VIDEO. Un american și-a amenajat casa într-o pubelă

Data publicării:
casa

Pubela de numai 6 metri pătraţi a fost transformată într-o adevărată locuinţă de către Gregory Kloehn. Folosindu-se de talentul său de designer, acesta a încercat să cosmetizeze lada de gunoi astfel încât diferenţele între inedita locuinţă şi una normală să fie minime, cel puţin în materie de utilităţi şi dotări.

„Electricitate obţii legându-te cu un cablu la un magazin, ceva în genul acesta. Cât despre sistemul de apă, ai un duş, poţi să te speli, poţi să te şi bărbiereşti”, explică el.

Deși pare greu de crezut, Gregory Kloehn are la dispoziție tot ce-i trebuie pentru a se simți confortabil. Pubela este dotată cu bucătărie, toaletă, o sufragerie, care serveşte și drept dormitor, un minibar și chiar loc pentru grătar.

Locuinţa din pubelă este mai expusă riscurilor de a fi prădată decât o casă obişnuită, aşa că americanul şi-a montat un sistem de alarmă. Transformarea lăzii de gunoi într-o locuinţă l-a costat pe american aproximativ 30.000 de euro, adică echivalentul chiriei pe doi ani şi jumătate în New York.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita