Sari la conținut

De ce sunt nefericiți elevii români și cum le afectează performanțele

După declarațiile ministrului Educației, care a comparat sistemul de învățământ românesc cu o instituție militară, am hotărât să analizez cum ajung nefericiți elevii români, care sunt consecințele și soluțiile pentru a ieși din impas.

Analiza arată, printre altele, că nefericirea elevilor își are originea, conform opiniilor acestora, în special în relația cu profesorii și în modul în care se raportează la rezultatele educației. Totodată, această nefericire le afectează performanțele.

General Election - Education

Foto: Guliver/ Getty Images

Elevii români, printre cei mai nefericiți din lume

Am explorat situația elevilor români cu ajutorul datelor PISA 2012 (cuprind 68 de țări sau teritorii, pe eșantioane reprezentative de elevi de 14-15 ani).

Am constatat că elevii din România au cel mai scăzut nivel al sentimentului de apartenență la școală (belonging), dintre toate țările și teritoriile participante la anchetă — pentru autorii studiului PISA 2012, fericirea percepută de elevi la școală este o componentă a sentimentului general de apartenență față de aceasta.

Legat strict de fericirea percepută, procentul elevilor români care se declară nefericiți la școală este de 22,7%, sensibil mai mare decât procentul internațional – 16,3%. Procentele sunt mai mici decât cele invocate de ministru (a spus că că 70% dintre elevii români sunt nefericiți la școală), dar cert este că elevii români sunt printre cei mai nefericiți din lume — sau, cel puțin, din partea din lume participantă la studiul PISA 2012.

Și ce dacă sunt nefericiți?

Calitatea învățământului nu poate fi redusă doar la rezultate măsurabile prin premii la olimpiade, acumulări de cunoștințe sau competențe, ori șansele de angajare pe piața muncii. Timp de 10-12 ani copiii noștri stau câte 4-8 ore pe zi la școală, iar calitatea timpului petrecut acolo este o dimensiune a calității educației. O școală în care copiii sunt nefericiți nu se poate, în mod logic, numi o școală bună.

Dar, dacă este să fim cinici, putem să ne raportăm doar la rezultatele educației. În acest caz este legitim să ne întrebăm: faptul că elevii sunt înstrăinați de școală are legătură cu rezultatele la testele de competențe?

Din analiza pe care am realizat-o reiese că între cele două fenomene există o legătură care nu poate fi o simplă coincidență. La nivel de țări și teritorii, corelațiile sunt similare: nivelul de înstrăinare față de școală e în relație directăcu capacitatea de a rezolva probleme de matematică.

Înstrăinarea elevilor față de propriile școli este puternic corelată cu slabele lor performanțe.

De aceea, îngrijorarea decidenților politici nu trebuie să fie doar față de procesul de învățământ, ci și față de efectele acestuia asupra rezultatelor. În mod clar, slabul sentiment de apartenență al elevilor la școlile lor este parte a unui complex de condiții care, în cele din urmă, au impact masiv asupra modului în care elevii reușesc să însușească competențele, cunoștințele și atitudinile pe care școala se străduiește (sau se preface că se străduiește) să le transmită.

Screenshot 2016-08-18 09.21.32

Figura arată o relație liniară clară între mediile naționale ale celor două variabile discutate aici: sentimentul de apartenență la școală și rezultatul la testul de matematică din cadrul studiului PISA din 2012 (graficele pentru rezultatele la testele de științe și de limbă sunt similare). Mai arată și faptul că în România elevii performează totuși peste nivelul predictibil pe baza nivelului mediu de atașament față de școală.

De ce sunt elevii români atât de nefericiți?

Am analizat factorii care duc la senzația acută de inadecvare pe care o simt elevii de 14-15 ani din România, față de școlile în care învață. Am luat în considerare genul și statutul socio-economic al elevului, relațiile cu profesorul și atitudinea față de învățare.

Comparate cu rezultatele internaționale, percepțiile elevilor români sunt cvasi-catastrofale:

* calitatea relațiilor elev-profesor: locul 65 din 68 națiuni și teritorii;

* atitudinea elevului față de rezultatele învățării: locul 66 din 68 națiuni și teritorii;

* atitudinea elevului față de conținutul învățării: locul 68 din 68 de națiuni și teritorii.

Așadar, impactul cel mai puternic asupra sentimentului de apartenență la școală îl au atitudinea față de rezultatele învățării și percepția relațiilor cu profesorii.

Cu alte cuvinte, interpretând rezultatele în funcție de întrebările care au intrat în alcătuirea scorului de atitudine față de rezultatele învățării, sentimentul de apartenență la școală se corelează pozitiv cu importanța dată notelor obținute, cu efortul spre autodepășire și cu relevanța percepută a rezultatelor școlare pentru cariera profesională și academică. Percepția relațiilor cu profesorii se referă la empatia, atitudinea suportivă și echitatea percepută din partea profesorilor.

Evident că explicațiile pot fi mai complicate decât cele expuse de această sumară explorare. (Nu poate fi deloc exclusă ipoteza cauzalității inverse, la fel cum unele dintre relațiile statistice trebuie mai bine abordate folosind predictori de la nivel superior de agregare utilizând regresie multinivel în care să includem școala sau chiar țara ca unități de analiză.)

Concluzii

Pe scurt, am constatat că:

*Elevii din România au cel mai scăzut nivel al sentimentului de apartenență la școală (belonging) dintre toate țările și teritoriile participante la anchetă. Întrucât printre itemii care compun scorul este și unul care se referă la „fericirea” copiilor la școală, putem spune nu doar că ministrul a avut dreptate când a zis că elevii din România sunt nefericiți la școală dar și că elevii din România sunt printre cei mai nefericiți din lume sau cel puțin din partea din lume participantă la studiul PISA 2012.

*Sentimentul de apartenență la școală este corelat semnificativ cu rezultatele la testele de matematică, atât la nivel de elev cât și la cel de țară.

*Sentimentul de apartenență la școală al elevilor din România este explicat în proporție de trei sferturi de calitatea percepută a relațiilor cu profesorii și de atitudinea față de rezultatele și față de conținutul învățării. Dintre acești factori, relațiile cu profesorii și evaluarea rezultatelor învățării apar cu impactul cel mai puternic.

Soluții

Rezultatele certifică eșecul zgomotos al modului în care este organizat învățământul din România, mai ales în termeni de calitate a procesului. Dintre cele 68 de națiuni și teritorii participante, România este printre ultimele în ceea ce privește toate scorurile incluse în analiză: sentiment de apartenență la școală, percepția relației cu profesorii, atitudinea față de rezultatele învățării și atitudinea față de conținutul învățării — iar aceste triste recorduri sunt în mod evident corelate cu slabele performanțe academice care, totuși, sunt peste nivelul predictibil strict pe baza acestor scoruri.

Climatul general din școlile românești se poate schimba semnificativ mai ales dacă se acționează* asupra a două componente:

1) îmbunătățirea relațiilor profesori-elevi;

2) îmbunătățirea relevanței evaluării didactice și a școlii pentru cariera școlară și profesională viitoare a elevului.

Versiunea completa a analizei (inclusiv detaliile tehnice) poate fi găsită pe Academia.edu

*Bineînțeles că aceste recomandări nu trebuie tratate necritic, fiind necesare analize ulterioare care să investigheze modul în care punctele critice semnalate interacționează cu alte surse de variație ale rezultatelor învățării, mai ales cu cele ce țin de echitatea educațională.

Titlul, intertitlurile și sublinierile aparțin editorului (contact: laura.stefanut@digi24.ro)