Sari la conținut
News Alert

Cum luptă statul român pentru Roșia Montană?

Gabriel Resources a dat statul român în judecată din cauza stopării exploatării de aur de la Roșia Montană. Gabriel cere 4 miliarde de dolari de la România.

Miza este enormă, dar statul român blochează transparența procesului: limitează accesul cetățenilor interesați și nu face publice documentele cazului, deși Tribunalul Cluj i-a ordonat să facă asta încă din aprilie.

Statul refuză ajutorul unor organizații care ar putea contribui la câștigarea procesului.

14585781_10210873941104506_683591675_o

Foto: Sebastian Florian

Despre proces și Curțile de arbitraj

Gabriel Resources a putut da în judecată România în 2015 la Centrul internațional pentru rezolvarea disputelor legate de investiții al Băncii Mondiale (International Centre for Settlement of Investment Disputes, ICSID) pentru că România semnase tratate comerciale bilaterale cu Canada și Marea Britanie (unde Gabriel are filiale) — tratate care prevedeau dreptul companiilor canadiene, respectiv britanice, de a da în judecată România în cazul în care consideră că acțiunile statului român le-au adus prejudicii.

Tratatul comercial bilateral între Canada și România prevede că publicul are dreptul să asculte părțile din audieri unde nu sunt discutate informații confidențiale și să aibă acces la documentele juridice după ce sunt redactate (să se protejeze eventuale informații confidențiale care, în general, se referă la secrete de stat sau comerciale). Dar asta numai dacă părțile la proces (în cazul nostru, Gabriel și România) nu au ajuns în prealabil la un acord prin care să restricționeze accesul.

Curți de arbitraj precum cea a Băncii Mondiale nu se supun unor reguli unice de drept internațional. Fiecare funcționează după regulile proprii și cele stabilite de statele semnatare ale tratatului comercial. Mai clar: în cazul Roșia Montană, Curtea de arbitraj a Băncii Mondiale, de care depinde dacă România va plăti sau nu 4 miliarde de dolari, judecă după reguli stabilite de ea împreună cu guvernul român, canadian și britanic.

Prima audiere

Puțini români știu că prima audiere în cazul Gabriel versus România a avut loc la Washington în 23 septembrie.

Marcos Orellana, de la Centrul pentru drept de mediu internațional, avocat de drept internațional care acordă asistență juridică Alburnus Maior pentru procesul Gabriel vs. România, a participat la audiere în calitate de observator. Alburnus Maior, asociația roșienilor, încearcă de la începutul procesului să urmărească evoluția cazului și să aducă o contribuție în sprijinul statului român .

Orellana mi-a spus că „aranjamentele făcute de tribunal pentru membrii publicului interesați de audiere au fost cele mai puțin transparente posibil.”

În alte cazuri, audierile au fost transmise live pe internet astfel încât să poată fi urmărite și de cei care nu sunt la Washington.  

Audierea nu a fost transmisă online, ci prin televiziune cu circuit închis, numai pentru cei care se aflau în clădirea tribunalului. Martorii nu au avut acces la prezentările powerpoint făcute de părți, deci le-a fost greu să urmărească argumentele, chiar și în acele secțiuni unde nu erau discutate informații confidențiale. Transmisia nu a fost live, ci cu întârziere de o oră.

Orellana mi-a spus că un astfel de tribunal de arbitraj aplică de obicei aranjamentele referitoare la transparență la care au căzut de acord părțile, deci:

„Este rezonabil să tragem concluzia că România a căzut de acord cu Gabriel ca accesul să fie restricționat, că guvernul României nu a vrut ca cetățenii să aibă acces la audieri”, mi-a spus Orellana.

L-am întrebat pe Orellana dacă, pe segmentul pe care l-a putut asculta, i s-a părut că avocatul României apără cu tărie cauza țării noastre. Orellana mi-a răspuns că accesul lui a fost atât de limitat încât îi este greu să judece. A adăugat, „poate ăsta este unul dintre motivele pentru care partea română preferă ca acest arbitraj să aibă loc în spatele ușilor închise.”

Alburnus Maior nu primește acces la documente

Imediat ce Gabriel a dat în judecată România, Alburnus Maior a cerut transparență guvernului român. Pe de o parte, experiența i-a învățat pe roșieni și pe prietenii lor că e musai să urmărească atent ce face guvernul.

