Iohannis, de Ziua Culturii: Îndemn autoritățile să sprijine mediul cultural, public și privat

Data publicării:
iohanis discurs
Președintele României, Klaus Iohannis. Foto: Presidency

Președintele Klaus Iohannis a transmis, luni, cu ocazia Zilei Culturii Naționale: „Faptul că românii de pe ambele maluri ale Prutului cinstesc astăzi, împreună, cultura, tradițiile și limba din care ea și-a tras seva puternică reprezintă rodul jertfelor și al luptei pentru democrație, fiind totodată dovada triumfului libertății, al rezistenței și al solidarității prin și pentru cultură”. Mesajul Președintelui este de a îndemna „autoritățile să sprijine mediul cultural, public și privat și să acorde importanța cuvenită educației și culturii în formularea strategiilor lor”. 

Președintele Klaus Iohannis a transmis luni, 15 ianuarie 2024, un mesaj cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial - Departamentul Cultură, Culte și Minorități Naționale, în cadrul sesiunii festive organizate de Academia Română, conform unui comunicat de presă transmis de Administrația Prezidențială.

Textul mesajului: 

„Prin instituirea Zilei Culturii Naționale pe 15 ianuarie, cinstim opera și contribuția excepțională a lui Mihai Eminescu la identitatea națională și la cultivarea limbii române ca element central al patrimoniului nostru cultural. 

Peste generații, opera eminesciană reprezintă o moștenire neprețuită lăsată nouă și care pune în evidență rolul culturii în evoluția spre modernitate a societății noastre, un proces care s-a inspirat din valorile occidentale și care, printr-o fericită îngemănare cu spiritualitatea și tradițiile poporului român, a stat la baza împlinirii idealului unității noastre naționale. 

Atunci când de ziua nașterii «omului deplin al culturii românești», cum îl caracteriza Constantin Noica pe Mihai Eminescu, omagiem însăși Cultura, arătăm cât de important este rolul implicării personalităților din acest domeniu în dezvoltarea societății noastre. Zeci de ani în perioada comunistă, cultura a fost ascunsă sub o pătură urâtă și grea de ideologie și propagandă, limba română a fost pusă cu forța în slujba textelor închinate dictatorilor, tradițiile seculare au fost manipulate ori marginalizate sau chiar interzise. Cu toate acestea, reperele culturale autentice nu au încetat să dea rod și să hrănească speranța în revenirea la libertate, la o societate a promovării valorilor și a cultivării dialogului intercultural. Faptul că românii de pe ambele maluri ale Prutului cinstesc astăzi, împreună, cultura, tradițiile și limba din care ea și-a tras seva puternică reprezintă rodul jertfelor și al luptei pentru democrație, fiind totodată dovada triumfului libertății, al rezistenței și al solidarității prin și pentru cultură. 

Fundamentele constituirii și progresului națiunii, de la cucerirea independenței și Marea Unire la parcursul țării noastre spre integrarea europeană și nord-atlantică, nu ar fi fost posibile fără contribuția elitelor și a personalităților culturale. Operele lor au conferit legitimitate prezenței noastre în marea familie a Uniunii Europene, unde astăzi suntem parte a unui spațiu politic guvernat de respectul drepturilor fundamentale ale omului, printre care un loc central îl ocupă libertatea de creație și liberul acces la cultură. 

Cultura rămâne de o relevanță deosebită pentru întregul proiect european. Dialogul intercultural, mișcarea liberă a creatorilor, diversitatea expresiilor culturale, recunoașterea internațională a valorii creației contemporane, ca și cea a bogăției patrimoniului nostru cultural sunt consecințe benefice ale apartenenței României la Uniunea Europeană. Activitățile industriilor culturale și creative au înregistrat o creștere semnificativă în ultimii ani, contribuția lor la produsul intern brut rivalizând cu cea a unor ramuri importante ale economiei. 

De Ziua Culturii Naționale, îndemn autoritățile să sprijine mediul cultural, public și privat și să acorde importanța cuvenită educației și culturii în formularea strategiilor lor. Implicarea cetățenilor în viața culturală este strâns legată de angajamentul civic și democratic al societății. 

Îi felicit pe cei care slujesc Cultura în toate formele sale și le mulțumesc pentru devotamentul lor, adesea neobservat și de multe ori insuficient apreciat. Astăzi, când sărbătorim Cultura, ne amintim că prin artă și creație clădim o societate liberă și inclusivă pentru generațiile viitoare”. 

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri