Una dintre menajerele lui Britney Spears o acuză pe cântăreață că a lovit-o

Data publicării:
Britney Spears
Britney Spears în 2016. Sursa foto: Profimedia Images

Departamentul Şerifului din comitatul american Ventura a lansat o anchetă care o vizează pe Britney Spears privind o acuzaţie de lovire adusă de una dintre menajerele sale, care s-a plâns că artista a pălmuit-o în timpul unei dispute, relatează DPA şi TCA vineri.

Şeriful din Ventura, căpitanul Eric Buschow, a declarat că incidentul s-a petrecut luni, iar menajera a contactat poliţia şi a depus o plângere. El a refuzat să ofere detalii cu privire la disputa dintre menajeră şi Spears.

Buschow a precizat că menajera nu prezenta semne vizibile de rănire, iar ancheta va fi înaintată procurorului districtual din comitatul Ventura pentru o eventuală punere sub acuzare.

Reprezentanţii lui Spears nu au răspuns imediat, joi, solicitării Los Angeles Times de a comenta pe marginea acestui subiect.

O sursă a declarat că disputa a vizat un animal de companie care îi aparţine lui Spears, iar menajera a acuzat-o pe cântăreaţă că a pălmuit-o sau a încercat să lovească telefonul pe care îl ţinea.

Pentru ca un astfel de delict penal să devină o acuzaţie oficială formulată de procurori este nevoie, de obicei, de mărturia unui reprezentant al legii martor la incident sau de alte dovezi fizice ale delictului, scrie Agerpres.

Spears locuieşte în Thousand Oaks, în partea de nord-vest a regiunii Greater Los Angeles din California.

Potrivit TMZ, "o sursă apropiată" de Spears a negat orice altercaţie fizică între cântăreaţa premiată cu Grammy şi membra personalului său. Aceeaşi sursă a susţinut că departamentul şerifului a declarat echipei lui Spears că ancheta nu va duce la nimic concret.

Plângerea vine pe fondul unei bătălii juridice în curs prin care Britney Spears încearcă să pună capăt tutelei de lungă durată impusă asupra sa.

Săptămâna trecută, tatăl cântăreţei, Jamie Spears, a renunţat la statutul său de tutore legal al acesteia, o poziţie pe care o ocupa de peste 13 ani şi care i-a permis să controleze toate aspectele vieţii fiicei sale. În documentele depuse la Curtea Superioară din Los Angeles, tatăl artistei a confirmat că este de acord cu delegarea acestei funcţii unei alte persoane, ceea ce nu ar anula complet tutela asupra lui Britney dar nu ar mai fi exercitată de o persoană din familie.

Mişcarea #FreeBritney a luat din nou amploare la începutul acestei veri după ce artista a solicitat în instanţă încetarea a ceea ce ea a numit un aranjament juridic ''abuziv''.

Următoarea audiere în cazul tutelei lui Britney Spears - care ar putea determina ce rol va deţine Jamie Spears în ceea ce priveşte averea artistei - este programată la 29 septembrie.

Editor : Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...