Declarațiile controversate ale lui Liam Neeson. Cum se apără actorul

Data publicării:
liam neeson getty
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Actorul irlandez Liam Neeson s-a scuzat în timpul emisiunii „Good Morning America” de marţi pentru comentariile considerate rasiste făcute de el într-un interviu acordat Independent, iar compania Lionsgate a anulat evenimentele de pe covorul roşu de la premiera celui mai recent film în care joacă, „Cold Pursuit”.

Netflix's "The Ballad of Buster Scruggs" NYFF Red Carpet Premiere
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Neeson a devenit subiectul unei dezbateri după ce a povestit cum, în urmă cu 40 de ani, aflând că o prietenă a lui a fost violată de un bărbat de culoare, a mers timp de o săptămână pe străzi pentru a-i face dreptate. El a mărturisit că îşi dorea să fie provocat pentru a ucide orice „nenorocit negru”, potrivit News.ro.

Actorul în vârstă de 66 de ani a spus că explicaţiile lui au fost scoase din context. „Nu sunt rasist”, a afirmat el.

„M-a şocat această nevoie instictuală pe care am avut-o. M-a şocat şi mi-a făcut rău. Am căutat ajutor. Am mers la un preot, am avut doi foarte buni prieteni cu care am vorbit şi, credeţi sau nu, am recurs la power walking să scap de asta”, a explicat el în emisiune.

Moderatoarea Robin Roberts i-a explicat că oamenii sunt deranjaţi de faptul că Neeson a întrebat victima atacului legat de culoarea pielii şi nu de înălţime sau greutate.

„Am cerut şi informaţiile astea, dar am întrebat şi de rasă”. Actorul a subliniat că ar fi avut aceeaşi reacţie dacă prietena lui i-ar fi spus că violatorul era caucazian.

În urma interviului din Independent şi a controversei iscate, compania de producţie şi distribuţie Lionsgate a anulat evenimentele de pe covorul roşu de la premiera de marţi seară, de la New York, a filmului „Cold Pursuit”.

Nu au fost făcute comentarii oficiale, însă surse apropiate companiei au spus că Lionsgate a decis să facă acest lucru din cauza dezvăluirilor din interviu, scrie Variety.

Filmul „Cold Pursuit”, regizat de Hans Petter Moland, cu Liam Neeson şi Laura Dern în distribuţie, va fi lansat vineri. Neeson joacă rolul unui bărbat ce caută să răzbune moartea fiului lui în circumstanţe neclare. Lungmetrajul este un remake al producţiei norvegiene „In Order of Disappearance” (2014).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...