Sari la conținut

Mesajul scriitorului Matei Vișniec pentru copiii din România

Miruna: Trebuie să mărturisesc că acest intreviu mă emoţionează, deoarece peste câţiva ani la şcoală, voi studia textele dumneavostră.

Matei Vişniec: Şi pe mine mă emoţionează acest interviu, pentru că rareori am răspuns unui reporter care sa aibă vârsta ta!

Miruna: Nu pot să nu vă înreb. Cum este să fiţi în cărţi?

Matei Vişniec: Este o senzaţie de stranietate, dar în acelasi timp de mare bucurie. Uneori nu îmi să cred că am devenit scriitor, pentru că la vârsta pe care o ai tu, doream deja să fiu scriitor. Am început să scriu poezie, m-au fascinat întotdeauna poveştile, m-a fascinat literatura în general şi mi-am dat seama că acesta va fi drumul meu. În acelaşi timp, scriitori sunt mulţi pe pământ şi ca să reuşeşti cu adevarat să te impui, să emoționezi, să atragi atenţia, înseamnă că trebuie să ai ceva de spus. Iar acum, după multe decenii de scris, îmi dau seama că daca sunt oameni care mă studiază, înseamnă că am ceva de spus.

Miruna: Dacă mâine aţi fi din nou copil, ce aţi face?

Matei Vişniec: Daca aş fi copil mâine, în primul rand m-aş juca foarte, foarte mult. Pentru că eu când am fost copil, m-am jucat foarte, foarte mult, uneori zi lumină. Este o vârsta la care trebuie să te joci, pentru că dacă nu te joci atunci când eşti copil, nu te mai joci mai târziu. Deci, m-aş juca din nou, cum m-am jucat atunci cand eram copil, la Rădăuţi, unde aveam o gradină şi unde zburdam cu alţi copii prin toate grădinile, dar în același timp aveam şi de citit. Aş citi din nou autorii care m-au fascinat când eram eu de vârsta ta: aş citi din nou Jules Verne, aş citi din nou Alexandre Dumas, aş citi din nou poate poveşti, poate că aş inventa jocuri mai interesante. Dacă aş fi copil din nou, poate ca aş alege totuşi acelaşi drum. Când am fost copil, am avut cele mai mari revelaţii din viaţa mea şi de atunci, între vârsta pe care o aveam atunci şi vârsta de acum este totuşi o linie continuă. Nu m-am abătut niciodată de la idealurile pe care mi le-am format când am fost copil.

Miruna: Care este cartea pe care ar trebui să o citească orice copil?

Matei Vişniec: Fiecare copil cred că îşi găseşte cartea preferată. Nu este obigatoriu ca toţi copiii de pe planetă să iubească aceeaşi carte, este chiar recomandat ca fiecare copil să aibă cartea lui preferată, autorul lui preferat, povestea lui preferată. În felul acesta, copiii îşi vorbesc şi fiecare îşi laudă povestea şi autorul preferat şi în felul acesta circulă poveştile. Unul spune „a mea a fost mai intresantă”, altul spune „a mea a fost mai interesantă”, pentru că în felul acesta copiii îşi vorbesc şi fiecare îşi laudă autorul sau povestea preferată şi în felul acesta circulă poveştile. Dar pot să vă spun totuşi că atunci când am fost copil, cred că am început să citesc prin clasa a doua, a treia, am dat de o carte care mi-a plăcut enorm şi care se numeste „Habar nu am în oraşul soarelui”. O găsiţi şi voi în librării şi cred că este o anumită vârstă la care trebuie să citeşti această carte.

Miruna: Să vorbim puţin despre copilăria dumneavoastra, la Rădăuţi. Știu că în acea perioada v-a marcat foarte mult spectacolul circului în turneu. De ce?

Matei Vişniec: Ei bine, când eram eu mic, în acel oraş care se numeşte Rădăuţi, din când în când venea circul. Venea cam o dată pe an şi atunci se întâmpla o trasnformare extraordinară în oraş, pentru că împreună cu circul veneau culorile, venea muzica, veneau clovnii, venea o veselie pe care înainte nu o regăseai în oraș. Mai rămân însă din acest circ pe care l-am cunoscut eu atunci doar clovnii: clovnii de teatru, clovii de circ, clovnii de stradă. De câte ori văd un clovn, imediat îmi amintesc de copilărie.

