Sari la conținut

Turism promovat prin construcții comuniste

Dezvoltat în jurul fostului combinat siderurgic, oraşul Hunedoara este dominat de clădiri construite în perioada regimului comunist. Gara, ridicată în anul 1953, este reprezentativă.

Inedit este faptul că în anul 1962 au sosit la Hunedoara cu trenul liderul URSS Nikita Hruşciov și liderul comunismului din România, Gheorghe Gheorghiu Dej pentru o vizită de lucru la combinatul siderurgic Hunedoara. De atunci avem această stea comunistă pe gară

Clădirea Spitalului municipal a fost proiectată de fiica lui Barbu Ștefănescu Delavrancea. Construcţia poartă și ea amprenta anilor din perioada comunistă, la fel ca fosta fabrică de pâine sau cartierul Oamenilor Muncii, amenajat în anul 1948.

Andrada Velciov: „Specificul acestor clădiri constă în arcadele de la intrarea în bloc, în obloanele de la ferestre, dar și în coșurile de fum de pe blocuri.”

„Am rămas fascinat tocmai de curțile astea interioare, de specificul clădirilor. Sunt clădiri interesante și în exterior, și în interior.”

***

„Îmi place cărămida aia aparentă, și tot felul de ornamente care se făceau pe vremea aia.”

Inițiatorii proiectului cred că turiștii ar putea fi extrem de curioși să vadă și adăpostul antiatomic din oraș.

Andrada Velciov: „Construit între anii 1960-1970, adăpostul antiatomic este amenajat la marginea orașului, în zona dealului Sânpetru. Capacitatea adăpostului este de peste 1000 de persoane.”

Dan Bera, inițiator proiect: „Ar fi păcat să nu punem în valoare aceste obictive și să nu intrăm în această rută culturală europeană, ținând cont de afluxul foarte mare de turiști la Castelul Corvinilor .”

Ruta culturală Europeană Atrium a fost inițiată de un orășel din Italia, construit în perioada dominației lui Mussolini. Alte orașe din Grecia, Bosnia, Croația sau Bulgaria sunt deja incluse în circuitul turistic. Din România, singurul oraș inclus până acum este Iașiul.