Codul de ninsori și viscol pentru sud-estul țării a fost prelungit, anunță ANM

Data actualizării: Data publicării:
oameni cu umbrele prin zapada
ANM a emis un cod galben de ninsori. Foto: Getty Images

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit, miercuri seara, avertizarea cod galben de vreme rea din Dobroga, sud-estul Munteniei și sud-estul Moldovei, până joi, la ora 10. Este vorba de județele Galați, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța.

Potrivit meteorologilor, în Dobrogea, estul Munteniei și în sud-estul Moldovei va continua să ningă moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă neuniform și consistent, iar vântul va avea rafale în general de 55 - 65 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

Codul galben care vizează județele Galați, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța este valabil până joi, la ora 10.00.

De asemenea, se prelungește și atenționarea meteorologică din regiunile estice și sud-estice. Aici, vântul va prezenta intensificări și local vor fi rafale în general de 50...60 km/h.

În zona Carpaților Meridionali și de Curbură rafalele vor atinge în general 55 - 65 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m se vor depăși 75-85 km/h și va fi viscol.

În centrul și sudul Munteniei și local în Moldova, precum și în zonele de munte temporar va continua să ningă.

Și atenționarea meteorologică este prelungită până joi, la ora 10.00.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri