AUR a confiscat democrația. E timpul ca partidul extremist să fie scos în afara legii

Data publicării:
Alexandru Muraru
Alexandru Muraru
Deputat PNL
Alexandru Muraru este președintele PNL Iași. Este doctor în ştiinţe politice, cercetător ştiinţific şi cadru didactic în Departamentul de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
alexandru muraru sta pe un fotoliu si vorbeste la un microfon
Alexandru Muraru este Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei. Foto Alexandru Muraru/Facebook

Ceea ce s-a petrecut ieri la Parlament a fost pur și simplu o agresiune fără precedent care a indignat o țară întreagă și pe toată comunitatea internațională care a urmărit aceste imagini.

Acum 32 de ani, mii de români și-au riscat propria viață pentru drepturile și libertățile de astăzi, generație de sacrificiu pentru ca următoarele să se bucure de libertatea de opinie, de exprimare și, în definitiv, dreptul de a protesta.

În democrație, drepturile și libertățile unei persoane se opresc acolo unde se încalcă drepturile și libertățile alteia. Fiecare cetățean este liber să facă ce dorește, atât timp cât respectă legile și nu lezează o altă persoană sau bunurile acesteia.

Este clar pentru toată lumea că instigatorii și responsabilii pentru actele de violență și vandalism din aceste zile sunt extremiștii din Parlament. Aceștia au un nume și o identitate cunoscută. Nicăieri în lume, un partid de natură extremistă nu a făcut bine unei țări. Niciodată până la apariția partidului neolegionar nu a fost insuflată românilor o asemenea doză de ură și dezbinare, deoarece un popor dezbinat este un popor slab în fața manipulării.

Niciodată mandatul parlamentar nu a cunoscut atât de multă iresponsabilitate și lipsă vizibilă de înțelegere a principiilor de conviețuire democratică, prin prezența în forul legislativ suprem a unui virus politic numit AUR. Românii nu au votat politica pumnului în masă. Hărțuirea, strigătele, îmbrâncelile și folosirea mijloacelor de intimidare în Parlament și lângă zidurile sale sunt specifice politicii unui stat eșuat. România nu are voie să intre în această categorie!

Ceea ce au făcut acești indivizi nu este un protest. Este un act antidemocratic în tradiția directă a violenței politice pe care au practicat-o fasciștii, golanii în uniforme din SA și SS ai naziștilor, legionarii și apoi analfabeții dezlănțuiți ai comuniștilor.

Acest partid extremist, prin acțiunile iresponsabile, prin instigarea la violență și vandalism, a confiscat democrația și a pătat memoria celor care s-au jertfit pentru generațiile următoare. Sloganele și simbolurile folosite de unii manifestanți în cadrul protestului din fața Parlamentului României, la care au luat parte și demnitari ai grupului parlamentar AUR, este insultător pentru memoria suferințelor celor care și-au pierdut viața în lagărele de concentrare ale Germaniei naziste și puținilor urmași ai acestora.

Fotografia cu svastica desenată pe steagul Uniunii Europene de către un protestatar AUR a promovat imaginea România într-un mod negativ în cele mai cunoscute publicații din lume. Acest gest inacceptabil este o palmă dată memoriei milioanelor de victime ale regimului german nazist și nu poate fi decât o consecință a derapajelor unei formațiuni politice neolegionare, care a folosit tribuna Parlamentului ca portavoce al mesajelor admirative față de criminalii de război. Expresiile extremiste ale unor reprezentanți în Parlamentul României sunt inacceptabile în fața opiniei publice, a persoanelor și organizațiilor care luptă pentru memoria victimelor Holocaustului.

Acesta nu este un caz izolat. A fost un act coordonat, planificat și asumat cu bună știință de liderii partidului AUR, ca și restul de acte de vandalism petrecute în fața Parlamentului României.

Este inadmisibil ca o acțiune în afara legii să rămână nepedepsită. AUR a coordonat o agresiune care a creat o undă de șoc în toate capitalele lumii care au văzut imaginile cu această gașcă asediind intrarea în Parlament și pe cele cu colaboratorul lui Simion care trasează zvastica pe un steag al UE, o acțiune împotriva tuturor valorilor democratice moderne pe care România s-a angajat să le apere.

Da, și în SUA anul trecut au dat buzna în Capitoliu indivizi dubioși și încornorați și întreaga lume a privit stupefiată acele imagini. Dar justiția americană a intrat în secunda doi în acțiune, acei infractori au fost urmăriți, aduși în instanță și judecați, iar celor cărora li s-a dovedit vinovăția, au primit pedepse aspre. Acesta trebuie să fie și scenariul din România. Adunătura de infractori, șoșoci și bătăuși ai AUR trebuie urgent adusă în fața instanțelor judecătorești. Este inadmisibil ca instituțiile statului să nu fie ferme în această situație.

