Sari la conținut

PASTILA DE LIMBĂ. Daţi-mi niște cartofi, vă rog. De cât? Decât cartofi

Una dintre ironiile respective e ascunsă în acest dialog din piaţă, de care nu mă-ndoiesc că vă amintiţi: „Daţi-mi nişte cartofi, vă rog." „De cât?" „Decât cartofi." O altă ironie e astăzi titlu de publicaţie: „Decât O Revistă", alias DOR. A fost botezată aşa în semn de protest al redactorilor ei faţă de rezistenţa multor oameni la regulile exprimării corecte.

Acesta e oful „Pastilei" de astăzi, spune Radu Paraschivescu: folosirea abuzivă - ba chiar asasină, îmi vine să spun - a lui „decât" în formulări afirmative. Deşi prezentată pe un ton jovial, chestiunea e gravă, şi asta din două motive.

Primul este frecvenţa înspăimântătoare cu care se foloseşte „decât" în afirmativ, prăvălirea lui torenţială asupra timpanelor noastre. Al doilea - la fel de important - este caracterul hai să zicem democratic al abaterii, faptul că este comisă şi de profesori, şi de elevi. Şi de medici, şi de pacienţi. Şi de avocaţi (da, da, am auzit-o şi în curtea lor, constituţională sau nu, de apel au ba), şi de clienţii lor.

Iar aceasta e într-adevăr o problemă. Ne obişnuiserăm cu o anume stratificare socio-culturală a erorilor de vorbire şi de scriere, cu gruparea lor pe paliere profesionale sau educaţionale. Ştiam, bunăoară, că un frezor poate să facă un dezacord, pe când un arhitect, nici în ruptul capului. Ştiam că studiul te împrieteneşte cu buna vorbire a limbii, că orele de şcoală garantează buna exprimare, că lecturile te deprind cu normele gramaticale şi cu aplicarea lor. Ei bine, surpriză. Mi-a fost dat să aud inspectori din învăţământ spunând: „Am avut decât cincizeci de lei la mine". Am surprins medici indicându-le pacienţilor: „Luaţi decât pastilele astea două". Am auzit miniştri sau primari de sector declarând cu emfază: „Decât asta ţin să precizez". Mi-au zgâriat urechile vorbele unui fost sportiv, devenit om de televiziune, care s-a confesat la o oră de maximă audienţă: „Vreau decât respect". (E momentul să spunem că această eroare se face mai mult în exprimarea orală şi mai puţin în scris.)

Ştim de la Joseph Goebbels, ministrul propagandei din regimul nazist, că o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr. În acelaşi tipar logic, riscăm ca o eroare repetată de un milion de ori să devină normă. Iar asta nu are voie să se-ntâmple. Prin urmare, e cazul s-o spunem acum răspicat: conform normelor în vigoare, „decât" se foloseşte exclusiv în construcţii negative. Doar atunci întrebuinţarea lui este corectă. De exemplu:

La întâlnirea de aseară n-au venit decât şapte persoane.

Elevii n-au citit decât primul capitol al romanului.

Marius nu are voie să iasă din casă decât după ora cinci.

Nu ne-a rămas decât să-i aplaudăm pe învingători.

În cazul unei construcţii afirmative, „decât" trebuie să dispară din peisaj pentru a-i face loc lui „doar", eventual lui „numai". Dacă transpunem construcţiile negative de mai sus în construcţii afirmative, rezultatul arată în felul următor:

La întâlnirea de aseară au venit doar şapte persoane.

Elevii au citit doar primul capitol al romanului.

Marius are voie să iasă din casă doar după ora cinci.

Ne-a rămas doar să-i aplaudăm pe învingători.

Aşadar, vă rog să nu-l folosiţi nici în ruptul capului pe „decât" altfel decât în construcţii negative. Ia gândiţi-vă că Eminescu şi-ar fi intitulat poezia „Mai am decât un dor" în loc de „Mai am un singur dor". L-aţi mai fi citit cu acelaşi nesaţ? Gândiţi-vă că emisiunea de pe vremuri a lui George Pruteanu s-ar fi numit „Decât o vorbă să-ţi mai spun" în loc de „Doar o vorbă să-ţi mai spun". I-aţi mai fi luat de bune explicaţiile?

Trag nădejde că lucrurile sunt limpezi. Şi că aţi înghiţit „Pastila de limbă" convinşi de efectul ei bun.