Sari la conținut

PASTILA DE LIMBĂ. Dublarea vocalelor. Când scriem cu doi „i”


Radu Paraschivescu explică:

Conform promisiunii de săptămâna trecută, continuăm să vorbim despre dublarea vocalelor din interiorul sau de la finalul anumitor cuvinte din limba română. Iar dacă în „Pastila” trecută am discutat despre subiect în general şi despre vocala „a”, astăzi e rândul lui „e” şi „i”.

Dacă dublarea vocalei „a” se întâlneşte la cuvinte rare sau foarte rare (canaaniţi, aalenian, saadizi, caatinga), lucrurile stau cu totul altfel în cazul lui „e”. Şi această vocală se dublează înăuntrul anumitor cuvinte, cum ar fi substantivul „feerie”, definit fie ca „privelişte nespus de frumoasă, ca în basme”, fie ca „reprezentaţie teatrală sau de circ, cu efecte scenice spectaculoase şi costume pline de strălucire”.

Vom spune, prin urmare, „Spectacolul a avut elementele unei feerii” şi nu „Spectacolul a avut elementele unei ferii”. De asemenea, vom spune „Noaptea străzile erau iluminate feeric” şi nu „Noaptea străzile erau iluminate feric”. Mai merită spus că un cuvânt înrudit cu „feerie” şi „feeric”, în care se constată de asemenea dublarea lui „e”, este „fee”, sinonimul livresc al substantivului „zână”.

Tot din categoria cuvintelor în care „e” median se dublează fac parte demonstrativele „aceea” şi „aceeaşi”, ca în exemplele „Unde-o fi strada aceea, doar tu ştii” şi „Costin vine de fiecare dată cu aceeaşi scuză penibilă”. În acelaşi timp, trebuie consemnate şi anumite adjective calificative în care apare o dublare a vocalei „e”. Exemple: „Turiştii au ajuns într-un paradis mediteraneean” şi „Tânăra a fost impresionată de corpul marmoreean al înotătorului”. Să adăugăm aici şi termenii botanici sau anatomici care se termină în dublu „e”: graminee, solanacee, cucurbitacee, orhidee, erbacee, respectiv sebacee, precum şi substantivele de tip idee, moschee, odisee, acnee, gonoree, epopee, melopee, onomatopee. Ca să citez din „Rapsodiile de toamnă” ale lui Topârceanu, „S-a ivit pe culme Toamna, / Zâna melopeelor, / Spaima florilor şi Doamna / Cucurbitaceelor”.

Atenţie însă, substantivul „prerie” are un singur „e”, deşi multă lume dublează în mod greşit „e”-ul median. Asta înseamnă că vom spune „Animalele din prerie îşi caută hrana ore întregi” şi nu „Animalele din preerie îşi caută hrana ore întregi”.

La fel ca în cazul vocalei „e”, şi vocala „i” se dublează în interiorul (sau la finalul) unor cuvinte cunoscute şi folosite frecvent. Dar cred că e util să precizez că nu mă refer aici la pluralul unor substantive (o confrerie-două confrerii, o beţie-două beţii, o tipografie-două tipografii), nici la anumite verbe la perfectul simplu, persoana I singular (eu venii, eu auzii, eu mă trezii, eu mă vopsii, eu ieşii) şi nici la gerunzii (întârziind, copiind, calomniind, studiind). Mă refer, în schimb, la câteva verbe la infinitiv (a-i prii, a se sfii) şi mai ales la substantive, adjective, adverbe sau chiar conjuncţii în interiorul cărora vocala „i” se dublează.

Trecând la exemple, să enumerăm câteva substantive aflate în această situaţie, încadrându-l pe fiecare într-un enunţ. Astfel:

„Pune-te cu burta pe carte şi vei avea un viitor strălucit”. Sau: „E prima fiinţă omenească pe care o văd mâncând mămăligă cu pâine”. Sau: „Vodă avea o ţiitoare în al cărei aşternut îşi petrecea multe nopţi” (unde „ţiitoare” înseamnă „ibovnică” sau, în limbaj contemporan, concubină ori amantă). Sau: „I-am spus că gestul lui trădează o flagrantă lipsă de bună-cuviinţă”.

Există, desigur, şi adjective în care vocala „i” se dublează. Iată şi aici câteva exemple: „Adolescenţilor le place literatura ştiinţifico-fantastică”. Sau: „Am observat că toţi colegii mei sunt conştiincioşi”. Sau: „Angajatele i-au reproşat directorului limbajul necuviincios”. Afirmaţia este valabilă şi pentru adverbe, după cum o arată exemplele: „Poate că nu m-am exprimat tocmai ştiinţific” sau „Gazdele s-au comportat cuviincios cu invitaţii”. În fine, conjuncţia în care apare dublarea lui „i” median este „fiindcă”: „Am plecat mai devreme fiindcă am vrut să prind ultimul metrou spre casă”.

Recomand atenţie la substantivele „ştiinţă”, „conştiinţă” şi „cunoştinţă”. La primele două are loc dublarea lui „i”, la cel de-al treilea există un singur „i”. Astfel:

„Publicul care citeşte cărţi de ştiinţă e din ce în ce mai numeros.” Şi:

„Titus a avut mustrări de conştiinţă după ce şi-a trădat prietenul.”

Dar:

„Copiii din ziua de azi au cunoştinţe solide de informatică.”