Miruna: „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, este o piesă de copii. Ce v-a inspirat să scrieţi această piesă?

Matei Vişniec: Am vrut să creez o punte între copilul care am fost eu acum 50 de ani şi copiii de astăzi şi să văd dacă ei mai au lucruri să își spună, copilul din mine, cu copilul de astăzi. Si am avut cred că bucuria de a îmi da seama că astăzi copiii simt la fel ca acum 50 de ani: au nevoie de poveşti frumoase, am nevoie de adevăr, au nevoie să râdă, au nevoie să se mire, au nevoie de muzică, au nevoie de miracole, iar teatrul este pentru mine un miracol. Un copil care nu merge niciodată la teatru pana la vârsta de 12-13 ani, a pierdut foarte mult. Din cauza aceasta pentru a mine a fost foarte important să scriu piese pentru copii, nu doar pentru adulţi, pentru că eu m-am hrănit cu teatrul când eram copil şi ştiu că şi astăzi copiii au nevoie de această extraordinară formă de socializare, de împrietenire cu cuvântul, emoţia şi frumosul, ceea ce este teatrul.

Miruna :Aţi spus despre omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele că este o piesă care trebuie trăită, nu rezumată. Cum aşa?

Matei Vişniec: Atunci când o rezumi simplifici totul. Cel mai bine e s-o povesteşti sau măcar să fii într-o sală de teatru şi să observi şi spectacolul copiilor care se uită la piesă, nu doar piesa. Ce mă interesează cel mai mult este dacă viitorii spectatori, acei copii care vor fi în sală peste câteva minute, se vor bucura şi ei de această piesă, vor reacţiona, vor trăi, vor dialoga. Asta mă interesează foarte mult. Să ştiu dacă piesa ajunge în inimile lor.

Miruna: Regizorul Peter Brooks spunea că dacă vrea să ştie cum este o piesă de teatru o prezenta prima dată unui public format din copii. De ce suntem noi, copiii, un public atât de exigent?

Matei Vişniec: Sunteţi un public extraordinar pentru că voi reacţionaţi spontan la adevăr. Dacă pe scenă se întâmplă ceva frumos şi ceva adevărat, atunci inima voastră se deschide, sufletul vostru reacţionează. De fapt, copiii nu sunt niciodată complezenţi. Ei nu trişează. Dacă nu le place, nu se prefac niciodată că le place. Ori oamenii mari se prefac, ceea ce nu este întotdeauna un lucru bun. Din cauza aceasta copiii sunt un public extraordinar. Dacă o piesă e proastă, copilul e supărat pe ea şi îl simţi că nu se mai uită, că nu e mulţumit şi că preferă să plece. Oamenii mari rămân până la capăt pentru că sunt tot felul de motivaţii şi uneori chiar se prefac că e bine când, de fapt, nu e bine. Sunt foarte bucuros când am copii sau tineri la piesele mele pentru că acela va fi semnalul sigur că actorii, regizorii, eu, spectacolul..ascunde un adevăr, o poveste interesantă, un mesaj interesant şi mai ales..emoţie!

Miruna: Ce le transmiteţi copiilor din România?

Matei Vişniec: Să se bucure de vârsta pe care o au, să discute, să-şi imagineze jocuri, să scrie poezie, să deseneze, să danseze, să se joace şi dacă se poate cu cât mai puţine ecrane între ei pentru că aceste ecrane sunt de multe ori nişte baricade între ei şi viaţă. Viaţa trebuie trăită direct, cu furnicile, cu găinile, cu fructele, cu grădina, cu pădurea, cu norii, cu cosmosul. Sunt atâtea lucruri de descoperit pe pământul ăsta. Dacă fiecare copil va sta zilnic patru-cinci ore cu ochii în ecran în loc să stea cu ochii în frumuseţea vieţii, va ieşi un copil ştirbit. Un copil cu sufletul mai puţin deschis decât al copiilor care au parte de dialogul ce ceilalţi.