Un nou azil al groazei a fost identificat, de curând, în Voluntari. În aceste condiții, realitatea cruntă a centrelor care, în loc să ne ocrotească bătrânii, îi supun unor terori demne de Evul Mediu lovește din nou. Adevărul e că nu va înceta să lovească până ne asumăm responsabilitatea de a veni cu soluții.
Este excelent că se fac verificări, controale și inspecții în masă. Este de bun augur că investigațiile jurnalistice independente relevă dedesubturile unui sistem putred. La finalul zilei, însă, contează politicile pe care ni le asumăm, la nivel de autorități, pentru a rezolva situația. Ce facem cu bătrânii evacuați din azilele groazei, din centrele care nu asigurau minimele condiții pentru îngrijirea acestora? Ce facem pentru vârstnicii care au nevoie în continuare de îngrijire specializată, însă nu au în momentul de față perspectiva accesului la astfel de servicii?
Am venit, de curând, în spațiul public, cu un răspuns. Aș vrea să îl elaborez. Am pregătit un proiect legislativ alături de cabinetul meu, care poate fi consultat aici, și îmi propun să îl depun odată cu debutul noii sesiuni parlamentare. Soluția este, din perspectiva mea, crearea unor case sociale de plasament pentru vârsnici, centre ce să permită „adoptarea” pensionarilor din centrele dedicate de către îngrijitori specializați.
Ce vizează, mai exact, aceste centre? Ele ar acționa drept cupole pentru ca îngrijitorii calificați să poată prelua la domiciliu, în cazul în care îndeplinesc condițiile esențiale, vârstnici ce necesită sprijin specializat, pentru a gestiona problemele de sănătate pe care le întâmpină. Mai exact, următoarele linii directoare ar guverna un astfel de demers:
1. Persoanele care preiau vârstnici în plasament trebuie să dețină minima pregătire necesară ca îngrijitori la domiciliu sau îngrijitori bătrâni la domiciliu și să funcționeze ca PFA, pentru ca statul să poată stabili relații contractuale în baza cărora să fie remunerate;
2. Gruparea în aceste case se efectuează pe criteriul problemelor medicale asemănătoare ale vârstnicilor, având posibilitatea de a adopta între 1 și cel mult 5 vârstnici în funcție de afecțiunile lor de sănătate;
3. Tot după acest criteriu se stabilește și frecvența vizitelor periodice de la personalul medical, precum și remunerația acordată îngrijitorilor (în funcție de vârstă, gravitatea afecțiunii, etc);
4. Îngrijitorii vor trebui să încheie contracte cu unități medicale din proximitate pentru a asigura intervenția acestora la domiciliu în cazurile excepționale, cheltuielile de deplasare ale personalului medical fiind decontate de către stat;
5. DGASPC-urile vor efectua controale regulate pentru a evita relele tratamente aplicate vârstnicilor, precum și pentru a se asigura de îndeplinirea condițiilor de către îngrijitori;
6. Îngrijitoarele românce din Diaspora pot fi sprijinite să se întoarcă prin intermediul acestei măsuri și să se califice rapid, prin acordarea unor certificări, astfel încât să își poată îndeplini rolurile acasă.
Profit de ocazie pentru a solicita cât mai multe perspective, idei, opinii din partea dumneavoastră asupra acestei soluții sau asupra altor soluții care și-ar putea demonstra funcționalitatea. Aștept cu maximă deschidere astfel de mesaje și contribuții. Îmi propun să realizez, alături de dumneavoastră, un pachet cât mai ferm de intervenții, pentru a adresa această problematică. Vă invit să muncim împreună pentru a depăși etapa de lozincă și pentru a manifesta, realmente, sprijin concret pentru vârstnicii noștri vulnerabili.
