Sari la conținut

„Internaţionala” bate multinaţionala. Unde a greşit Dragnea

Întrebare: Cât de consistentă este azi comunicarea actualei coaliţii de guvernământ cu opinia publică din ţară şi cu partenerii externi ai României?

Răspuns: Ce înseamnă „consistentă” şi de ce ne-ar interesa?

foto piata victoriei proteste agerpres_9491734

Foto: Agerpres

Termenii de mai sus, deşi glisează oarecum spre registrul bancurilor cu Radio Erevan, descriu destul de precis situaţia în care s-a ajuns după experimentul OUG 13.

După eşecul răsunător (totuşi, unul încă de etapă) înregistrat de PSD-ALDE şi Cabinetul Grindeanu cu promovarea unui act normativ corespunzător intereselor mafiei de la vârful, dar şi din măruntaiele statului, comunicarea oficială s-a bifurcat.

Pe de o parte, există un prim-ministru care, aparent, depune tot mai multe eforturi pentru a demonstra opiniei publice şi oficialilor din principalele cancelarii că totul a fost o eroare, că o regretă, este dispus să înveţe din greşeli şi, nu în ultimul rând, că OUG 13 nu trebuie considerat ca reprezentativ pentru linia generală şi principiile Cabinetului pe care îl conduce. „Eu am urmărit în această perioadă toate protestele şi vă spun lucrul ăsta cât se poate de sincer: şi când au fost zeci de mii de oameni în faţa clădirii Guvernului şi acum, când nivelul protestelor s-a mai redus, respect opinia protestatarilor, apreciez faptul că au fost proteste desfăşurate în ordine, ba chiar apreciez foarte mult creativitatea de care mulţi dintre concetăţenii noştri au dat dovadă în această perioadă”, declara Sorin Grindeanu, de la Bruxelles, unde s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute pentru a lămuri tete-a-tete subiectul cu liderii Comisiei Europene şi Consiliului European.

Mai mult, explica Sorin Grindeanu, „să ştiţi că mesajele pe care le-au transmis le-am înţeles. Tocmai de aceea vreau să vă spun ceva: faptul că noi şi Guvernul pe care îl conduc am luat decizia de a abroga cu Ordonanţa 14 la câteva zile, e dat de următorul lucru: chiar dacă la un anumit moment, iei o decizie care poate fi discutabilă, în momentul în care în societate apar manifestări, proteste, chestiuni pe care noi le-am avut în ţară, înseamnă că decizia ta nu a fost cea corectă, iar acea decizie trebuie să o retragi şi lucrul ăsta l-am făcut”. 

Merită, cred, subliniat pasajul în care Grindeanu arată că „în momentul în care în societate apar manifestări, proteste, chestiuni pe care noi le-am avut în ţară, înseamnă că decizia ta nu a fost cea corectă”.

Venită tocmai de la şeful Guvernului, ideea că OUG 13 a fost o greşeală are un potenţial ridicat de a întoarce definitiv această pagină şifonată din mica, la propriu şi la figurat, istorie a Executivului Grindeanu. În teorie!

Căci altfel, într-un peisaj politic distorsionat aşa cum este cel din România, în care puterea formală a premierului asupra guvernării este inferioară puterii informale exercitată de şeful său de partid, asemenea regrete prezintă o constituţie firavă.

Întrebarea nu este nici măcar despre cât de sincer a fost Sorin Grindeanu atunci când a rostit cele de mai sus. Ci, pornind tocmai de la premisa largă la suflet că ar fi spus ceea ce şi gândeşte, în ce măsură are Grindeanu ultimul cuvânt pe acest subiect, în ce măsură este el în realitate capabil să transpună în operă ceea ce declară?

Or, pe măsură ce timpul trece, suspiciunile că mai degrabă nu va putea, se înmulţesc.

Este revelator, în acest context, faptul că liderul PSD continuă, fără pic de pauză, atacurile la adresa protestatarilor, ironiile despre proteste şi ameninţările, mai mult sau mai puţin voalate, la adresa celor pe care îi consideră a fi meşterii păpuşari, creierele din umbră care au scos lumea în stradă. Şi care, procedând astfel, au dat peste cap planuri subterane în care Dragnea şi Tăriceanu îşi puseseră toate speranţele.

Este mai mult decât elocvent faptul că în aceeaşi perioadă în care premierul său dă semne că îşi pune cenuşă în cap, Liviu Dragnea face următoarele lucruri:

- Sugerază, în continuare, că OUG 13 ar fi fost bună şi binevenită. Mostre: „A fost abrogată Ordonanța 13, s-a văzut că de fapt a fost un pretext, pentru că, după ce a fost abrogată, demisia Guvernului se cere în continuare, după alegerile care au fost câștigate în mod democratic cu foarte puțin timp în urmă”. Sau: „Niciodată n-o să mă vedeţi că, dacă cumva Guvernul va face o greşeală, ceea ce nu a fost cazul acum, să mă delimitez de Guvern. Eu am investit încredere în acest Guvern, partidul a investit încredere şi vom fi solidari”.

- O ţine una şi bună că sutele de mii de români ieşiţi în stradă nu pot gândi de capul lor, nu au habar de ce au ieşit, sunt manipulaţi mai rău ca nord-coreenii.

Manipulaţi de cine? Ei bine, de preşedinte, dar mai ales de companiile străine. „Mie personal mi s-a părut destul de ciudat cum un șef de bancă cu capital străin protestează împotriva Guvernului. Am auzit tot felul de zvonuri la televiziune cum corporații multinaționale și chiar și naționale au finanțat și au stimulat și au îndemnat proprii angajați să iasă la aceste manifestații”, susţine Liviu Dragnea.

