Sari la conținut
News Alert

Nici partidele n-au încredere în campania noastră electorală

De mai bine de o săptămână, România este în campanie electorală, însă atmosfera de competiție este încă timidă. Nu există o dezbatere clară în programe sau promisiuni, nu există politicieni care să-și măsoare abilitățile de viziune sau de discurs în ring. 

coada vot alegeri prezidentiale 2014

Toate mesajele de campanie, de la vastele programe electorale, afișate pe site-uri de toate partidele concurente, sunt prezentate exclusiv de președinții partidelor care speră să treacă de pragul electoral. Doar Liviu Dragnea, de la PSD, Alina Gorghiu, de la PNL, Traian Băsescu, de la PMP și mult mai timid Nicușor Dan și Bogdan Diaconu (care reprezintă USR și PRU) apar la televiziuni sau la evenimentele de campanie. Este o nouă tactică de strategie electorală, care are avantajul de a întrupa într-un singur profil politic întregul arsenal de comunicare. Mai are și beneficiul urmărit de strategii de comunicare că nu există fisuri de discurs sau fracturi de logică între mecanismele guvernării de după alegeri și populismul promisiunilor de campanie. 

Ar fi și o explicație - liderii oficiali ai partidelor sunt trimiși în fața electoratului în calitate de locomotive care ar urma să tragă după ele nu doar listele de candidați, dar mai ales activiștii care au cea mai dificilă sarcină într-o campanie - de a mobiliza lumea la vot.

De cealaltă parte stau dezavantajele concentrării într-un singur om a mesajelor electorale, mai ales pentru că avem alegerea unor liste de candidați la funcția de parlamentar, nu avem vot uninominal și nici nu alegem președintele.  Toți ceilalți candidați, care aspiră, asemenea președinților lor de partid, la posturi de senatori și deputați, alcătuiesc un cor care, dacă așa rămân lucrurile până la 11 decembrie, riscă să rămână anonim. Oricum ar fi listele fiecărui partid alcătuite, există niște oameni care ar trebui să fi avut o carieră și o activitate pe care, în mod normal, ar fi trebuit să se bazeze fiecare partid în parte.

În mod normal, mai exact în orice țară occidentală, la alegerile parlamentare fiecare circumscripție este inundată de candidații care speră să poată deveni senator sau deputat în localitatea/sectorul respectiv. Așa se face legătura dintre cel care promite și cel care își investește încrederea prin vot. Față-n față. Așa se creează și responsabilitatea celui care promite față de cel căruia îi cere votul.

La noi, în circumstanțele noii legi electorale, care pedepsește pomenile electorale, întâlnirile dintre politicieni și electorat aproape că nici nu mai există. Comunicarea candidatului cu potențialul alegător este inexistentă.

Așadar, un partid se bazează în campanie aproape exclusiv pe liderul său, care face turul televiziunilor, unde recită fără cusur lecțiile de comunicare și programul electoral, antrenat pentru polemică. Or, și aici avem o problemă - care polemică, atâta vreme cât liderii de partide nu se întâlnesc în vreun platou de televiziune față-n față!

O astfel de strategie electorală este arată un mare deficit de încredere a partidelor în propria lor imagine. Din 2012 încoace, feed-back-ul pe care formațiunile politice l-au primit prin cercetări sociologice este că sunt privite cu suspiciune și fără diferențiere, iar corupția a devenit o etichetă fără termen de valabilitate pentru mai toți cei care au o carieră politică. Politicienii mai știu și după Colectiv că sunt considerați asemenea, indiferent ce ideologie împărtășesc și din ce generație fac parte. 

Deficitul de încredere are la origine și absența schimbărilor pe care partidele au ratat ocazia să le facă. Puține partide au dat de-o parte politicienii cu dosare DNA sau nici nu i-au pus pe liste. Puține partide i-au lăsat în afara listelor de candidați pe cei cu imaginea erodată de lipsa de viziune sau de lipsa de potențial. Politicieni ale căror nume nu pot fi asociate cu inițierea vreunei legi, fie ea și proastă, vor candida pentru al șaselea mandat. Politicieni care au fost și miniștri și ale căror mandate nu pot fi alăturate vreunei măsuri care să se fi dovedit memorabile, dacă nu chiar bune, vor și pentru a patra oară în Parlament. Notorietatea le-a fost considerată suficientă la partid. Credibilitatea unui nume este încă teorie în politica noastră.

 

Avem, în schimb, programe afișate pe site-urile de campanie în care ni se desenează o viață de paradis, fie el de stânga sau de dreapta. Citiți programele electorale ale oricăruia dintre partidele înscrise în cursa pentru formarea majorității guvernamentale și veți circula în scurt timp pe autostrăzi care unesc regiunile țării, pe șosele de centură, mai cu seamă dacă sunteți din București, chiar și pe Dunăre, asemenea viselor lui Carol al II lea, din Capitală până aproape de Constanța. Banii nu vor mai fi chiar o problemă pentru cumpărarea medicamentelor, taxele și impozitele se vor micșora, iar România va fi, ca în toate programele tuturor partidelor dintotdeauna, un aliat de nădejde al NATO, un partener de încredere al UE. 

Nu există nicio discuție pentru definirea vieții noastre pe următorii patru ani, nu există nicio idee despre direcția pe care ar trebui să meargă această țară în aceste vremuri în schimbare cel puțin, dacă unora li se pare că vremuri complicate ar fi o sintagmă neinspirată.

Cu balanțele de putere mondială recalibrate, cu explicații despre sfârșitul unei epoci a globalizării, cu o luptă în care se aruncă un arsenal întreg despre finalul corectitudinii politice sau zidurile împotriva imigrației, dezbaterea politică din România în campania lui 2016 este vetustă.

Elita politică, în accepțiunea ei, așa cum o știm din secolul al XIX-lea, își pune problema pretutindeni să găsească răspunsuri ideologice la profundele crize ale sistemului, așa cum a fost structurat și rafinat în toate dimensiunile lui - de securitate, administrativ, economic, financiar-bancar, social, demografic sau de mediu. Nu trebuie să fi de dreapta sau de stânga pentru a-ți da seama că lumea este la o mare răspântie și că are nevoie de căi noi, de soluții pe care, îndeobște, politicienii le propun.

În condițiile în care tot ce a putut anima zilele acestei campanii în România, la începutul ei, a fost polemica despre familia tradițională versus interzicerea căsătoriilor gay...suntem departe. Foarte departe de lume!

Pe aceeași temă