Sari la conținut
News Alert

„Ca-n filme”. Cele mai supraevaluate blockbustere din ultimii ani

Dragoș Marin, critic de film: „Cred că ăsta e ingredientul principal al filmelor supraevaluate: aşteptarea. De aici porneşte totul. De multe ori intri într-o sală cinema convins că o să ai o experienţă cathartică, o să uiţi de tot... şi ieşi de acolo întrebându-te care e treaba, de ce se discută atât de mult despre filmul ăsta”.

Cristi Mărculescu, critic de film: „Sistemul s-a schimbat în asemenea fel încât dacă până prin 2005 aveam liste - cele mai bune filme din anii 70, cele mai bune filme din toate timpurile, cele mai bune filme cu... Acum revistele şi site-urile şi toată lumea se scufundă şi îneacă în liste care ar fi previziuni de viitor: 15 filme pe care să le vezi în 2015, 40 de filme de dragoste pe care trebuie să le vezi în 2016”.

Studiourile depun eforturi uriaşe pentru ca tu, cinefilul, să simţi că pur şi simplu nu poţi fără să mergi la cel mai recent şi super-incitant film de pe marile ecrane. Normal că vrei să-l vezi, este regizat de un cineast în vogă şi are destule vedete în distribuţie, unde mai pui că ai urmărit şi trailerul pe YouTube, care ţi-a tăiat respiraţia. Te poate învinui cineva? Felicitări, tocmai ai fost atras în maşinăria Hollywood. Ceea ce vrei tu să vezi este ceea ce studiourile vor ca tu să vezi.

Cristian Tudor Popescu, critic de film: „Marketing! Blockbuster este un concept de marketing care în clipa de față a atins culmi!”

Cristi Mărculescu: „Practic, Hollywood-ul produce mai puţine filme, consumă mai mulţi bani şi s-a ajuns în cazul unor blockbustere (...) ca pe lângă bugete de vreo 200 şi ceva de milioane pentru filmarea propriu-zisă, să existe minim 60% din bugetul ăsta, adică vreo 100 de milioane, de dat pentru promovare”.

George Mihalcea, critic de film: „Regizorii geniali, oamenii de film geniali, scenarişti geniali, nu au atât de multă libertate pe cât credem noi. (...) Nu ne dăm seama... Că de fapt este o întreagă maşinărie care asamblează un produs, când vorbim de blockbustere. Filmul e mai puţin o operă de artă atunci când e făcut de studio tocmai pentru faptul că regizorul, scenaristul au mai puţină libertate. Ei execută un contract, uneori iese mai bine, alteori iese mai rău”.

Campaniile de promovare nu sunt în sine un lucru rău. Însă, strategiile de marketing influenţează scenariul şi au un cuvânt greu de spus când vine vorba despre distribuţie şi regie.

Cristi Mărculescu: „Se investesc atât de mulţi bani în crearea unor expectative pozitive şi ca filmul să fie prezent peste tot şi actorii să dea tone de interviuri şi photoshooting-uri şi bla bla, dar nu se investesc bani pentru ca povestea din film să fie bună”.

Dragoș Marin, critic de film: „Ca să ascundă lipsa de idei sau de soluţii, aruncă totul pe ecran. Filmele au trei ore, au zece scenarişti, 1000 de puncte culminante care se anulează reciproc...”.

Cristi Mărculescu: „Asta se vede cel mai clar la Interstellar. Interstellar ar vrea să fie un blockbuster deştept SF. A fost destul de blockbuster dar nu e un film deştept. E un film frustrant de mediocru şi leneş. Ai un SF care de fapt nu e SF. Ai o dramă de familie care când ajunge spre final să se unească, începutul cu sfârşitul şi totul să aibă un sens, e un sens penibil. Ai un fel de Mofturi de Odiseea Spaţială. Nolan nu a înţeles o chestie: oamenii care se duc la SF vor să vadă multă navă consmică, multă planetă, mult Univers. Nu, le-a filmat rudimentar, ca şi cum nici nu l-ar interesa. (...) Nu pot să accept că un film SF are atât de puţin SF în el”.

George Mihalcea: „De exemplu, am fost destul de dezamăgit de Exodus, the Gods and Kings. Pentru că venea cu această carte de vizită a lui Ridley Scott, care nu mai făcuse un film bun de foarte multă vreme, venea cu Christian Bale, venea cu Joel Ledgerton, acel australian foarte talentat, cu John Turturo în rolul faraonului... Din nefericire a ieşit un film popcorn. E un soi de Gladiatorul redus la o simplitate perfectă. Sunt nişte efecte speciale care pur şi simplu spulberă orice încercare de a juca, orice încercare de a povesti sau explica mitul lui Moise”.

Blockbusterele sunt precum mâncarea de la fast food. Au un „gust” bun cât sunt proaspete. De exemplu, super-producţia „Avatar” din anul 2009.

Dragoș Marin, critic de film: „Acum cinci ani de zile toată lumea vorbea despre asta, a făcut aproape 3 miliarde de dolari încasări... Toată lumea vedea în el viitorul cinematografului, acuma, după cinci ani de zile, nimeni nu mai vorbeşte despre Avatar”.

Foarte repede a trecut şi vâlva din jurul lui „Gravity”, un blockbuster de 100 de milioane de dolari şi şapte Oscaruri.

Dragoș Marin: „Cu siguranţă Gravity îşi merită locul în orice top al filmelor supraevaluate. Un alt film care arată foarte bine, care iscă tot felul de discuţii legate de ştiinţa din spate, cât de fezabil e. La nivel de personaje, este pe alocuri ridicol, replicile sunt funcţionale, paralelele biblice sunt evidente”.

Când nu plusează la capitolul efecte speciale, Hollywood-ul marşează pe vedetele sale strălucitoare.

Cristi Mărculescu: „Spre exemplu, Johnny Depp. Johnny Depp e de la Piraţii din Caraibe 1 sau 2 o caricatură care face exact acelaşi lucru. Are în continuare o grămadă de fani şi se bagă sume impresionante în filme cu el. Dar, pe lângă toţi fanii ăştia există şi o traiectorie descendentă: filmele cu Johnny Depp nu mai fac bani. Nu mai fac bani pentru că ce să vezi, oamenii ăia care se duc la mall, care nu au o pretenţie că sunt cinefili, s-au săturat de acelaşi Johnny Depp. Pe de altă parte sunt cumva obligaţi de toată maşinăria de presă să se ducă la un film cu Johnny Depp”.

Avem franciză, avem valoare! Valoare în câştigurile producătorilor, evident. Francizele „Twilight”, „Hunger Games”, „James Bond”, „Lord of the Rings” sau mai recentul „Expendables” sunt doar câteva exemple de afaceri „a la Hollywood".

George Mihalcea, critic de film: „Franciza 007, franciza James Bond, a devenit un lucru atât de serios, care este el însuşi o industrie, care generează bani, profituri. Skyfall de exemplu a ajuns în top 10 box office din toate timpurile”.

Cristi Mărculescu: „Jocurile Foamei suferă de un hype prea mare ca să mai aibă ceva interesant de oferit. Şi da, a făcut nişte vedete, are nişte scandaluri cum ar fi ăla cu Jennifer Lawrence şi pozele cu care îşi ajută publicitatea. O să meargă. Că a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat cinematografului în ultimii 20 de ani, mă îndoiesc. Twilight a mers pe o bază de fani. O bază de fani, şi fane mai ales, isterice. Adică în continuare noua iubită a lui Robert Pattinson primeşte ameninţări cu moartea, că a pus mâna pe bărbatul viselor unor puştoaice de probabil 16 ani din Indiana”.

Aşteptarea unui film este alimentată şi de trailere sau de teaserele care împânzesc Internetul.

Cristi Mărculescu: „Poate îţi faci un bine încercând să nu vezi trailerul”.

Una peste alta, „calea bătută este cea mai scurtă”. Acesta pare a fi motto-ul după care se ghidează mai marii de la Hollywood în ultimul timp.

Cristi Mărculescu: „Se merge pe un teren foarte sigur. De ce trebuie să ne pese? Trebuie să ne pese de: handicapaţi geniali, homosexuali geniali, să ne pese puţin şi de problemele negrilor, că tot a fost 2014 un an destul de prost pentru afro-americani. Se bifează filmele ăstea, dar nu se încearcă niciodată o perspectivă nouă. Ideea e să aduci cât mai mult public în sală şi tocmai de aia se face rabat de la ideile radicale”.

Aşa că data viitoare când mai mergeţi la cinematograf şi regretaţi că aţi ales să vedeţi un blockbuster, lăsaţi floricelele deoparte şi daţi o şansă cinematografiei independente şi filmelor de artă. S-ar putea să găsiţi ceva mai multă originalitate şi emoţie undeva... departe de Hollywood.