Şi nu doar că o spune, dar foloseşte toate pârghiile de care dispune pentru a da strategiei sale de comunicare un înveliş oficial, de a-i ridica miza printr-un potenţator instituţional. Cum anume? Împingând subiectul din zona retoricii în zona oficială, prin intermediul senatorului Adrian Ţuţuianu, preşedintele comisiei parlamentare de control a SRI. „Asta nu înseamnă că nu aştept şi eu continuarea de la domnul preşedinte Ţuţuianu să spună informaţiile pe care le poate spune, dar marea majoritate sunt informaţii publice, pe care publicul trebuie să le ştie”, declara Liviu Dragnea, chiar zilele trecute.

Ce aşteaptă, mai exact, Dragnea via Ţuţuianu? Oare chiar să-i spună SRI că şi cum au sprijinit multinaţionalele protestele anti-guvernamentale? Sau mai degrabă un pretext care-i permite să plaseze multinaţionalele şi în general Străinul, definitiv şi cu bătaie pe termen lung, în sfera conspiraţiilor, în compania duşmanilor de moarte ai României, românilor, românismului?

Cu siguranţă că Dragnea şi le doreşte pe ambele, dar când priveşte realist lucrurile, înţelege că pentru politicieni ca el adevărata miză e, totuşi, în partea a doua.

- În al treilea rând, Liviu Dragnea, sprijinit puternic de Călin Popescu Tăriceanu, se pregăteşte să mute linia frontului în Parlament. „Încet-încet, când tensiunea a început să scadă, iese la iveală adevărul și acum a început o discuție serioasă în Parlament și în presă și în medii de specialitate despre rezultatul sau efectele abrogării Ordonanței 13”, este doar una din declaraţiile relevante, făcute de liderul PSD. Acesta din urmă este, însă, adeptul unor dezbateri mai largi pe tema justiţiei, purtate în Legislativ (cine ghiceşte ce-or fi însemnând ele, dezbateri?), la fel şi partenerul său de la vârful ALDE.

Sau, referindu-se la sfera administraţiei publice, ai cărei baroni au aşteptări uriaşe de la Liviu Dragnea, care, la rându-i, le-a şi strecurat surprize plăcute în bugetul de stat pe 2017: „Vom defini în Parlament, indiferent de presiuni, în mod clar distincţia dintre legalitate şi oportunitate. Oportunitatea e a celui ales în mod legitim într-un proces democratic, o dă legimitatea unui vot, obligaţiile asumate în campanie, libertatea de a lua decizii cu Consiliul local pentru a dezvolta comunitatea, aşa cum crede acel Consiliu local”.

De ce este important de subliniat tactica aceasta, în care Parlamentul capătă de aici încolo un rol de primă mână?

Ei bine, unul dintre motive, dincolo de cel al aparenţei de legitimitate pe care PSD-ALDE doresc să o insufle astfel tuturor iniţiativelor discutabile, ţine de faptul că Legislativul este în primul rând un teren care scapă în totalitate premierului.

Mutând în Parlament confruntarea cu societatea civilă şi cu partenerii externi, Dragnea îl scoate şi concomintent îl păstrează în joc pe Grindeanu.

Ce înseamnă asta? De exemplu, două lucruri: pe de o parte, acela că premierul poate fi şuntat uşor (şi e de aşteptat ca situaţiile în care Dragnea şi Tăriceanu vor considera aşa ceva ca fiind necesar să se înmulţească); pe de altă parte, prezintă avantajul de a-l salva pe premier, din start şi cu „eleganţă”, de unele ipostaze delicate. Cum sunt, de exemplu, şi acelea în care trebuie să dea socoteală pentru decizii politice discutabile în faţa oficialilor de la Bruxelles, ambasadorilor de la Bucureşti, opiniei publice interne. Cât timp discuţiile şi concluziile se trag în Legislativ, Grindeanu poate invoca separaţia puterilor în stat, iar Dragnea poate invoca democraţia.

Dintr-un asemenea scenariu, şi premierul, şi preşedintele PSD obţin câte ceva, fiecare pentru el. Pentru Grindeanu, funcţia de prim-ministru va deveni ceva mai relaxată şi mai ferită de situaţiile tragi-comice pe care le-a trăit pe parcursul evenimentelor dezlănţuite de OUG 13. Pentru Dragnea, în schimb, jocul de-a demolarea statului de drept va fi ceva mai direct, dilemele sale cu privire la loialitatea lui Grindeanu se vor împuţina, iar Palatul Victoria devine o supapă convenabilă pentru amplificarea discursului dublu al PSD în relaţia cu opinia publică şi partenerii externi ai României.

E limpede că strategii PSD-ALDE caută cele mai inovative soluţii pentru a merge înainte.

Nu îi interesează să iasă din situaţia creată prin OUG 13, ci chiar să o adâncească, astfel încât să câştige războiul din care ei consideră că au pierdut doar prima luptă.

S-ar putea chiar să aibă un oarecare succes cu toate aceste manevre, însă problema de fond pentru Dragnea şi Tăriceanu vine din altă direcţie: partea cea mai activă a societăţii, ca şi partenerii internaţionali ai României nu mai pot fi păcăliţi uşor.

Chiar dacă în minţile şi inimile lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu „Internaţionala” bate multinaţionala, generaţia asta nu mai vrea călătorii în timp... Cel puţin, nu cu 70 de ani înapoi.