„Noul Centru Vechi al Bucureștiului”. BBC scrie despre polul distracției din capitala României

Data publicării:
5446766-Mediafax Foto-Bogdan Iordache-1

„Turiștii sunt, de multe ori, doar în trecere prin capitala României, București, în drumul lor spre alte destinații din Transilvania, Bulgaria sau Istanbul. Imaginea pe care o are București este a unui oraș dărăpănat și murdar, în care nu sunt multe de văzut, în afară de egoul arhitectural al fostului dicatator Nicolae Ceaușescu”, scrie autorul articolului.

Acesta notează, însă, că Bucureștiul este un oraș în care merită să oprești peste noapte, odată cu restaurarea Centrului Vechi.

„Un loc fermecător, cu multe posibilități de distracție cât să te țină ocupat toată ziua și suficiente baruri și cluburi încât să te asiguri că nu vei dormi deloc”, scriu jurnaliștii britanici.

Polul distracției bucureștene este văzut ca un loc al contrastelor. Pe lângă sutele de cafenele și baruri, se vorbește însă și de clădirile paragină și de romii care au fost mutați din vechile clădiri și de certurile dintre firmele de construcții.

Jurnaliştii BBC au trecut amintit şi principalele obiective turistice, precum Palatul Voievodal, Biserica Stavropoleos sau Muzeul Naţional de Istorie.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri