HARTĂ. Iarna se întoarce în forță în 20 de județe. Meteorologii au emis un cod galben de ninsori și vreme deosebit de rece

Data actualizării: Data publicării:
Ninsoare
Ninsoare în Poiana Brașov. Foto: Facebook/PoianaBrasov/România

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ninsori însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, la munte, valabil de marți, ora 23.00 până miercuri, ora 18:00.

În intervalul menționat, în sudul Banatului, sudul și estul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali, va ninge, local însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50 - 60 km/h. La altitudini de peste 1500 m, vor fi rafale de peste 80 - 90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă sub 100 m.

Totodată, meteorologii au emis și o informare meteo de vreme rece, ninsori și vânt, valabilă de marți, ora 21.00 până joi, ora 10.00.

Astfel, începând din noaptea de marți spre miercuri (6/7 aprilie), în sud-vestul, centrul și nord-estul ţării, precum și în zonele montane și deluroase, vor predomina precipitațiile sub formă de ninsoare, pe alocuri moderate cantitativ (15...20 l/mp). Se va depune strat de zăpadă, local consistent îndeosebi la munte.

Temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45 - 55 km/h, iar la munte peste 70 km/h, spulberând zăpada. Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toată țara, cu temperaturi minime preponderent negative.

Precipitații mixte, dar slabe cantitativ, se vor înregistra marți (6 aprilie) și în regiunile nord-vestice. Până sâmbătă (10 aprilie) vremea se va menține deosebit de rece, iar în cursul nopților și al dimineților local va fi brumă.

Vremea deosebit de rece în București. Temperaturile scad sub 0 grade Celsius

Meteorologii au emis o prognoză specială de vreme rece pentru București, valabilă în intervalul 6 aprilie - 8 aprilie.

De marți, ora 21.00, până miercuri dimineață, ora 9.00, va ploua slab, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 3 - 6 grade.

De miercuri ora 9.00 până joi, ora 10.00, vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această dată. Temperatura maximă va fi de 7 - 9 grade, iar cea minimă de -2 - 0 grade, mai scăzută în zona periferică. Va ploua, iar vântul va bate cu 45...55 km/h. Vor fi condiții de ceață și brumă.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...