Sari la conținut

De ce este obligatorie unirea cu Moldova

Este posibilă unirea Moldovei cu România? Absolut.

De principiu, reîntregirea României e mai degrabă o chestiune de când, nu de dacă, circumstanţele internaţionale fiind importante, iar modul în care, pe plan intern, va fi făcut reglajul fin între componenta raţională şi cea emoţională – decisiv.

moldova unire romania - agora

România nu e singura ţară care, în epoca relativ contemporană, a fost ruptă în două de vicisitudinile istoriei, Germania şi Coreea, de exemplu, traversând o experienţă similară.

Într-un interval relativ scurt, Germania a reuşit să devină din nou una, dovadă, aşadar, că se poate. Fireşte, cazul în speţă a prezentat particularităţile sale, de care trebuie ţinut cont, dar care nu trebuie extrapolate şi din care nu merge făcut şablon.

Într-un interval relativ scurt de la separarea rezultată în urma unui război sângeros, Coreea de Sud a început să pregătească reunificarea cu Coreea de Nord. De câteva decenii, prioritari la Seul sunt paşii pragmatici.

Există, sigur, o naraţiune a reunificării, bine înrădăcinată în spaţiul public, dar ea s-a impus gradual, după ce în prealabil fuseseră bifate două borne: demararea unui amplu proces de reconstrucţie economică, apoi intrarea, uşor, uşor, în procesul de reconstrucţie politică. Trebuie reţinut faptul că sudul capitalist a devenit democraţie abia după ce au apărut semne solide ale unei spectaculoase refaceri economice. Şi nu trebuie uitat că, deja de aproape şase decenii, între cele două Corei tot nu este pace.

Ei bine, despre reîntregirea Coreei s-a putut discuta la modul serios doar după ce economia şi viaţa politică internă au intrat pe o traiectorie ascendentă şi principial ireversibilă, abia după ce au devenit capabile să genereze forţă de tracţiune unui proiect fundamental, dar şi atât de complicat precum reunificarea.

De ani mulţi, Coreea de Sud are un minister al reunificării, un buget de zeci de miliarde de dolari pregătit pentru mult-aşteptatul moment zero, think-tank-uri şi departamente de cercetare cu activităţi vaste în acest domeniu, pregăteşte specialişti capabili ca în viitorul încă nedefinit să poată gestiona integrarea celor două societăţi şi economii, nu în ultimul rând, susţine un întreg efort diplomatic pe scena internaţională.

În aproximativ acelaşi interval de timp, România şi Republica Moldova nu au reuşit să se regăsească nici în performanţa supremă a Germaniei, nici în modelul de pragmatism al Coreei de Sud.

Reîntregirea unei naţiuni este o datorie la care nicio generaţie nu are dreptul să renunţe. Nu are dreptul şi nici nu ar avea interesul să o facă, în contextul în care beneficiile economice, influenţa politică şi capacitatăţile militare vor fi potenţate.

Câteva date şi concluzii publicate la sfârşitul anului 2014 de Fundaţia Universitară a Mării Negre, aflată sub egida Academiei Române, ilustrează tabloul economic al unei Românii reîntregite:

Se observă că, pur aritmetic, dacă reunificarea țării ar avea loc până în 2018 (intervalul acoperit de prognoza FMI), PIB-ul noii Românii ar depăsi pe cel al Norvegiei, Greciei, Cehiei, Kazahstanului, devenind comparabil cu cel al Austriei, Ucrainei sau Elveției.

Având în vedere coeficientul de accelerare a creșterii PIB ca urmare a investițiilor masive în Republica Moldova, PIB/capita poate avea o creștere accelerată, dublându-și valoarea globală (România+Republica Moldova) și ajungând ca, în valori absolute să devenim o economie în primele 40 de țări de pe glob, concurând cu Belgia și Suedia. (...)

