Hotelurile de pe litoral se reinventează

Data publicării:
hotel pirati mamaia

De cum păşesc într-un hotel din Mamaia, turiştii au impresia că au intrat în universul din seria „Piraţii din Caraibe”. O corabie ţine loc de recepţie şi tot personalul poartă costume tematice.

Rolul meu este la acest hotel să întâmpin turiştii, să facă poze cu mine, să îi aştept, să le prezint hotelul nostru”, spune un angajat.

„Suntem pasionaţi de poveşti. Ne-am gândit că ar fi extraordinar ca pentru prima oară pe litoral să fie şi un astfel de concept”, spune Ionuţ Tenie, managerul hotelului.

O noapte de cazare la acest hotel costă 166 lei.

„Foarte interesant, mi se pare o întoarcere în copilărie, mi se pare un loc minunat care se adresează deopotrivă copiilor și adulților, o experienţă minunată”, spun turiștii.

Tot la Mamaia încep să aibă căutare hotelurile care închiriază apartamente generoase, în loc de camere minuscule. Preţul de cazare, la început de sezon, e 100 de euro pe noapte.

„Fiecare apartament este dotat cu chicinetă, dotată cu plită, microunde, chiuvetă, frigider şi veselă, tacâmuri, pentru ca turiştii să-şi poată pregăti măcar un mic dejun”, spune Mihaela Guruianu, managerul unui aparthotel.

În partea opusă a litoralului, în Vama Veche, un alt concept are priză la turişti - hotelul rezervat adulţilor.

„Și-au dorit turiştii aşa ceva, mai ales în Vama Veche, şi vin mai mult pentru linişte, nu vor să fie deranjaţi de zgomotul copiilor de la piscină, vor să vină pentru relaxare”, spune Silviu Barbu, proprietarul hotelului.

O cameră la acest hotel, unde minorii nu sunt primiţi, costă 380 de lei pe noapte, iar condiţiile sunt de patru stele.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...