Sari la conținut

PASTILA DE LIMBĂ | Cuvinte și expresii „prețioase”

„Mi-am propus să vă vorbesc astăzi despre câteva cuvinte şi exprimări preţioase la care ţin să recurgă unii dintre semenii noştri când vor să pară mai interesanţi decât sunt în realitate. Din păcate pentru ei, efectul obţinut e contrar celui pe care mizează. Să ne convingem”, îndeamnă Radu Paraschivescu.

Preţiozitatea înseamnă folosirea unui stil artificial sau căutat şi presupune cultivarea în exces a exprimării rafinate, graţioase sau chiar pedante. Ea are drept sinonim pompoşenia, ceea ce ne duce spre concluzia că acest registru de exprimare e afectat şi, prin asta, nesuferit. Adepţii acestui stil (dacă îi putem spune aşa) sunt ceremonioşi chiar şi în situaţii în care acest lucru nu se impune, iar rezultatul este un fel de-a vorbi nefiresc, care caută sofisticarea fără s-o găsească.

Cum recunoaştem o exprimare preţioasă sau forţată? În mai multe feluri, dintre care se disting două. Primul ţine de o anumită lipsă de naturaleţe a replicilor din dialogurile pe care le găsim în traducerile de carte şi de film. Autorii acestor traduceri cad în capcana limbajului aşa-zis de manual şi folosesc formule care sună fals, stângaci şi inadecvat, după cum îşi poate da seama oricine are fie şi un rudiment de simţ al limbii.

Campioana acestei categorii de stângăcii este folosirea viitorului academic în locul prezentului, eventual în locul viitorului popular, în enunţuri şi în situaţii de zi cu zi. „Mă voi duce la chioşc şi voi cumpăra ţigări” este un enunţ impecabil din punct de vedere gramatical, dar fals ca bancnota de patru euro într-un dialog de pe stradă, în ceea ce priveşte naturaleţea, autenticitatea. În locul preţiozităţii „Mă voi duce la chioşc şi îmi voi cumpăra ţigări”, e la mintea cocoşului că trebuie spus „Mă duc să-mi iau ţigări”. La fel, un individ care ameninţă pe cineva cu bătaia n-o să-i spună, fals şi nefiresc, „Te voi bate foarte rău”, ci pur şi simplu „Te bat de nu mai ştii de tine” ori, dacă acceptăm o uşoară fandare argotică, „Te bat de-ţi sună apa-n cap” sau „Te bat de-ţi cântă cucul”.

Un alt tip de exprimare preţioasă implică folosirea unor termeni la care autorul mesajului recurge ca să pară educat şi de familie bună, fără să-şi dea seama că felul lui de-a vorbi emană snobism fie în stare pură, fie amestecat cu ignoranţă. Există şi aici un campion al termenilor nepotriviţi, iar el este verbul „a servi”, folosit greşit în locul lui „a lua masa” sau „a mânca”. Mulţi oameni comit această greşeală, din dorinţa de-a fi admiraţi pentru vocabularul lor elevat. Partea cu adevărat neplăcută apare când eroarea e comisă de ziarişti, reporteri sau moderatori de emisiuni.  În mod normal, un enunţ din categoria „Fotbaliştii au servit masa la un restaurant din centrul Parisului” e corect într-o singură situaţie: dacă fotbaliştii respectivi sunt, în timpul liber, chelneri şi le aduc mâncare şi băutură clienţilor aflaţi la diferite mese din local. Altfel, dacă ţinem cât de cât la limba română, nu putem spune decât „Fotbaliştii au luat masa la un restaurant din centrul Parisului” sau pur şi simplu „Fotbaliştii au mâncat la un restaurant din centrul Parisului”. Verbul „a mânca” nu are nimic ruşinos sau discutabil.

Prin urmare, „a servi” înseamnă „a aduce mâncare şi băutură cuiva” şi nicidecum „a mânca”. În aceste condiţii, nu putem spune „Am servit o bere” (variantă scandalos-greşită), ci doar „Am băut o bere” (variantă corectă). Snobismul şi ţopenia produc şi alte gogomănii de calibru, cum ar fi „Serviţi un scaun” în loc de „Luaţi loc” sau „Serviţi-l dumneavoastră”, când ajungi la chioşcul de presă, vrei să cumperi un ziar, vânzătoarea e înăuntru, iar tu, în faţa tejghelei.

A nu se crede totuşi că verbul „a servi” este inutilizabil. El poate fi folosit fără emoţie în enunţuri din categoria „Ospătarul le-a servit mai întâi pe doamne” sau în forme cu aspect pronominal de tipul „Serviţi-vă cu pateuri, vă rog”, unde „serviţi-vă” înseamnă pur şi simplu „luaţi”. În concluzie, „Am servit o prăjitură” este un enunţ preţios şi ridicol, ca personajele din comedia lui Moliere. În schimb, enunţurile „I-am servit pe musafiri cu friptură” şi „M-am servit cu punci din vasul de pe masă” sunt întru totul corecte.