Sari la conținut

De ce riscăm să nu producem suficientă energie regenerabilă la nivel mondial 

NEW YORK – Diplomații și-au făcut datoria: au semnat Acordul de la Paris privind schimbările climatice, în decembrie. De asemenea, liderii politici s-au întrunit în aprilie la Organizația Națiunilor Unite pentru parafarea respectivului acord. Cu siguranță, partea mai dificilă va fi implementarea sa. Guvernele trebuie să ia acțiuni noi în fața unor probleme extrem de complexe, persistente și globale.

Provocările climatice sunt legate de provocările din domeniul energetic. Aproximativ 80% din energia produsă la nivel global provine din arderea hidrocarburilor: cărbune, petrol și gaze. În urma arderii, dioxidul de carbon eliberat devine principala cauză a încălzirii globale. Până în 2070 trebuie să eliminăm aproape complet combustibilii cu efect de seră, altfel încălzirea globală va scăpa complet de sub control. Pentru atingerea acestui obiectiv, guvernele trebuie să pregătească nu doar o serie de măsuri și planuri pentru 2030 (așa-zisele Contribuții Determinate la nivel Național), ci și pentru ani 2050 (așa-zisele Strategii de Dezvoltare pentru Emisii Scăzute).

Guvernele nu au mai fost vreodată puse în situația de a schimba complet fața unui sector cheie al economiei globale, într-o perioadă atât de scurtă. Sistemul energetic bazat pe arderea combustibililor fosili a fost creat pas cu pas, de-a lungul a peste două secole. Acum acesta trebuie regândit și reclădit într-o manieră cât mai coerentă, în doar 50 de ani. Și nu doar la nivelul unor țări, ci la nivel global.

Demersurile politice, așa cum funcționează acestea azi, nu vor fi suficiente pentru atingerea obiectivelor. În primul rând e vorba de un sistem interconectat: centrale electrice, rețele de conducte, transportul transoceanic, rețele de cabluri, baraje, utilizarea terenurilor, căile ferate, autostrăzile, clădiri, vehicule, aparatura electrocasnică și multe altele trebuie integrate funcțional.

Un asemenea sistem nu poate fi regândit în totalitate urmând politica pașilor mărunți. O reconstrucție din temelii are nevoie de un proiect gândit la nivel sistemic, pentru a ne asigura că toate componentele funcționează eficient și integrat.

În al doilea rând, există încă multe incertitudini privind dezvoltarea sistemelor energetice cu emisii mici de noxe. Ar trebui ca mașinile să funcționeze electric, pe bază de hidrogen sau cu ajutorul unor biocombustibili foarte avansați? Pot fi captate și stocate emisiile de dioxid de carbon ale centralelor electrice cu cărbune? Va fi folosirea energiei nucleare considerată o soluție viabilă din punct de vedere al siguranței și al prețului? Ce știm sigur este că va trebui să investim în mod consistent în cercetare și dezvoltare pentru rezolvarea neclarităților și îmbunătățirea tehnologiei.

În al treilea rând, găsirea unor soluții coerente și concrete necesită cooperare internațională pe problemele de energie. Un element cheie al producției de energie regenerabilă (la fel ca în cazul combustibililor fosili) este faptul că aceasta nu se găsește întotdeauna în zona în care energia rezultată va fi utilizată. Așa cum petrolul, cărbunele și gazul trebuie transportate pe distanțe lungi, la fel se întâmplă și cu energia eoliană, solară, hidro și geotermală.

În al patrulea rând, există, desigur, grupuri de interese foarte active în industria combustibililor fosili, care se opun schimbării. Presiunile acestora se observă foarte clar în Statele Unite, de exemplu, unde Partidul Republican neagă existența schimbărilor climatice dintr-un singur motiv: partidul este puternic finanțat de companii petroliere americane. Este o formă de corupere intelectuală, dacă nu cumva chiar de corupție.

Faptul că sistemul energetic e atât de interconectat înseamnă că are și o inerție incredibilă. Schimbarea abordării necesită o planificare atentă, finanțare susținută și acțiuni coordonate din partea multor sectoare ale economiei, inclusiv a producătorilor și distribuitorilor de energie, precum și a consumatorilor casnici, comerciali și industriali.

