Sari la conținut

FOTO VIDEO. Spectacol în Mamaia. Câţiva windsurferi şi-au încercat curajul în valurile înalte

Zilele de toamnă ca aceasta, spun pasionaţii, sunt ideale pentru a sparge valurile cu placa.

Mircea face windsurfing de 25 de ani şi spune că, de obicei, în această perioadă, afară sunt în jur de 12 grade. Acum, în aer, sunt doar 4. Cam frig, a recunoscut Mircea, dar avantajul este că marea se menţine la temperaturi ridicate: 15-16 grade Celsius.

Este un sport costisitor, spun împătimiţii, dacă echipamentul este nou-nouţ. Dar, vântul nu te taxează - e gratis.

Pe o vreme ca aceasta, cea mai periculoasă porţiune este la mal, acolo unde se sparg valurile. "Maşina de spălat" o numesc sportivii dar, spun ei, odată ce reuşeşti să treci cu placa de ea, totul devine mult mai uşor. Dar, pe o mare atât de agitată şi la o temperatură a aerului atât de scăzută, nu rezistă mai mult de 30 de minute printre valuri.

Un echipament complet nou-nouţ pentru windsurfing poate ajunge chiar şi la 5.000 de euro.