TIFF 2013. Documentarul „Stoicikov”, portretul savuros al unui fotbalist

Data publicării:
5163389-AFP Mediafax Foto-DIMITAR DILKOFF

Corespondenţă de la Cluj de la Ruxandra Grecu, reporter „Ca-n filme

Filmul prezintă cu umor parcursul sportiv al lui Stoicikov, de la echipa de juniori la care a jucat, până la „Balonul de Aur”, câștigat în urma Campionatului Mondial de Fotbal din 1994. „Stoicikov” este un succes mai ales datorită personajului pe care îl prezintă: ambițios, determinat, dar amuzant și iute la mânie cateodată.

Printre episoadele care au stârnit cele mai mari hohote de râs în sală a ieșit în evidență cel în care cei trei tenori, Jose Carreras, Luciano Pavarotti și Placido Domingo îl rugau pe Stoicikov să vină la echipele lor de suflet: FC Barcelona, Juventus și Real Madrid. Totul urmat de un montaj al golurilor memorabile ale fotbalistului, cu muzică de operă drept coloană sonoră.

După proiecție, regizorul a urcat emoționat pe scena cinematografului „Florin Piersic” din Cluj și a răspuns câtorva întrebări ale celor din public. O doamnă a vorbit în bulgară cu Kolev timp de câteva minute, iar conținutul conversației lor a rămas un mister.

Regizorul a mărturisit apoi că documentarul nu se vrea doar un portret al lui Stoicikov, ci și o încercare de a discuta despre situația socială din Bulgaria și despre modul în care sunt tratate valorile și eroii locali. El a accentuat și în film prețuirea de care se bucură Stoicikov în Barcelona și de dragostea pe care i-o poartă catalanii.

Echipa emisiunii „Ca-n filme” i-a luat un miniinterviu regizorului, pe care il puteti vedea in emisiunea de duminică, de la 16.20.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...