*Dacă se va realiza reîntregirea, PIB-ul cumulat va avea un coeficient de accelerare a creșterii care ar duce creșterea medie de la 3 la 5 procente anual, ceea ce ar permite dublarea PIB-ului în doar 14 ani, în aceleași ipoteze ca și în cazul precedent;

*Adică, reunificându-ne, am câștiga, fiecare dintre noi câte 10 ani din „vârsta economică”.

*Efectele ar fi și mai puternic vizibile în zona companiilor:

*Indicele bursier, respectiv capitalizarea bursieră își vor dubla rata de creștere, cvadruplându-și valorile absolute în 20 de ani (conform răspunsului la modelul german);

*Cifra de afaceri a companiilor va crește cu minim 15 miliarde USD/an, ca efect al creșterii pieței naționale (conform răspunsului la modelul german);

*Astăzi, România alocă investițiilor cam 6% din PIB, adică în jur de 11 miliarde USD, în condițiile în care bugetul reprezintă 32% din PIB; investim, practic, o cincime din bugetul național; 4 miliarde USD alocați reunificării ar reprezenta cam 36% din investițiile noastre, adică ar trebui să redirecționăm 36% din investiții către reunificare. Pare insuportabil? Drept comparație, în 2013 s-a restrâns bugetul de investiții cam cu 11% (bani care au dispărut din zona de investiții, nu s-au redirecționat, ca în cazul reunificării).

*Dar, în condițiile creșterii de PIB asociată reîntregirii, cei 4 miliarde vor reprezenta peste 14 ani numai 18% din investițiile noastre, asta dacă nu schimbăm paradigma alocărilor bugetare; dacă am lua în considerare bugetul țării reîntregite, nu doar cel al României actuale, suma reprezenta numai 15% din bugetul de investiții, mai puțin de o șesime (ceea ce ar corespunde și dimensiunii relative a Basarabiei în contextual României reunificate).

*Iată cum mai privim această cifră: dacă astăzi se pierde o treime din corupție și „mismanagement”, banii alocați reîntregirii ar fi egali cu economiile realizate prin suprimarea corupției și a greșelilor de alocare. Privit astfel, costul unirii pare a fi chiar rezonabil.

*Precizăm că nu am luat în considerare, în cadrul acestui raționament, ipoteza, absolut credibilă, a unei taxări suplimentare care să alimenteze un „fond de solidaritate”, ceea ce ar face și mai accesibilă finanțarea reunificării.”

Restul detaliilor, AICI.

Revenind, procesul reunificării este unul complex şi dependent de o mulţime de variabile, de la variabila timp până la variabila geopolitică. Cu cât sunt mai numeroase variabilele, cu atât devine mai stringentă nevoia de a-l pregăti cât de bine se poate. Cât va dura un asemenea proces? Pentru unii, probabil prea mult, dar presiunea temporală ar trebui să fie într-o atare situaţie ultima grijă de pe agenda de lucru. 

După cum arătam mai sus, din 1989 până acum cazul particular al României şi Republicii Moldova nu a reuşit să se identifice nici cu experienţa Germaniei, nici cu cea a Coreei de Sud. Nici nu ne-am unit, nici nu am lucrat concret şi coerent în direcţia asta.

Să nu uităm nici că aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, de exemplu, a avut în spate nu doar un consens politic formal asumat, ci ani de pregătire a terenului pe o gamă largă de direcţii tehnice.

În chestiunea unirii dintre România şi Republica Moldova nu va fi niciodată prea târziu să tragem linia peste timpul pierdut şi să intrăm în logica eficientă pentru un asemenea proiect.

Cu ce ar trebui început? Ei bine, privind şi în lumina evenimentelor de sâmbătă, tocmai cu un efort de minimă inteligenţă din partea tuturor – acela de a nu oferi gratuit niciun gram de muniţie celor care au făcut din teritoriul României două ţări.

Partea de substanţă abia după aceea ar începe. Pentru proiecte de o asemenea anvergură nu există scurtături.