Sari la conținut

Cât de vechi sunt textele în română pe care le-am înțelege azi?

Dacă ne-am putea întoarce în timp, una dintre curiozitățile pe care le-am avea cu siguranță ar fi cât de mult am înțelege din limba română vorbită în trecut și cum am putea interacționa cu vorbitorii din vechime. Răspunsul la această întrebare nu este decât un joc intelectual, din moment ce este clar pentru toată lumea că nu deținem informații exacte despre cum arăta limba română veche (mai ales cea vorbită). Folosind însă sursele scrise de care dispunem, putem să reconstituim într-o oarecare măsură trăsăturile limbii române vechi. În mod convențional, perioada limbii române vechi se încheie la 1780, anul apariției gramaticii lui Samuel Micu și Gheorghe Șincai, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae.

Jocul nostru intelectual se poate raporta numai la limba română de după secolul al XVI-lea, de când datează primele texte românești (o traducere din slavonă a psalmilor biblici, Psaltirea Hurmuzaki, din 1500-1510 și un text original, Scrisoarea lui Neacșu, din 1521).

Putem spune cu siguranță despre textele de după 1500 este că ele pot fi citite și înțelese de vorbitorii de azi. Dacă trecem peste impedimentul alfabetului chirilic, folosit pe scară largă până în secolul al XIX-lea, limba română veche ni se prezintă, prin intermediul edițiilor cu alfabet latin, ca o varietate ușor diferită de limba de azi, dar perfect inteligibilă.

Foto: Guliver/ Getty Images

Singurele probleme de înțelegere le pot pune anumite cuvinte care au dispărut din limbă, pe care însă le putem decoda cu ajutorul dicționarelor (de exemplu, meserătate = sărăcie, tăroasă  = însărcinată, cocon = fiu, a dvori = a servi, a amistui = a distruge, necedinioară = niciodată etc.).

Ceea ce este însă extrem de important este că structura gramaticală a limbii vechi, deși prezintă unele diferențe față de limba de azi, nu împiedică înțelegerea textelor. Câteva exemple de structuri gramaticale din limba română veche (inteligibile pentru noi astăzi, dar diferite de limba actuală) ar fi: spune-voi lor (le voi spune), vom pre el vedea (îl vom vedea pe el), lăuda-se-vor (se vor lăuda), poți-le număra? (le poți număra?), o au făcut (au făcut-o), mă, Doamne, ție rog (mă rog ție, Doamne), la răul ceas (la ceasul rău), creștineasca lege (legea creștinească), vrea fi făcut (ar fi făcut), el avea făcut (el făcuse).

Așadar, dacă ne-am întoarce în timp, ne-am putea înțelege cu vorbitorii de română veche, punând, eventual, întrebări de tipul „Ce este/ce înseamnă/ce vrea să zică vorba/cuvântul X?”, dar fără să avem probleme semnificative cu interpretarea structurilor gramaticale.

Pentru perioada mai apropiată de limba română modernă (după 1780), impresia pe care ar avea-o vorbitorul de azi pus în fața limbii de atunci nu ar mai fi aceeași, pentru că numărul de cuvinte greu de înțeles este mult mai limitat. Explicația este că, începând cu secolul al XIX-lea, principalele influențe asupra limbii române sunt cele romanice (franceză, italiană), limbile-sursă din această perioadă fiind deci mai cunoscute decât cele din perioadele anterioare (limbile slave, greaca, turca).

În ceea ce privește structurile gramaticale, vorbitorul actual ar putea fi surprins de unele construcții pe care le-ar considera nu excentrice (ca pentru perioada anterioară), ci incorecte din punctul de vedere al normelor limbii de azi, deoarece unele reguli nu erau încă fixate — au fost impuse destul de târziu, în secolul al XIX-lea, prin intermediul gramaticilor. De exemplu, se putea spune, fără a încălca norma: omul care l-am văzut (față de omul pe care l-am văzut, singura variantă acceptată azi), oamenii însuși (spre deosebire de varianta corectă actuală oamenii înșiși), el au venit (față de el a venit, forma corectă azi), noi venisem, voi veniseți (față de noi venisem, voi veniseți, singurele forme considerate corecte azi).

 

Titlul aparține editorului (contact: laura.stefanut@digi24.ro)

Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea (like) pe Facebook