.

John Simenon lucrează de decenii în industria cinematografică și colaborează adesea cu cei care ecranizează romanele tatălui său.

JOHN SIMENON, producător de film și televiziune: Lucrez mult cu regizorii, cu producătorii, cu scenariștii, le explic mai multe despre cine este Maigret, care-i sunt idiosincraziile, ce anume nu este. Și acesta este un aspect important. Chiar mai important decât cine e! Cred că rolul meu este cel de a ajuta la dezvăluirea a ceea ce reprezintă esența poveștii și a personajului.

De-a lungul vremii, actori prestigioși l-au intrepretat, pentru marile și micile ecrane, pe comisarul Maigret. Cele mai noi producții cinematografice îl au în rolul principal pe Rowan Atkinson, cunoscut publicului din toată lumea drept Mr. Bean. Actorul britanic pare o alegere cel puțin surprinzătoare.

JOHN SIMENON, producător de film și televiziune: Sigur că da! A fost o alegere surprinzătoare pentru toată lumea! Dar am petrecut cu Rowan Atkinson 20 de minute, răstimp în care n-am făcut altceva decât să-l las să vorbească. Am vrut să aud de ce simțea că ar putea să-l joace pe Maigret. Și, pentru că a fost o provocare mult mai mare pentru el, în viața și în cariera lui, decât a fost pentru noi, am gândit că, dacă el simte că vrea să facă rolul ăsta și că-l poate face, n-o să pun la îndoială asta. Va trebui să am încredere în el! //...// Când îl cunoști, îți dai seama că are empatia de care vorbeam mai devreme. E cam timid, mult mai timid decât Maigret, însă este empatic. Poți simți că îi înțelege pe ceilalți.

Pentru ca publicul său de astăzi și din viitor să-l înțeleagă mai bine pe Georges Simenon, fiul său îi promovează opera peste tot în lume. Dar mai face un lucru, la fel de important.

JOHN SIMENON: Cred că aspectul despre care se cunoaște cel mai puțin, în legătură cu tatăl meu - deși el vorbea mult despre el, a acordat o mulțime de interviuri, era foarte deschis la întrebări - este omul Georges Simenon, despre care întreba foarte puțină lume. Probabil că asta este mica mea contribuție: să dezvălui mai multe celor care sunt interesați de el. Și, de asemenea, să prezint latura lui umană, pe care ceilalți o pierd din vedere. Dincolo de toate superlativele cu care lumea se referă la el, aș spune că era un om ca oricare altul. Cu momentele lui fericite, cu disperările lui, era o ființă umană, căreia îi păsa foarte mult de alte ființe umane. 

Georges Simenon a fost un personaj foarte interesat de cei din jurul său. Firesc, preocupările sale s-au îndreptat în primul rând către copii, cărora le-a predat lecții esențiale.

JOHN SIMENON: Să-ți asumi responsabilitatea pentru ceea ce faci, să accepți că ai drepturi, dar să-ți amintești că ai obligații în viață și că nu ți se cuvine orice. Să accepți că suntem suspuși greșelii, dar, în același timp, să nu cauți scuze. Și să încerci să găsești ce e mai bun în tine. Chiar dacă știi că e un țel iluzoriu, la drept vorbind...

- Ar fi o idee bună să se facă un film despre Georges Simenon omul?
- Chiar eu am în plan să fac asta!
- V-ați gândit la vreun actor care să-l joace?
- Am în minte câțiva, însă ei nu știu, deocamdată, asta...
- Atunci vă las să-i surprindeți!

(Interviu realizat de DIANA POPESCU)