Pe de altă parte, Alburnus a vrut să aducă o contribuție la caz: fiind cei mai în temă pe subiectul Roșia Montana, au vrut să sprijine statul român cu argumente care ar putea ajuta România să câștige. Pentru a depune această contribuție (numită amicus curiae), Alburnus Maior  ar avea nevoie să vadă care sunt acuzațiile aduse de Gabriel Resources — deci trebuie să vadă documentația cazului.

A trecut un an de când Gabriel a dat în judecată România și Alburnus Maior tot așteaptă documentele de la statul român.

În 2015, Alburnus a dat în judecată Ministerul Finanțelor (care reprezintă România la Curtea de arbitraj) solicitând acces la documentele aferente cazului și argumentând că acestea sunt informații de interes public.

În aprilie anul acesta, Tribunalul de la Cluj a ordonat Ministerului Finanțelor să ofere documentele (redactate) către Alburnus. Ministerul nu a predat documentele. În septembrie, a făcut recurs la decizia instanței.

Din sentința Tribunalului de la Cluj, putem vedea care este motivul pentru care Ministerul refuză eliberarea documentelor din caz. Ministerul invocă o excepție din legea accesului la informații de interes public (legea 544/2001), conform căreia „se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesul legitim al oricăreia dintre părțile implicate în proces.”

Tribunalul de la Cluj  a decis în favoarea Alburnus Maior că Ministerul „nu a instituit criterii pentru aprecierea atingerii aduse asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile din proces.”

Conform Tribunalului de la Cluj, Ministerul nu a explicat de ce a acorda acces oamenilor la documentele cazului poate avea consecințe negative pentru România. Prin urmare, ar trebui să predea documentele, a decis instanța.  Poate Ministerul va oferi lămuriri în cadrul recursului la proces.

În iulie, Alburnus Maior, împreună cu alte organizații, au făcut o cerere și la Curtea de arbitraj a Băncii Mondiale să vadă documentele. Au trecut trei luni și nu au primit răspuns, deși avocați specializați în funcționarea Curților de arbitraj mi-au spus că, de obicei, Curțile răspund, și o fac mai repede decât în trei luni (dar nu au obligația să răspundă).

Răspuns de la guvern

Deocamdată, lipsa de transparență creează suspiciuni. Roșia Montana este atât de importantă pentru români, iar mizele cazului de la curtea de arbitraj sunt așa de mari, încât este greu de înțeles de ce guvernul limitează transparența. De ce Alburnus Maior nu își poate aduce contribuția la caz.

Dar poate există o explicație. Vreau să cred că guvernul român luptă din răsputeri pentru România și Roșia Montana și că lipsa de transparență poate fi cumva justificată. Dacă această justificare există, ea trebuie să vină imediat, de la guvern, în termeni simpli pe care să îi putem cu toții înțelege. Protestele din 2013 au demonstrat că Roșia Montana este cauza multor români.  

Am adresat toate aceste întrebări – de ce Alburnus Maior nu primește punerea în judecată ca să poată aduce o contribuție la caz, de ce accesul la audieri este atât de restricționat,  dacă Româniaa negociat cu Gabriel un grad mai scăzut de transparență – Ministerului Finanțelor, Guvernului României și avocatului României la Curtea de arbitraj.

Ministerul nu mi-a răspuns, însă am găsit poziția sa în sentința Tribunalului de la Cluj. Mai aștept un răspuns, cel mai important, de la guvernul României, cel responsabil în ultimă instanță pentru soarta cazului. Până la data publicării nu am primit acest răspuns, însă îl voi adăuga după ce îl primesc.

Dincolo de această lămurire despre gradul de transparență, guvernul trebuie să acorde Alburnus Maior șansa să își prezinte argumentele în fața Curții de arbitraj. Nu prea pot exista justificări pentru ca roșienii să nu aibă un cuvânt de spus în acest caz, când chiar și opacele Curți comerciale de arbitraj le dau dreptul la asta.

Despre autoare: Claudia Ciobanu e jurnalist freelance, articolele ei au aparut în The Guardian, Al-jazeera sau Reuters.

Editor: Laura Ștefănuț (laura.stefanut@digi24.ro)

P.S. Tratatele comerciale bilaterale pe care Uniunea Europeană le negociază acum cu Statele Unite și Canada, TTIP și CETA, vor înmulți exponențial numărul acestor procese ale corporațiilor împotriva statelor la curțile de arbitraj. Cazul Gabriel versus România ne arată de pe acum cum va slăbi puterea cetățeanului dacă aceste tratate sunt implementate.