Sari la conținut

Miliardarul Elon Musk are o relație cu fosta soție a lui Johnny Depp

Amber Heard și miliardarul Elon Musk au confirmat relația printr-o fotografie surprinsă în timpul unei cine în Australia și postată pe Instagram. Imaginea îl arată pe miliardar cu semne de ruj pe față, relatează Daily Mail.

Telsa CEO Elon Musk Unveils New Vehicle

Foto: Gulliver/Getty Images

Imaginea pare să capteze un moment intim, în care Amber își ține brațul pe umărul iubitului său de 45 de ani.

Actrița a ales pentru această ocazie o rochie albă, accesorizată cu mai multe bijuterii, în timp ce magnatul — care a distribuit fanilor o poză similară — poartă un tricou simplu, de culoare neagră. 

 

Having moo moo at Moo Moo Gold Coast with @AmberHeard, @CreepyPuppet and @CowanFilms

A post shared by Elon Musk (@elonmusk) on

Mai devreme în cursul aceleiași zile, cei doi au fost remarcați plimbându-se de mână în Currumbin Wildlife Sanctuary, în compania unora dintre cei șase fii ai lui Musk, scrie Agerpres. Potrivit Forbes, magnatul, șeful de la Tesla Motor și SpaceX, are o avere estimată la 14,9 miliarde de dolari.

Zvonurile despre o posibilă relație între cei doi au apărut prima dată vara trecută, după ce aceștia au fost văzuți împreună în Londra și Miami. 

Musk s-ar fi îndrăgostit de Amber, căsătorită până în acest an cu actorul Johnny Depp, după ce el și actrița au apărut în filmul "Machete Kills", din 2013, potrivit The Hollywood Reporter.