Sari la conținut

Cele mai periculoase destinații turistice pentru femei

FOTO Getty images 

Deși agresiunile împotriva femeilor au devenit extrem de comune în țări precum India, există destinații turistice populare, precum Turcia sau Marocul, care nu sunt atât de sigure pentru turiste, așa cum s-ar putea crede. Mail Online Travel a realizat un top al destinațiilor turistice populare unde femeile ar trebui să își ia măsuri de precauție atunci când călătoresc, notează Agerpres.

India 

În India, țara considerată cea mai periculoasă pentru femeile care călătoresc singure, violurile în grup, cărora le cad victime atât localnicele cât și turistele, au atins cote alarmante în anumite regiuni. Unele relatări sugerează că la fiecare 20 de minute în India are loc un viol. Deși autoritățile depun eforturi pentru a aduce autorii acestor fapte în fața justiției, numărul infracțiunilor împotriva femeilor a crescut cu 7,1% din 2010, după cum indică Biroul Național de Înregistrare a Infracțiunilor. La începutul acestei luni, o studentă japoneză a fost drogată și violată în nordul Indiei, iar săptămâna trecută, o înregistrare video în care două femei sunt violate de mai mulți bărbați a fost postată pe internet de o organizație pentru drepturile omului, în speranța că agresorii vor fi identificați.

Brazilia 

Imaginile superbe cu femei îmbrăcate sumar la faimosul Carnaval de la Rio nu pot masca faptul o că o mare parte din țară rămâne sub influența violenței bandelor criminale și a poliției abuzive. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătății, numărul violurilor a crescut cu 157% între 2009 și 2012, alimentat de machismul culturii braziliene. În urmă cu doi ani, o turistă din SUA a fost violată într-un autobuz, în timp ce prietenul ei, legat cu cătușe, a asistat neputincios la scenă. Autoritățile au încercat să depună eforturi suplimentare pentru Cupa Mondială la Fotbal de anul trecut, însă violurile, agresiunile asupra femeilor și jafurile armate care vizează turiștii rămân o problemă în această țară.

Turcia 

Turcia are puține lucruri în comun cu Europa atunci când este vorba de atitudinea față de femei, scrie sursa citată. Tentativa de viol și uciderea studentei Ozgecan Aslan (20 de ani) săptămână trecută au readus în atenția publică problema violenței împotriva femeilor. Oribila crimă a stârnit zeci de proteste în Turcia, care au încercat să atragă atenția asupra violențelor la care sunt supuse femeile în această țară — un subiect încă tabu în societate, predominant musulmană. 

VEZI TOPUL AICI 

Pe aceeași temă