Sari la conținut

Dragnea a copiat strategia electorală a lui Bush

Referendumul de interzicere a căsătoriilor gay odată cu alegerile de la 11 decembrie urmărea nu impunerea familiei tradiționale, ci mobilizarea electoratului în număr cât mai mare la urne în ziua votului pentru alegerea noului Parlament. Aprobarea în Parlament a fost lăsată pe seama viitoarei legislaturi, pentru că efectele mobilizării masive la vot ar fi avut efect de bumerang pentru PSD.

miting familie

Dacă analizăm prezența la vot la alegerile parlamentare din ultima vreme, vom constata că teoretic este dificil ca referendumul pentru familia tradițională (oricâți adepți ar avea) să poată fi validat. Legea referendumului spune că nu poți modifica Legea fundamentală, Constituția, decât dacă se pronunță în favoarea modificării jumătate din electorii care se prezintă la urne. La asta se adaugă și faptul că pentru validarea unui referendum de modificare a Constituției este nevoie de prezența la urne a 30 la sută din totalul alegătorilor înscriși pe liste.

Există o falsă dezbatere în România că nu este onest ca referendumul să aibă loc odată cu alegerile. În alte țări lumea nu gândește așa, iar argumentul care se folosește la noi, anume că ar fi vorba de economii la cheltuielile de organizare, în alte țări nici nu este folosit.

Un exemplu povestit de Karl Rove, strategul electoral al lui George Bush tatăl și al fiului, George Bush jr, în cartea sa, Courage and Consequence. My life as a Conservative in the Fight, apărută în 2010 ar putea indica obârșia deciziei PSD și a ALDE de a susține referendum pe temă de mare încărcătură simultan cu alegerile.

În 2004, George Bush jr nu avea nicio șansă să câștige al doilea mandat de președinte al SUA. Atacurile din 11 septembrie, campania fără rezultate din Irak și scandalurile în care erau implicați cei mai mulți dintre neoconservatori, gruparea din Partidul Republican care forma nucleul de decizie de la Casa Albă, zdruncinaseră din temelii încrederea în președintele care-și câștigase mandatul la mustață în competiția din 2000, cu Al Gore. Cu un an înainte de alegerile pentru al doilea mandat (2004), Karl Rove a desenat o strategie care s-a dovedit salvatoare pentru Bush fiul. Intenția era de a aduce la urne în ziua alegerilor multă lume, mai multă decât de obicei, dar mai ales oameni cu opinii ferme legate de anumite teme. Unde-i putea găsi cel mai simplu? La biserică, la moschee și la sinagogă. Ce aveau aceste religii în comun?  Oamenii ultraortodocși, în sensul credinței manifestate în viața cotidiană fără abatere de la dogmă.

După ce a făcut mai multe cercetări sociologice, Rove a aflat că în acel moment americanii religioși se tem sau vibrează cel mai mult la două teme - legalizarea căsătoriilor homosexuale și efectele pe care le-ar avea prima clonă umană.  Așa s-au stabilit temele care au devenit, în prima parte a campaniei lui Bush, principalele mesaje ale președintelui aflat în cursă.

Până aici însă, comunitățile de enoriași și în generali practicanții diferitelor religii au fost vizitați vreme de doi ani de militanții Partidului Republican și întrebați mai întâi, îndoctrinați mai apoi în legătură cu pericolul legalizării căsătoriilor între homosexuali și clonarea umană.

De aici a fost simplu - oamenii au venit la vot la alegerile prezidențiale, pentru că aveau un candidat care le promitea că nu va legaliza nici găsătoriile gay și nici nu va permite clonarea. Acest lucru a fost posibil numai pentru că în toate statele unde erau guvernatori republicani s-au organizat simultan cu votul pentru Casa Albă referendumuri pe această temă.

Astfel a găsit Karl Rove modalitatea prin care George Bush jr să poată depăși bazinul electoral secătuit de primul mandat. Asta l-a făcut pe Rove nu doar strategul, ci arhitectul, cum l-a numit Bush pe cel mai important om pentru el în recâștigarea Casei Albe.

La scrutinul pentru Casa Albă de acum, sunt organizate 150 de referendumuri, în 35 de state pe probleme care urmăresc stârnirea mai multor categorii de votanți, în general pe cei dezamăgiț sau dezinteresați de politică astfel încât bazinul electoral pe care mizează fiecare competitor să beneficieze de maximum de potențial.

În politica românească, primul care a aplicat soluția Rove a fost Traian Băsescu, pentru mobilizarea la vot în scrutinul pentru al doilea său mandat. Cu toată discuția despre constituționalitatea unei asemenea măsuri, care atunci viza Parlamentul unicamereal, cu 300 de membri, Băsescu a câștigat după un mandat încărcat de polemică, uzat deja de o suspendare.

Al doilea care și-a luat notițe după lecția Rove pare să fie PSD, care aplică în literă matricea anului 2004 a alegerilor republicane americane. Cum laboratoarele noastre nu sunt în pragul creării clonei umane, mergea și interzicerea căsătoriilor gay. E multă lume interesată de subiect, dar nu aceasta pare să fie fost preocuparea electoratului român în ultimii ani. Lupta împotriva corupției, integritatea aleșilor, schimbarea clasei politice au fost mai prizate și cu siguranță mai așteptate de electorat. Dar nu cel al PSD, de vreme ce în discursurile și în programul de campanie al social-democraților nu există asemenea mesaje.

De cealaltă parte, liberalii sunt, ca mereu în ultima vreme, reactivi, mai degrabă decât inițiatorii dezbaterii. Au lipsit din subiect ca partid și, până acum, din tabăra lor au vorbit doar președintele Iohannis și premierul Cioloș, care au prezentat o poziție de mijloc - familie tradițională, dar și toleranță pentru minoritari.

Dar care să fi fost calculele pentru care PSD a îmbrățișat mai întâi ideea referendum de interzicere a căsătoriilor gay simultan cu alegerile și apoi abandonarea modificării Constituției?

Existau mai multe probleme pentru PSD și partenerul său electoral, ALDE. Nu are rost să amintim că interzicerea căsătoriilor gay nu se înscrie în temele clasice ale social-democraților europeni. Merită o repetiție - era improbabil ca referendumul de modificare a Constituției să fie validat. Dacă nu era vorba de un artificiu electoral al PSD, atunci Constituția putea fi modificată pe îndelete, în mai multe puncte, care de-a lungul timpului s-au dovedit interpretabile.

De asemenea, este neclar ce anume a vrut PSD să obțină de la mobilizarea masivă a electoratului. La toate alegerile la care rata de participare la vot a depășit 40% din voturi, social-democrații nu au avut succes. Într-o analiză de pe Sociollogica.Blogspot.com, Barbu Mateescu spune: Clipa în care într-o secție de votare sosește al 7 238 832-lea participant la scrutin e clipa în care PSD+ALDE încep să aibă probleme. În acel moment prezența e mai mare decât în 2008 - este vorba despre prezența de 39%, iar la o rată a participării la vot de 45%, Mateescu a calculat că PSD are șanse minuscule de a forma majoritatea în Parlament.

În condițiile în care prezența masivă la vot nu-l avantajează iar validarea unui referendum de modificare a Constituției pare încă dificil, pare tot mai evident că PSD a avut intenția de a acoperi zgomotul de campanie pe alte dezbateri care incomodau, însă riscul de a pierde ocazia de a forma majoritatea direct din scorul electoral  l-a făcut pe Liviu Dragnea să se răzgândească.

 

Pentru comentarii intrați pe postarea Facebook