Cod portocaliu de furtuni în centrul și sud-estul țării. Avertismentul meteorologilor

Data actualizării: Data publicării:
meteo trasnet furtuna ploaie
Furtună cu fulgere. Foto: GettyImages

Meteorologii au emis un cod portocaliu de furtuni ce vizează sud-estul țării, dar și mare parte din centrul teritoriului.

Astfel, în sudul și estul Transilvaniei, în zona Carpaților de Curbură, local în Muntenia, precum și în cea mai mare parte a Dobrogei,vor fi intervale cu vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.

Viteza vântului va ajunge la 80-90 km/h, iar cantitățile de apă vor depăși 35...40 l/mp și pe arii restrânse chiar 50...70 l/mp.

Avertizarea este valabilă până în această seară, la ora 22.00.

harta cod portocaliu 7 iulie

Tot până la aceeași oră, cea mai mare parte a țării este sub cod galben de vânt și furtuni.

Potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40 l/mp.

De asemenea, în nord-vestul Transilvaniei, în vestul și sud-vestul Olteniei și în cea mai mare parte a Moldovei vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale, în general, între 55 și 75 km/h.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...