Valul de aer polar ajunge în România. Temperaturile scad dramatic până la -8 grade. Zonele unde va ninge

Data publicării:
toamna meteo vreme frig
Un val de aer rece va străbate țara până vineri Foto: Getty Images

Vine un val de aer polar peste România. De marți, temperaturile scad dramatic și vor ajunge chiar la - 8 grade Celsius. În unele zone, termometrele vor arăta chiar cu 25 de grade mai puțin față de zilele precedente.

Începutul săptămânii aduce tot vreme frumoasă și mai caldă decât cea normală în toată țara. Maximele vor avea valori între 15 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei și 24, poate chiar 25 de grade Celsius în sud-vest. Norii se vor aduna în jumătatea de nord a țării unde, spre luni seară vor apărea ploile slabe. În celelalte zone, noaptea, va reveni ceața.

Răcirea se va resimți în special, în partea de vest a țării. Ninsorile își vor face și ele simțită prezenta la altitudini mai mari de 1.400 de metri.

Meteorologii vin și cu o veste bună. De duminică, 3 noiembrie, temperaturile vor ajunge din nou la 17 grade în timpul zilei.

Prognoza meteo la București

În București, ziua de luni, va fi tot anormal de caldă, cu temperaturi maxime în jur de 20 de grade Celsius și cu cer senin, după-amiază. Marți, vremea va începe să se răcească, iar norii se vor aduna din orele nopții. Ploile vor fi insistente în cursul zilei de miercuri, când termometrele vor mai indica cel mult 11 grade Celsius. Joi, va fi și mai frig, cu toate că soarele va apărea deasupra orașului, iar vineri dimineață vor fi minime de îngheț.

Prognoza meteo la munte

Vreme frumoasă și foarte caldă va mai fi doar marți la munte. Apoi, temperaturile vor fi în cădere liberă. De marți, va ploua și va fi lapoviță la altitudini mai mici de 1.400 m, iar mai sus, va ninge, se va depune strat de zăpadă și vântul va avea intensificări temporare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...