Sari la conținut

Dieta care îți prelungește viața cu patru ani

 

Foto: Gulliver/Getty Images

Carnea roșie, în special cea procesată, consumată zilnic este asociată cu un risc crescut de moarte prematură. Studiul a analizat peste 1,5 milioane de cazuri de deces provocat de diverse cauze și a arătat că rata mortalității este mai mare în cazul celor care consumă carne în mod regulat.

Medicii de la Mayo Clinic din Arizona au examinat rezultatele a șase studii care s-au axat pe efectele dietelor asupra ratei de mortalitate. Recomandarea specialiștilor de la Mayo Clinic a fost ca medicii de familie să-i încurajeze pe pacienţi să reducă pe cât posibil consumul de alimente de origine animală şi să introducă mai multe legume şi fructe în dieta lor.

"Toate aceste informaţii susţin ceea ce ştim de mult timp: dieta are un potenţial uriaş de a-ţi face rău sau de a te vindeca. Dovezile provin din studii clinice şi pot ajuta medicii să le explice pacienţilor cât de important este rolul pe care îl joacă dieta, în ceea ce priveşte prevenţia anumitor afecţiuni," spune profesorul Brookshield Laurent de la Institutul Tehnologic de Medicină Osteopatică din New York, citat de DailyMail.