Este inadmisibil să urmărim la televiziuni precum BBC, Euronews sau CNN imaginile acestea rușinoase pentru România care ne aruncă în aceeași garnitură de țări problematice precum Ungaria sau Polonia, doar că la noi este vorba despre un pseudo partid de opoziție. O astfel de rușine, repet, poate fi ștearsă doar prin fermitatea justiției. Atacul acesta fără precedent la adresa parlamentului și a ceea ce semnifică această instituție nu trebuie în niciun caz să fie trecut cu vederea și privit ca un protest - pentru că nu e un protest, este o agresiune care merită un răspuns exemplar.

De altfel, am prevăzut încă de la începutul acestui an că un astfel de comportament reprobabil din partea unor demnitari nu va face altceva decât să se materializeze în incidente publice de natură xenofobă. Am tras un semnal de alarmă încă din momentul accederii AUR în Parlament că democrația românească a făcut doi pași înapoi și că acest partid trebuie scos în afara legii pentru promovarea mesajelor de natură xenofobă, rasistă, extremistă, antisemită. Pentru instigare continuă la violență și încălcarea legii, pentru degradarea ireversibilă a stării sociale și a instituțiilor.

AUR a ajuns cel mai mare declanșator de ură și violență, de imagine negativă la adresa României. AUR este practic un partid terorist care torpilează instituțiile, încalcă legea, folosește propaganda și manipularea pentru a destabiliza climatul social și trece la un alt nivel cu fiecare ocazie. Orice cedare a instituțiilor le este aliat. Coordonarea parlamentară, instrumentele diverse, abuzul repetat, tactică de luptă neconvențională (cu instrumente hibrid), finanțările obscure, terorizarea instituțiilor și a cetățenilor, toate acestea vizează producerea unui efect psihologic generalizat de panică și intimidare menite să declanșeze un atac masiv la adresa democrației din care instituțiile să nu-și mai revină. Sau să se obișnuiască cu climatul și ideea că acest moment va veni.

De aceea, scoaterea în afara legii este un act de protecție a siguranței naționale, a cetățenilor și a suveranității statului român.

Este, de asemenea, de remarcat că, de un an de zile instituțiile au făcut pași foarte timizi și îndoielnici în privința acestor manifestări extremiste coordonate politic de un partid și de reprezentanții săi în forul suprem al democrației. Parlamentarii AUR au incitat la ură și violență, au încălcat legea în nenumărate rânduri și instituțiile statului și-au arătat lentoarea și toleranța față de o asemenea atmosferă. Nu au făcut decât să tolereze aceste manifestări.

Parlamentul României, instituția supremă a democrației, a devenit o scenă a ridicolului, locul de manifestare preferat al extremiștilor, prin comportamente care denotă vizibile carențe în educație, grație celor care și-au înțeles greșit misiunea mandatului promovând ura și violența.

Plecând de la această idee, cred că este timpul ca partidele parlamentare democratice să acceadă la ideea necesității modificării regulamentului Camerei Deputaților, pentru ca hărțuirea, șantajul sau instigarea să fie descurajate și sancționate ca atare. De asemenea, modificarea legii de funcționare a partidelor politice pentru ca scoaterea în afara legii să fie realizată cu celeritate și mult mai aplicat, este o urgență absolută.

 

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât a ajuns să se vândă un apartament de 60 de metri pătrați în Cluj: „Vindeți apartament cu 2 camere ca...
Digi FM
"Am localizat mașina, dar ei nu sunt aici". Mărturia unei românce din Spania, ai cărei părinți au dispărut în...
Pro FM
Val de reacții după ce Delia a apărut pe rețelele de socializare într-o altă ținută extravagantă: „Ce este în...
Film Now
Winona Ryder a împlinit 53 de ani. De ce se simte norocoasă alături de partenerul ei: „Avem multe în comun”
Adevarul
Cum se declanșează o afecțiune care provoacă degradarea celulelor creierului. Simptomele bolii apar între 30...
Newsweek
Cu cât crește o pensie dacă vei cumpăra între 1 și 6 ani de vechime? Termenul expiră în 2 luni
Digi FM
Ce este DANA, fenomenul extrem care a lovit Spania. Inundații devastatoare și aproape 100 de morți
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Tim Burton, apariție rară alături de cei doi copii ai lui. Billy Ray și Nell au moștenit trăsăturile tatălui...
UTV
Ilona Brezoianu a povestit despre modul inedit in care si-a cunoscut sotul. „E o poveste cu final fericit."