Monede şi podoabe dacice de o valoare excepţională, aparținând României, au fost recuperate

Data publicării:
bratari

Peste 500 de monede şi 18 podoabe dacice din argint, printre care se regăsesc şi piese unicat, au fost recuperate şi repatriate recent, anunţă Muzeul Naţional de Istorie a României. Acestea vor fi prezentate, joi, începând cu ora 14,00, în cadrul unei conferinţe de presă, care va avea loc la sediul MNIR.



Potrivit unui comunicat al MNIR, transmis luni Agerpres, piesele, de o valoare excepţională, au fost recuperate cu sprijinul poliţiei din oraşul austriac Salzburg, acestea făcând obiectul unor cercetări ample, care au în centrul lor traficul ilicit de bunuri culturale mobile.

"Lotul de monede cuprinde atât piese numismatice dacice din argint emise în secolele III - II a.Chr., cât şi emisiuni romane republicane şi imperiale emise între secolele II a.Chr şi I p.Chr., acestea fiind monede care au circulat în spaţiul intra-carpatic şi la nord de Dunăre în perioada cuprinsă între secolele III a.Chr - I p.Chr. În ceea ce priveşte lotul de 18 podoabe de origine dacică, acesta cuprinde: brăţări, fibule, un colier cu pandantive, un lanţ şi un pinten. Acestea sunt databile între secolele I a.Chr. şi I p.Chr., fiind realizate în ateliere din spaţiul locuit de către geto-daci, cu predilecţie Transilvania (spaţiul intracarpatic), Sălaj-Crişana (spaţiul de la vest de Carpaţii Apuseni), Banat şi Oltenia. Se remarcă două tipuri de brăţări unicat, realizate din bare de argint, una dintre brăţări având terminaţiile în formă de cap de lup, în timp ce o serie de brăţări se individualizează prin prezenţa unor inele de care sunt prinse pandantive mici în formă de secure", precizează sursa citată.

Până în prezent, s-au desfăşurat numeroase operaţiuni de recuperare şi repatriere a unor bunuri de patrimoniu prin aplicarea convenţiei UNIDROIT. Ca urmare a acestor acţiuni, patrimoniul cultural naţional a fost reîntregit cu bunuri precum: brăţări dacice regale din aur, monede din aur şi argint de tip Koson, două umbo de scuturi de paradă regale dacice din fier, monede greceşti din aur de tip Lysimachos, unelte şi arme din fier.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...