Sari la conținut

De ce a cerut Germania cetățenilor să își facă rezerve de mâncare și apă?

Germania a anunțat că va adopta un plan de apărare civilă, primul de la sfârșitul Războiului Rece și va cere populației să facă rezerve de alimente. Ștefan Popescu explică de ce s-a întâmplat asta acum și ce înseamnă.

Merkel Campaigns In Hamburg

Foto: Guliver/ Getty Images

De ce acum?

Planul de apărare civilă a fost o cerință NATO. La reuniunea la nivel înalt de la Varșovia a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, aliații au convenit asupra întăririi protecției civile.

Germania rămăsese puțin în urma celorlalte state din motive istorice: măsurile de protecție civilă făceau trimitere la cel de-al Doilea Război Mondial, iar acest lucru i-a făcut pe germani să aibă rezerve față de ele. Denazificarea Germaniei a însemnat și distrugerea bunkerelor.

Cum generații întregi au fost educate în spirit antimilitarist, orice măsură care aduce aminte de vremurile de dinainte de 1945, cum este și apărarea civilă, va fi primită cu rezerve de către populație. Desigur, în fața amenințării nucleare din timpul Războiului Rece au fost luate contre cœur anumite măsuri, dar strategia de protecție civilă nu a fost revizuită.

Natura amenințărilor de la începutul secolului XXI este fundamental diferită de cea din anii 1950-1960 — avem de-a face cu terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, eventualitatea ca arme chimice sau bacteriologice să intre în posesia unor grupări teroriste sau a sabotării unor infrastructuri esențiale, de către asemenea grupări.

Evenimentele tragice din 11 septembrie 2001 au reprezentat un moment fondator în conștientizarea noilor amenințări, dar și a necesității adaptării măsurilor de protecție civilă în fața noilor amenințări. Au urmat apoi, un an mai târziu, inundațiile masive cauzate de revărsarea Elbei.

Totuși, în Germania lucrurile au evoluat lent, nefiind o țară expusă terorismului islamic, o țară cu angajamente militare permanente în zone afectate de radicalismul islamic (precum Franța) sau o țară situată pe marile rute ale imigrației ilegale (precum Italia). Abia în 2012 guvernul de la Berlin a luat decizia de a pune la punct o strategie de protecție civilă. 

Dincolo de cerința NATO, este clar că atentatele de la sfârșitul lunii iulie și transformarea Germaniei în destinația principală a refugiaților, care au sosit sau vizează Uniunea Europeană, au jucat un rol în decizia guvernului de a adopta strategia de protecție civilă.

Dacă cei care aparțin comunității turce sau kurde sunt, de regulă, în afara riscului de radicalizare, refugiații din Siria, Egipt, Libia – ca urmare a sindromului postraumatic determinat de ororile războiului (de care suferă mulți dintre ei) – constituie un bazin potențial de recrutare din partea organizațiilor teroriste de tipul Statului Islamic sau mișcărilor derivate din Al Qaeda.  

Creșterea unor asemenea riscuri au determinat guvernul de la Berlin să nu mai întârzie adoptarea strategiei de protecție civilă.

Planul de protecție civilă nu a fost generat de relațiile cu Rusia

În Cartea Albă a Apărării, dată și ea publicității în această vară, responsabilii de la Berlin exclud riscul unui atac militar convențional — atac ce ar putea fi întreprins numai de Rusia, dat fiind faptul că Germania se află învecinată numai cu țări aliate. În plus, oficiali germani au menționat că planul de apărare civilă nu are legătură cu Rusia.

Referitor la relațiile germano-ruse, acestea sunt foarte complexe și nu pot fi tratate doar în alb și negru.

Germania și Rusia sunt parteneri importanți (ai relațiilor internaționale). Cele două țări aveau, înainte de criza ucrainiană, schimburi economice de peste 100 de miliarde de dolari. Investițiile germane directe din Rusia s-au ridicat la peste 20 miliarde de dolari pe an.

În ciuda sancțiunilor economice reciproce, planurile de cooperare dintre cele două țări rămân mari. La recentul forum internațional economic de la Sankt Petersburg a fost semnat un acord pentru construirea în Rusia a unei filiale Daimler Benz în valoare de 480 de milioane de dolari, iar gazoductul North Stream reprezintă un element strategic atât pentru Germania cât și pentru Rusia.

Există un lobby pro-rus important în Germania, întruchipat de prezența domnului Gerhard Schröder, fost cancelar, ca angajat al companiei Gazprom, dar aș nota și pozițiile recente ale domnului Frank-Walter Steinmeier în favoarea normalizării relațiilor cu Rusia.  

Interesele economice de ambele părți au determinat și unele poziții politice comune sau, în orice caz, dorința Berlinului de a nu lăsa interesele sale față de Rusia prizoniere îngrijorărilor securitare ale țărilor din Est. Poziția Berlinului a ținut cont de interesele Rusiei pe dosarul ucrainian (a se vedea acordul Minsk 2, patronat de Germania împreună cu Franța). Și la summitul de la Varșovia germanii și francezii au dorit să menajeze Moscova. Președinția germană a OSCE este, din păcate pentru frații noștri de peste Prut, în favoarea recunoașterii unui statut special pentru Transnistria.

Germania, alături de Franța, dorește o autonomie strategică a Uniunii Europene și vede în Rusia un partener strategic într-o lume multipolară. Să nu uităm că la începtul anilor 2010 Berlinul obținuse de la Moscova acceptarea principiului unei apărări comune antibalistice.

Planul de apărare civilă german ar trebui să inspire și România

Reiau ideea că planul trebuie pus în legătură cu adoptarea Cărții Albe a Apărării, în care este revelată intenția Germaniei de a deveni un partener militar mai activ — cu alte cuvinte, asumarea unui rol de lider, creșterea efectivelor militare și a bugetului. În ambele documente (Cartea Albă și planul de protecție n.r.) se afirmă că Germania nu este o insulă și prin urmare este necesară ameliorarea prevenției și a gestiunii crizelor.  

Cum ar trebui să ne raportăm noi, românii? Cred că ar fi bine, ținând cont de realitățile noastre, să ne inspirăm și să luăm ca exemplu seriozitatea germană în punerea în aplicare a celor două strategii. Din păcate, la noi strategiile rămân literă moartă… 

Despre autor: Profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane al Universității Paris 1 – Sorbona, are două masterate la Paris (la Scoala Normala Superioară, Universitatea Paris 1 – Sorbona) și o specializare postuniversitară la Școala Națională de Administrație din Paris. A lucrat la Înaltul Consiliu al Francofoniei, a fost jurnalist la Radio France Internationale, consilier special pentru Francofonie al Ministrului Afacerilor Externe și director general al Direcției generale a cooperarii externe, din cadrul Institutului Cultural Roman.

Titlul, introducerea și sublinierile aparțin editorului (contact: laura.stefanut@digi24.ro)

Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea (like) pe Facebook