Politicile de taxare a emisiilor de dioxid de carbon pot ajuta la soluționarea unor – prea puține – provocări ale tranziției energetice. Clar nu sunt suficiente.

Dacă guvernele continuă să își proiecteze strategia energetică doar pentru următorii 10 – 15 ani, în loc să adopte un plan pentru 30 – 50 de ani, atunci ne vom confrunta din nou cu decizii greșite. De exemplu, specialiștii în strategii energetice își vor muta atenția de la producția de energie rezultată în urma arderii cărbunelui și se vor concentra pe cea produsă cu ajutorul gazului natural, mai puțin poluantă — însă tendința de a investi foarte puțin în tranziția către sursele regenerabile de energie se va menține.

De asemenea, pot opta pentru standarde mai bune ale mașinilor bazate pe combustie internă, în loc să încurajeze tranziția către mașinile electrice. Astfel, planificarea pentru următorii 30 – 50 de ani este extrem de importantă nu doar pentru stabilirea direcției corecte, cu beneficii pe termen lung, ci și pentru găsirea unor soluții pe termen scurt.

Proiectul Organizației Națiunilor Unite legat de reducerea gazelor de seră (Deep Decarbonization Pathway Project) oferă instrumente pentru evaluarea strategiilor pe termen lung.

Provocările nu sunt pe placul politicienilor. Măsurile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon necesită abordări concrete pe o perioadă de 30 – 50 de ani, în timp ce orizontul de proiecție al politicienilor este redus la o zecime din aceasta perioadă. Este nevoie de finanțare publică sau privată semnificativă, de acțiuni foarte bine coordonate de-a lungul mai multor sectoare ale economiei, precum și de capacitate de decizie fermă, în ciuda neclarităților direcției de dezvoltare tehnologică.

Nu-i de mirare că politicienii s-au eschivat adesea de la dezbaterile privind provocările de mediu și că s-au înregistrat puține progrese concrete de la momentul semnării, în 1992, a Convenției ONU privind Schimbările Climatice.

Un pas foarte important, consider eu, ar fi scoaterea acestor chestiuni de pe agenda politică electorală. Țările ar trebui să înființeze agenții independente din punct de vedere politic, cu expertiză tehnică avizată în acest domeniu.

Bineînțeles, deciziile cheie ce vizează sistemul energetic (precum construirea unei noi rețele de transport al curentului electric sau ponderea energiei nucleare în sistemul energetic național) necesită dezbateri publice serioase, dar planificarea și implementarea proiectelor nu ar trebui să țină cont de politicile partizane sau de acțiunile de lobby.

Așa cum guvernele au acordat o oarecare independență băncilor centrale, ele trebuie să ofere spațiu de mișcare și agențiilor pentru energie, care să faciliteze astfel derularea și implementarea proiectelor pe termen lung.

La următorul congres pe probleme climatice globale (COP22 în Marrakesh, luna noiembrie), guvernul Marocului și echipa mea de la UN Sustainable Development Solutions Network (Rețeaua pentru Soluții de Dezvoltare Sustenabilă din cadrul ONU) se vor alătura altor parteneri internaționali în dezbaterile din cadrul conferinței ”Soluții pentru un Nivel Scăzut de Emisii”. Aici se vor reuni experți în energie ai statelor membre ONU, experți în planuri urbanistice, precum și oameni de afaceri din domeniul energiei pentru a lucra la găsirea unor soluții practice de reducere semnificativă a emisiilor de dioxid de carbon. Din moment ce acordul de la Paris cu privire la protecția mediului a fost deja semnat, este momentul să ne mișcăm rapid în direcția implementării unor soluții eficiente pentru aceste probleme.

 

Titlul și introducerea aparțin editorului (contact: laura.stefanut@digi24.ro)

Copyright: Project Syndicate 2016 - New Politics for Clean Energy

Puteți urmări Opinii și Analize care explică actualitatea pe Facebook