Sari la conținut

Vacanțe ieftine. Cât costă cazarea la cort sau la rulotă, pe litoral

De câţiva ani, familia Istrătescu din Buzău are o tradiţie. Pe 1 mai îşi parchează rulota într-un camping de pe litoral şi o ia de acolo pe 1 septembrie. În tot acest interval, ori de câte ori pot, oamenii vin câteva zile la propriul hotel de la mare.

Pot să spun că avem peste 4 stele. Avem toate condiţiile. O dată pe săptămână venim, câteva zile...2-3 zile... cum putem de la serviciu”, spune Iulian Istrătescu, turist.

Îi au vecini pe doi pensionari care îşi petrec de 40 de ani concediile în cort.

Toată viaţa ne-a plăcut aşa, în libertate, în aer liber, şi ne convine treaba asta. Acum venim din Transfăgărăşan”, spun ei.

O noapte de cazare la un hotel de două stele costă cât 10 nopţi la cort, adică peste 200 de lei de persoană. Aici, este adevărat, aveţi doar strictul necesar, însă libertatea este nelimitată.

Campingurile au grupuri sanitare comune. Bucătăria şi-o improvizează fiecare.

„Cred că 80% deja este ocupat campingul. Avem turiști din toată lumea, dacă ne credeți, chiar și din America veniți”, spune Maria Stamate, recepţioner al campingului.

Staţiunea cu cele mai multe campinguri este Costineşti, dar acolo pot fi instalate doar corturi. Preţul este de 15 lei de persoană, pentru o zi. Numai corturi pot fi întinse şi în 2 Mai, dar la preţ aproape dublu: 28 de lei. Tot 28 de lei de persoană este tariful pentru cei care vor să îşi petreacă vacanţa în cort, la Vama Veche. Cel mai ieftin este în campingul din Eforie Nord, unde o persoană plăteşte 10 lei pe zi. În Eforie Sud, turiştii plătesc şi o taxă pentru maşină, de 5 lei pe zi, şi alţi 5 lei pe zi dacă vor să se conecteze la reţeaua electrică.

Campingul de la Năvodari este deschis şi celor cu rulote, dacă plătesc 30 de lei pe zi. Aceştia găsesc locuri şi la Mamaia, unde tariful este de 24 de lei de persoană. Iar pentru cei care vor mai multă linişte, este deschis campingul de la Gura Portiţei, din judeţul Tulcea.

COSTINEŞTI: 4 campinguri

Preţ - cort: 15 lei/pers./noapte

2 MAI: 1 camping

Preţ - cort: 28 lei/pers./noapte

VAMA VECHE: 1 camping

Preţ - 5 lei taxă cort + 28 lei/zi/pers.

EFORIE NORD: 1 camping

Preţ - campare 10 lei/noapte

EFORIE SUD: 1 camping

Preţ - corturi 15 lei/pers/noapte, 5 lei/zi parcare maşina, 5 lei/zi curentul

NĂVODARI: 1 camping

Cort:

campare 15 lei - se plăteşte o singură dată

adult 15 lei / zi

parcare auto 5 lei / zi

Rulotă:

campare 30 lei - se plăteşte o singură dată

adult 17 lei / zi

curent 15 lei / zi

MAMAIA 3 campinguri

campare cort 21 lei / pers./ zi

parcare auto 15 lei / zi

curent cort 15 lei / zi

campare rulotă 24 lei / zi

curent rulotă 20 lei / zi

VADU şi GURA PORTIȚEI: 1 camping

acces în rezervaţie - 5 lei/pers./zi

taxă auto - 10 lei/zi