Sari la conținut

Pastila de limbă. Fetișisme lexicale: „faptul” și „unul/una”

Există nişte mici reglaje care trebuie făcute pentru ca felul nostru de-a vorbi şi de-a scrie să se îmbunătăţească.

Sigur, nu toate greşelile pe care le comitem sunt motive de corigenţă sau de dojană. E mai grav să scrii Alecsandri cu literă mică sau să nu ştii când se foloseşte cratima decât să spui „spăşit” (formă incorectă) în loc de „spăsit” (formă corectă).

Cu toate acestea, e bine să ne periem felul de-a vorbi şi să îndepărtăm de pe haina limbii române chiar şi scamele mai puţin vizibile. Printre aceste scame metaforice se numără şi anumite cuvinte care fie apar în frază în mod inutil, fie nu apar când ar trebui să apară. Fireşte, mesajul pe care-l transmite vorbitorul nu are de suferit. E acelaşi. Iar asta dă apă la moară celor care susţin că n-are importanţă cum vorbeşti şi cum scrii, contând doar dacă persoana căreia îi transmiţi mesajul îl înţelege cum trebuie. Am onoarea să nu fiu de acord cu simpatizanţii acestei idei, însă discuţia e prea amplă ca s-o începem aici, spune Radu Paraschivescu, realizatorul „Pastilei de limbă” de la Digi24.

Unul dintre cuvintele care apar în enunţurile noastre fără să fie nevoie este substantivul „faptul”, pe care-l găsim în tot felul de formulări unde nu are ce să caute. Posturile de radio şi de televiziune produc dovezi peste dovezi ale acestei forme de fetişism lexical.  Rar trece o zi fără să vezi pe cineva abuzând de cuvântul în chestiune şi refuzând să accepte că propoziţia sau fraza sună mai bine fără el. Iată câteva exemple culese recent din media:

Jucătorii au declarat faptul că-i aşteaptă un meci pe viaţă şi pe moarte”.

Ministrul a recunoscut faptul că a luat o decizie pripită”.

Salariaţii au subliniat faptul că sunt dezamăgiţi de atitudinea patronului”.

Din punctul meu de vedere, prezenţa cuvântului „faptul” este o greşeală. Mică, dar prezentă. Cele trei enunţuri ar fi sunat un pic mai bine şi mai corect în varianta următoare:

Jucătorii au declarat că-i aşteaptă un meci pe viaţă şi pe moarte”.

Ministrul a recunoscut că a luat o decizie pripită”.

Salariaţii au subliniat că sunt dezamăgiţi de atitudinea patronului”.

Nu de alta, dar vechiul cântec al lui Stevie Wonder „I Just Called to Say I Love You” se traduce prin „Te-am sunat să-ţi spun că te iubesc”, nicidecum prin „Te-am sunat să-ţi spun faptul că te iubesc”.

Un alt cuvânt care apare când n-ar trebui în diverse enunţuri este „unul” (sau „una”), folosit cu trimitere la un substantiv aflat la începutul enunţului. Şi în aceste cazuri, după cum vă veţi lămuri imediat din exemple, cuvântul în cauză este de prisos. Exemple:

Concediul pe care l-am petrecut în Croaţia a fost unul minunat”.

Surpriza pe care mi-au făcut-o colegii a fost una plăcută”.

Vremea de care am avut parte în ultimele zile a fost una caldă”.

Concediul e, fireşte, unul singur, nu cinci. Surpriza e, fireşte, una singură, nu şapte. Vremea e, fireşte, una singură, nu opt. Prin urmare, varianta preferabilă a enunţurilor este:

Concediul pe care l-am petrecut în Croaţia a fost minunat”.

Surpriza pe care mi-au făcut-o colegii a fost plăcută”.

Vremea de care am avut parte în ultimele zile a fost caldă”.

Dacă în situaţiile de mai sus am avut de-a face cu un prisos de cuvinte, există şi situaţii în care se constată un deficit de cuvinte. Altfel spus, un anumit cuvânt ar trebui să facă parte din enunţ şi, din păcate, nu face. Această eroare e la fel de răspândită ca eroarea de dinainte, însă e ceva mai gravă. Şi se leagă de cuvântul „este”, pe care destui vorbitori îl înlătură incorect din construcţiile „părerea mea este că” şi „adevărul este că”. Aşa apar formulele greşite „părerea mea că” şi „adevărul că”, pe care, să recunoaştem, le auzim în diverse situaţii, inclusiv în emisiuni TV, inclusiv din gura moderatorilor.

Să ne lămurim: variantele corecte sunt „Părerea mea este că am câştigat timp” şi „Adevărul este că situaţia devenise insuportabilă”. Enunţurile „Părerea mea că am câştigat timp” şi „Adevărul că situaţia devenise insuportabilă” sunt greşite.