Sari la conținut

PASTILA DE LIMBĂ. Ce este palindromul 

Radu Paraschivescu explică:

M-am gândit să vorbesc astăzi despre palindrom. Şi vă rog să nu credeţi că acest cuvânt are vreo legătură cu amenajările sau structurile sportiv-utilitare de tip aerodrom, velodrom, sambodrom sau motodrom. Nici vorbă. „Drom” e, în acest caz, o terminaţie înşelătoare.

Există semeni de-ai noştri care consideră că tot în categoria palindromurilor intră şi cuvintele care înseamnă un lucru când sunt citite de la stânga la dreapta şi un alt lucru când sunt citite de la dreapta la stânga. Prin urmare, ar fi vorba aici de o dublă schimbare - de formă, dar şi de fond.

Primele exemple care-mi vin în minte sunt „doi”, care citit în direcţie inversă, devine „iod”, „cum”, care, citit de la coadă la cap, se transformă în „muc”, „trei”, care, cu direcţia de citire răsucită, ajunge „iert” şi „cort”, care, citit de-a-ndoaselea, devine „troc”. E-adevărat, această extindere a definiţiei nu are un temei lingvistic atât de solid. Ea se explică mai degrabă prin verva ludică a anumitor vorbitori cărora le place să iniţieze jocuri ale minţii în care participanţii descoperă cuvinte cu forme şi sensuri diferite, în funcţie de felul cum sunt citite: de la cap sau de la coadă.

Fără să respingem a doua definiţie, vă propun să rămânem totuşi la prima, la cea care pune accent pe simetria palindromului. Altfel spus, definiţia conform căreia palindromul e un cuvânt care se citeşte la fel, indiferent de la care capăt porneşti.

Fără să vă daţi seama, nimeriţi şi dumneavoastră destul de des peste asemenea cuvinte. Se întâmplă chiar să le folosiţi, fără să aveţi conştiinţa recursului la un palindrom. Vă invit să descoperim împreună câteva cuvinte care fac parte din această categorie şi să le inserăm în fraze sau în propoziţii cu scop ilustrativ.

Cele mai simple (şi mai numeroase) sunt palindromurile monosilabice, unde avem fie o vocală flancată de două consoane, fie o consoană tivită cu două vocale. În prima subcategorie intră cuvinte cum ar fi „cuc”, „coc”, „bob”, „dud”, „pap”, „pop”, „pup”, „nun”, „sus” etc. În cea de-a doua intră cuvinte ca „apa”, „oho”, „unu” sau „aşa”. Asta înseamnă că dacă spuneţi „Am stat trei ore în pădure singur CUC”, formulaţi un enunţ în care se găseşte un palindrom. Valabil şi pentru enunţuri de genul „Lui Vasile nu-i place doar muzica POP” sau „Camelia nu mi-a mai vorbit niciodată AŞA”.

Mai interesante (şi, ce-i drept, mai rare) sunt palindromurile plurisilabice. Cele mai multe dintre ele sunt substantive, dar există, după cum vom vedea imediat, şi verbe-palindrom (care au trei silabe). Deocamdată, să vedem câteva dintre palindromurile substantivale compuse din două silabe în acţiune. Asta înseamnă, desigur, în exemple. Aşadar:

Cosmin a făcut multe prostii la viaţa lui, dar asta le-a pus CAPAC.” „Vezi că e ger afară. Nu mai e vreme de pardesiu sau de geacă, e vreme de COJOC.” „Nataşa a cunoscut un CAZAC şi s-a măritat cu el imediat după război.” „Marina nu-şi găseşte un CIPIC. I l-o fi ascuns motanul.” „Doar n-oi vrea să te bagi în faţă, MADAM.”

Aminteam mai devreme de verbele-palindrom şi nu-mi rămâne decât să vă dau două exemple de profil: „Lumea spune că a AŢÂŢA focul nu e greu” şi „Gâdele a prins a-l ANINA pe osândit de o creangă noduroasă”. Sigur, ANINA, cu accent schimbat, este un nume propriu („Sora prietenilor mei s-a născut la ANINA”).

Iar dacă vreţi să vă distraţi puţin, admirând totodată isteţimea şi ascuţimea unui contemporan şarmant, vă invit să citiţi un palindroman. Adică un roman având drept titlu un palindrom din categoria a doua, unde nu se păstrează simetria, dar se păstrează sensul general. Nu este vorba despre „Ele fac cafele” (un palindrom perfect, de categoria I), ci de „Roşul uşor e rozul iluzor” de Şerban Foarţă. Dacă răsuciţi titlul şi-l citiţi de la coadă la cap, obţineţi „Rozul iluzor e roşul uşor”. Adaug că protagoniştii cărţii au nume dacă nu palindromice, măcar în oglindă: Nora Aron şi Vasile Elisav”.