Cum fac turism italienii. Scrisorile Julietei

Data actualizării: Data publicării:
julieta - focus

Italia e fundalul poate celei mai minunate poveşti de dragoste scrise vreodată: „Romeo şi Julieta”, a lui William Shakespeare. Chiar şi la mai mult de 400 de ani după ce a fost scrisă, spiritul celor doi îndrăgostiţi cu soartă potrivnică e foarte viu în Verona şi la fel de vie e şi protagonista sa, Julieta. Milioane de oameni vizitează oraşul în fiecare an, ca să calce pe urmele faimoşilor îndrăgostiţi. Un pelerinaj romantic, în care se pecetluiesc sorţi şi se pot vindeca inimi. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:00 și în reluare sâmbăta de la ora 18:30.

 

Cristina Spagnolo se pregăteşte pentru marele ei rol: o va interpreta pe Julieta.

 

„Transformarea începe când îmi aranjez părul. Îmi împletesc trei cozi şi mi le prind sus, pe cap. Nu-mi pieptăn părul aşa decât când intru în rolul Julietei”, explică Cristina Spagnolo.

Cristina, o tânără din Verona este, de fapt, studentă la universitate. Însă, de câte ori are ocazia, intră în rolul Julietei - în general aici, la „Casa Julietei”. Aici vin mii de vizitatori pe zi, aproape toţi sosiţi într-un pelerinaj al credinţei - credinţa în dragoste.

Se spune că aceia care ating sânul statuii Julietei vor fi mereu norocoşi în dragoste. Cât despre ceilalţi, ei pot oricând să scrie şi să ceară un sfat.

Scrisorile Julietei

Şi sunt luaţi foarte în serios. În fiecare zi, voluntarii răspund la scrisori. Nu rămâne niciuna fără răspuns. La „Clubul Julietei”, secretarele voluntare ale Julietei, printre care şi Cristina Spagnolo, acordă atenţie fiecărei scrisori, cum ar fi aceasta:

Dragă Julieta,

Există în viaţa mea o persoană care e foarte apropiată de inima mea. Suntem împreună de patru ani. Dar parcă nu mai e nimic între noi. Să caut o nouă dragoste sau să încerc să găsesc fericire în această relaţie? Poate că dragostea s-a stins. Ajută-mă să înţeleg”.

Verona, în nordul Italiei, a devenit oraşul iubirii, indisolubil legat de povestea despre Romeo şi Julieta, zugrăvită de Shakespeare. Aici vin anual 2 milioane şi jumătate de vizitatori. Majoritatea vin pentru atmosfera romantică. Unii, chiar vin aici ca să ceară mâna persoanei iubite.

An după an, „Casa di Giuletta” primeşte aproximativ zece mii de scrisori din toată lumea. Asistenţi din multe ţări dau o mână de ajutor, făcând tot posibilul pentru ca dragostea să înflorească.

Cristinei îi place munca ei aici şi ca asistentă, şi ca Julietă în carne şi oase. De îndată ce apare, oamenii o roagă să se fotografieze cu ei.

„Pentru mine, e mereu o onoare s-o interpretez pe Julieta pentru aceste ocazii şi să văd că publicul apreciază faptul că sunt aici. Oamenii sunt fericiţi să vadă o Julietă în carne şi oase”, spune Cristina.

Chiar dacă povestea Julietei e pur fictivă, în Verona ea a devenit o realitate vie.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri