Sari la conținut
News Alert

Michael Douglas: În șantierele din Londra se vorbește română

Actorul Michael Douglas a acordat un interviu pentru CNN, luni, în care, vorbind despre viaţa şi cariera tatălui său, Kirk Douglas, starul hollywoodian a abordat chestiunea imigraţiei şi a spus că în timpul unei plimbări prin Londra, a trecut pe lângă multe clădiri aflate în construcţie, în care a auzit vorbindu-se ”doar în limba română”.

MPTF Celebrates 95th Anniversary With "Hollywood's Night Under The Stars" - Inside

Foto: Gulliver/Getty Images

În acest interviu, acordat jurnalistei Christiane Amanpour, celebrul actor american a vorbit despre viaţa lui, familie, carieră, realizările tatălui său, Kirk Douglas, dar şi despre alegerile prezidenţiale americane, scrie News.ro

”Urăsc surprizele din luna octombrie”, a declarat actorul, referindu-se la campania prezidenţială din Statele Unite. ”Sunt iritat de cât de mult durează procesul electoral. Sunt iritat că durează de doi ani, că a trebuit să auzim atât de multe lucruri pentru atât de mult timp, că au fost cheltuite sute de milioane de dolari. Şi totul ajunge la celebra «surpriză de octombrie»”, a mai spus Michael Douglas, referindu-se la cea mai recentă anchetă declanşată de FBI, care a investigat e-mailurile candidatei democrate Hillary Clinton.

Apoi, Michael Douglas a vorbit despre ce a însemnat pentru el filmul ”Wall Street” şi despre modul în care personajul său, Gordon Gekko, a ajuns să fie perceput în mod eronat în societatea americană, fiind considerat un erou, deşi era un bancher care a ajuns la închisoare din cauza fraudelor comise la bursă.

Starul american s-a referit şi la originile familiei sale. Kirk Douglas, care va împlini vârsta de 100 de ani în luna decembrie, a publicat recent un op-ed în The Huffington Post, în care a spus că nu mai recunoaşte America din tinereţea lui, care primea imigranţi, în contextul în care imigranţii au fost cu adevărat ”demonizaţi” în actuala campanie electorală americană.

”Bunicii mei erau evrei ruşi din Bielorusia, care au ajuns în Statele Unite în 1914. Tatăl meu s-a născut în 1916. Bunicii mei nu erau comunişti, nu vorbeau limba engleză. Însă tata a muncit din greu, a avut un profesor minunat în şcoala generală, care l-a ajutat să obţină o bursă de liceu, a făcut «naveta» spre liceu cu un camion de salubrizare. A muncit, a devenit campion de wrestling, apoi a devenit actor şi a avut o carieră extraordinară”, a spus Michael Douglas. 

”A strâns o avere mare pe parcursul vieţii, iar acum, a început să o doneze pe toată. A supravieţuit mai multor accidente vasculare cerebrale şi unui accident de elicopter. Iar toate acestea l-au făcut să aibă o atitutine ostilă faţă de ideea construirii unui zid în ţara noastră. În mod sigur, problema imigraţiei din Europa ne aduce aminte că, pe vremea lui, nici catolicii nu erau bine primiţi în Statele Unite. Nici evreii. A existat o animozitate puternică, dar am reuşit să o învingem, pentru că suntem un creuzet. Ne diferenţiem de Europa pentru că suntem o ţară de imigranţi. Nu ar fi deloc onest să dăm vina pe imigranţi pentru problemele economice”, a adăugat starul hollywoodian.

”Mă plimbam prin Londra ieri dimineaţă, erau şantiere de construcţii ici şi colo, am auzit vorbindu-se doar în limba română. Există mulţi imigranţi care fac munci pe care mulţi dintre cetăţenii unei ţări aleg să nu le facă. Aceasta este o chestiune la care tatăl meu ţine foarte mult, pentru că îi aduce aminte de propriile lui rădăcini. Avem tendinţa de a uita că noi, cei de aici, din Statele Unite, suntem cu toţii imigranţi”, a mai spus Michael Douglas. 

Actorul a mai dezvăluit că tatăl lui a supravieţuit unui accident de elicopter în jurul vârstei de 70 de ani, în care şi-a pierdut viaţa un tânăr de 18 ani. Acea tragedie l-a făcut pe Kirk Douglas să îşi pună întrebări, să se redefinească, să studieze religia iudaică cu ajutorul unui rabin şi să se implice în numeroase cauze umanitare.