Sari la conținut
News Alert

Povestea contelui Tibor Kalnoky, cel care i-a inspirat prințului Charles pasiunea pentru casele din Transilvania

Duce mai departe numele unei familii cu tradiţie, un titlu de conte, dar şi o moştenire culturală importantă. Contele Tibor Kalnoky, alături de soţia sa Anna, au făcut din fostul castel de vânătoare al familiei un muzeu al vieţii transilvănene.

La Micloşoara, în judeţul Covasna, un castel vechi de aproape patru secole prinde viaţă. Este vechiul conac de vânătoare al familiei Kalnoky, o famile cu o lungă istorie în zonă. Descendentul ei, contele Tibor Kalnoky, a revenit în România în anii 90 hotărât să salveze ceea ce au construit înaintaşii săi.

-De ce aţi luat această decizie să va întoarceţi în România?

Tibor Kalnoky: M-am întors pentru că am redescoperit moştenirea noastră, am redescoperit acest minunat peisaj, satele şi cel mai important, locuitorii lor, chiar în vremea regimului Ceauşescu.

-Ați venit o singură dată aici.

Tibor Kalnoky: Am venit o dată şi acela a fost "declick"-ul, pentru că am fost foarte foarte bine primiţi de sătenii care nu uitaseră familia şi pentru mine a fost un sentiment foarte puternic, ca şi cum aş fi venit acasă.

-O impresie atât de puternică încât să iei decizia să te întorci într-o ţară pe care ai văzut-o o singură dată?

Tibor Kalnoky: Da, şi asta a fost pe vremea lui Ceauşescu, aşa că a trebuit să aştept un pic şi apoi în anii '90 am reuşit să mă întorc şi să încep aici diferite proiecte care s-au dezvoltat destul de bine.

-Care a fost prima impresie după ce v-aţi întors în anii '90? Care a fost primul sentiment când aţi venit aici?

Tibor Kalnoky: Prima impresie a fost "O, Doamne, cum voi face asta?" Şi acum, uitându-mă la modul în care arată conacul mă gândesc "O, Doamne, cum am reuşit?".

Tibor Kalnoky s-a stabilit în locurile în care a trăit şi familia sa: iniţial la Micloşoara, apoi la Valea Crişului. Două sate mici unde se trăieşte simplu. Dar simplitatea este pentru mulţi, luxul suprem.

-Aveți regrete că ați venit aici?

Tibor Kalnoky: Nu. Foarte multă lume mă întreabă : "Dar ce faci cu viaţă ta socială?", "Nu eşti un pic izolat aici?" şi spun "Nu, dimpotrivă. Toată lumea vine să mă vadă şi pot să mă duc în crama mea, seara, dacă vreau să fiu într-o companie bună.

Activitatea contelui Kalnoky l-a inspirat şi pe prinţul Charles, devenit un oaspete obişnuit al locului şi cel mai mare ambasador neoficial al turismului în Transilvania.

-V-aţi luat această misiune de a duce mai departe istoria familiei dumneavoastră şi de a restaura case vechi sau clădiri de patrimoniu. Este o misiune care cere foarte mult timp, foarte multă răbdare, investiţie. Este ceva greu de făcut. De ce este important lucrul acesta pentru dumneavoastră?

Tibor Kalnoky: Pentru mine este foarte important pentru că familia mea a fost aici timp de 800 de ani şi mereu am avut o lege în familie. Acum 300 de ani, când primii membri ai familiei au plecat în vest şi s-au căsătorit cu membri ai famililor regale, de atunci a fost instituită această regulă ca unul dintre noi să rămână aici, pentru că asta este casa noastră, de aici ne tragem. Aşa că asta a fost foarte important din punct de vedere al familiei şi imediat ce a fost posibil cineva trebuia să se întoarcă şi să ducă mai departe istoria familei.

Castelul Kalnoky a fost construit în anul 1648 şi a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului. Până în anii 1900 a aparţinut membrilor familiei Kalnoky, apoi, în 1939 a fost cumpărat de ministrul de finanţe de atunci, iar ulterior, clădirea a fost naţionalizată. În perioada comunistă a servit drept sediu al CAP-ului şi casă de cultură. Cultura şi-a făcut cu adevărat loc la castel, abia acum.

Tibor Kalnoky: Decizia de a face un muzeu, acest gen de muzeu, este pentru că am simţit că asta este ceva ce lipseşte în România. Există în continuare foarte multă cultură populară, ceea ce este fantastic şi foarte atractiv pentru întreaga ţară. Dar ceea ce s-a distrus în comunism a fost cultura aristocraţiei, care era ceva special în Transilvania, pentru că era un amalgam de influenţe vestice şi estice. Imperiul Habsburgic pe de o parte şi Imperiul Bizantin, Otoman, pe de altă parte. -- Şi acest Muzeu înfăţişează acest amalgam şi este o mică compensaţie pentru ce a fost distrus în timpul comunismului.

De amenajarea interioară s-a ocupat soţia contelui, Anna Kalnoky. Misiunea ei nu a fost uşoară.

Anna Kalnoky: Când am sosit noi în satul acesta, asta a fost o casă de cultură, dacă cuvântul cultură corespunde realităţii... Pentru că adevărul era că aici făceau chefuri, sărbătoreau, dar castelul nu aparţinea nimănui aşa că nu prea au respectat regulile acelea pe care ar trebui să le respectăm când intrăm într-o clădire. Aşa că au fost foarte multe lucruri de nedorit, s-au spart geamurile etc. Aici a fost o scenă şi a fost un loc de distracţie. Am aşteptat cam 20 de ani că să avem posibilitatea să restaurăm castelul acesta şi lucrările au durat 2 ani.

Anna Kalnoky a avut grijă ca decorul din Muzeul Vieţii Transilvene să fie autentic. Aici veţi găsi scrinuri, sobe, un pian Streicher original, acelaşi model pe care îl folosea şi Johannes Brahms, mobilier bidermeier sau vestimentaţie de epocă, dar şi obiecte care au legăură cu istoria familiei.

Tibor Kalnoky: Obiectul meu preferat este vesela familei, a fost prima din regiune, în secolul XVII, într-un loc micuţ numit Valea Zălanului. Dar preferatul meu este un sfeșnic -- pe care îl vedeţi aici. Este făcut după o mostră din Murano din Veneţia, a fost făcut de meşteri sticlari, la Valea Zălanului, în secolul XVII.

-Dacă ar fi să va puneţi o dorinţa acum, pentru viitor, care ar fi cea mai mare dorinţa?

Tibor Kalnoky: Cred că cea mai importantă dorinţa pentru viitor ar fi că oamenii care trăiesc aici să nu simtă necesitatea de a vrea să plece. Acum simţim că mulţi tineri părăsesc satul şi nu doar acesta, pare să fie o problema în toată ţară şi îmi doresc ca locuri ca acesta, ca muzeul să fie un catalizator pentru a dezvolta regiunea în direcţia bună. Să fie un echilibru între trecut prezent şi viitor care să menţină armonia cu natura, iar oamenii să poată trăi aici, să aibă un venit sufiecient, astfel încât nu mai simtă nevoia să îşi părăsească casele.

La Micloşoara un castel a prins viaţă. Contele Kalnoky are însă planuri de a reda strălucirea şi conacului de la Valea Crişului. Pentru că strămoşii săi i-au lăsat nu doar o moştenire de preţ, dar şi un principiu care să îl ghideze: ceea ce construieşti este nemuritor.

Pe aceeași temă