Sari la conținut
News Alert

PASTILA DE LIMBĂ | Tribut vs omagiu

Nu sunt singurele exemple de traducere după ureche. Substantivelor menţionate mai devreme li se alătură şi anumite adjective care cad victimă aceluiaşi viciu de procedură traductologică. Unul dintre ele este „pathetic", pe care unii vorbitori ai englezei de baltă îl traduc prin „patetic", când de fapt omologul românesc al acestui cuvânt este „jalnic". Din aceeaşi categorie face parte şi adjectivul „nervous", a cărui primă accepţie nu este „nervos", ci „agitat" sau „neliniştit".

Unii traducători de filme împing amatorismul chiar mai departe când le ies în cale anumite adverbe care seamănă ca formă cu omoloagele lor carpatine. Aşa stau lucrurile cu „actually", pe care un tenor al englezei lăutăreşti l-a tradus prin „actual", când cuvântul respectiv se traduce prin „de fapt". Sau cu „eventually", care nu înseamnă „eventual", cum crede o traducătoare fără habar, ci „în cele din urmă".

Revenind la substantive, e momentul să ne oprim asupra unui alt cuvânt preluat din engleză şi echivalat incorect în română. Cauzele sunt aceleaşi ca mai devreme: asemănarea fonetică dintre cuvântul englezesc şi cel românesc, la care se adaugă cunoaşterea lacunară a limbii engleze (dacă nu cumva şi a limbii române). Cuvântul în cauză este englezescul „tribute", pe care l-am văzut tradus prin „tribut", când sensul lui în frază era de „omagiu".

Din capul locului, trebuie precizat că în limba română nu există punţi de legătură între cele două substantive. Dicţionarul face lumină, ca de atâtea ori: tribut înseamnă o „obligaţie în bani sau în bunuri pe care o impune o putere cuceritoare unui popor învins şi care se plăteşte la date fixe". Printre sinonimele tributului se numără birul şi haraciul.

Spre deosebire de tribut, omagiul este o „manifestare, prin cuvinte sau prin gesturi, a credinţei, respectului, admiraţiei sau recunoştinţei faţă de cineva" (cu sinonimele „ofrandă" şi „prinos"). Mai există o accepţie a omagiului, valabilă pentru Evul Mediu, iar această accepţie vizează o „ceremonie care cuprinde jurământul de credinţă şi de supunere pe care-l depune vasalul faţă de suzeran".

Nu e treabă uşoară să convingi lumea că „tribute" din engleză nu înseamnă „tribut". De ce? Fiindcă această confuzie a prins cheag în presă. Am întâlnit destui oameni care se ocupă de muzică şi de concertele pop-rock căzând în această capcană. Mai mult, cine are curiozitatea să se uite la ecranele şi la afişele din staţiile de metrou observă, mai devreme sau mai târziu, abaterea de la calea dreaptă a limbii române.

Un afiş le promitea amatorilor de muzică din anii '70 „un tribut adus trupei Genesis". Ce să înţelegem de-aici? Că Genesis e numele unui sultan căruia îi plătim tribut? Sau că autorul textului a pierdut contactul cu exprimarea corectă? Mai degrabă a doua variantă, desigur. Pe afiş ar fi trebuit să se vadă ceva de genul „un omagiu adus trupei Genesis", mai ales că era vorba de o trupă mai puţin cunoscută, care urma să cânte piese din repertoriul lui Peter Gabriel & Company.

Când se pune problema acestui tip de mesaj, nu sunt cruţaţi nici măcar actorii care au murit. Un site de filme îşi informează vizitatorii cu privire la „un tribut adus lui Paul Walker", când corect ar fi fost „un omagiu adus lui Paul Walker". Asta în timp ce la intrarea într-un cinematograf unde se difuzează filme vechi se vede un afiş care făgăduieşte „un tribut lui Jean Gabin" în loc de „un omagiu lui Jean Gabin".

De ce se produce această eroare? Poate că numai din necunoaştere. Dar poate şi din cauză că, după 1990, „omagiu" a devenit un cuvânt stigmatizat. Nu de alta, dar uriaşul volum în care vedetele lumii literar-artistice din anii 1980 îl preaslăveau pe Nicolae Ceauşescu se numea exact aşa, „Omagiu". Asta e mai degrabă o bănuială decât o explicaţie pertinentă, prin urmare vă rugăm s-o trataţi cu detaşarea cuvenită.