Primul ger din această iarnă. Temperaturile vor scădea în aproape toată țara, până la minus 20 de grade Celsius

Data publicării:
brad cu chiciura
Temperaturile vor scădea în următoarele zile. Vor fi zile reci și nopți cu ger. Foto: GettyImages

Este informare de ninsori și vânt alert pentru jumătate de țară. Va ninge și se va depune strat consistent de zăpadă, iar pe creste, vântul va sufla cu peste 80 km/h. Vremea se va răci deosebit de mult în următoarele zile, în weekend temperaturile scăzând până la minus 20 de grade Celsius în țară. Ger va fi și în București, unde sunt așteptate temperaturi de minus 10 grade Celsius.

Meteorologii au emis, joi dimineaţa, avertizări Cod galben de viscol, valabile în zonele montane din şase judeţe situate în Transilvania, Moldova şi Muntenia. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 10:00, în zona de munte a judeţului Cluj, la o altitudine de peste 1.800 de metri, va ninge şi vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 60-70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

În următoarele patru zile, gerul va cuprinde aproape întreaga țară.

meteo 1
Prognoza meteo in urmatoarele patru zile

Nu va mai ninge, dar temperaturile vor scădea noaptea până la minus 20 de grade Celsius.

meteo munte
Vremea la munte în următoarele patru zile

Ziua, temperaturile vor fi preponderent negative în cea mai mare parte a țării, inclusiv în București.

Doar pe litoral gerul va fi mai blând, cu minus 1 grad.

Va fi ger până miercurea viitoare, iar apoi temperaturile vor începe să crească ușor.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...