Sari la conținut

O nouă surpriză la Nobelul pentru economie

Richard Thaler a arătat în studiile sale cum se poate îndrepta cercetarea economică către problemele reale și importante. Programul său de cercetare este realist și plin de compasiune și a stabilit o direcție de cercetare pentru tinerii specialiști care marchează începutul unei adevărate revoluții științifice.

de Robert J. Shiller 

NEW HAVEN - Câștigătorul de anul acesta al premiului Nobel în științe economice, Richard Thaler de la Universitatea din Chicago, este o alegere controversată. Thaler este cunoscut pentru cercetările sale de o viață în economia comportamentală (și în subdomeniul acesteia, finanțele comportamentale) care presupune studiul economiei (sau a finanțelor) dintr-o perspectivă psihologică. Pentru o parte din cei care activează în acest domeniu, ideea că cercetarea psihologică ar putea fi parte a economiei a generat multă vreme ostilitate.

Nu și pentru mine. E minunat că Fundația Nobel l-a ales pe Thaler. Nobelul pentru economie a fost acordat deja unor persoane care pot fi clasificate drept economiști comportamentali, inclusiv lui George Akerlof, Robert Fogel, Daniel Kahneman, Elinor Ostrom și mie. Prin adăugarea lui Thaler, deținem acum aproximativ 6% din premiile Nobel care s-au acordat pentru economie.

Însă mulți din domeniul economiei și finanțelor cred în continuare că cel mai bun mod în care se poate descrie comportamentul uman este fără utilizarea psihologiei. În locul acesteia se modelează comportamentul uman prin optimizarea matematică a indivizilor separați și egoiști, constrânși de limitele bugetului personal. Firește, nu toți economiștii, nici chiar o majoritate a lor, nu aderă la această viziune, iar asta ne-o arată și faptul că Thaler și cu mine am fost aleși, în ani succesivi, președinți ai American Economic Association, principalul corp profesional al economiștilor din Statele Unite. Însă mulți dintre colegii noștri au această viziune.

L-am întâlnit pentru prima dată pe Thaler în 1982, când era profesor la Cornell University. Eram într-o vizită scurtă la Cornell și am făcut împreună o lungă plimbare prin campus, în care am descoperit că aveam idei și obiective de cercetare similare. O perioadă de 25 de ani, începând cu 1991, am organizat împreună cu el o serie de conferințe academice despre economia comportamentală, sub auspiciile US National Bureau of Economic Research. În toți acești ani însă, a existat un antagonism (ba chiar o aparentă dușmănie) față de agenda noastră de cercetare. Thaler mi-a spus odată că Merton Miller, care a câștigat Nobelul în 1990, nu-i arunca nici măcar o privire când se intersectau pe holurile Universității din Chicago.

Miller și-a explicat raționamentul (dar nu și comportamentul) într-un articol extrem de citat din 1986 numit “Behavioral Rationality in Finance.” Miller accepta că oamenii sunt uneori victime ale trăsăturilor lor psihologice dar a insistat că narațiunile despre astfel de greșeli sunt “aproape în totalitate irelevante” în domeniul finanțelor. Concluzia articolului este citată mereu de admiratorii săi: “Faptul că eliminăm aceste narațiuni atunci când ne construim modelele nu este din cauză că nu sunt interesante, ci tocmai pentru că ar putea fi prea interesante și ne-ar putea astfel distrage de la forțele universale ale pieței, care trebuie să fie principala noastră preocupare.”

Stephen A. Ross de la MIT, alt teoretician al finanțelor care ar fi fost probabil un viitor laureat Nobel (înainte de moartea sa neașteptată în martie), argumenta într-un mod similar. Și el, în Neoclassical Finance, cartea sa din 2005, a lăsat deoparte psihologia și a preferat să construiască o “metodologie a finanțelor bazată pe absența arbitrajului”. Cu alte cuvinte, putem învăța multe despre comportamentul uman din simpla observație că nu există bancnote de 10 dolari lăsate pe trotuar la voia întâmplării. Oricât de întortocheat psihologic e cineva, poți să pariezi pe faptul că va ridica bancnota de jos în momentul în care o vede. Și Miller și Ross au avut contribuții majore la teoria finanțelor. Dar rezultatele lor nu reprezintă singura descriere interesantă a forțelor economice și financiare, iar Thaler a contribuit decisiv la un program de cercetare comportamentală care a demonstrat acest lucru.

De exemplu, în 1981, Thaler și Hersh Shefrin de la Universitatea Santa Clara, au produs o “teorie economică a auto-controlului” care descrie fenomenele economice în termenii inabilității oamenilor de a-și controla propriile impulsuri. Într-adevăr, oamenii nu au probleme să se motiveze pentru a ridica o bancnotă de 10 dolari găsită pe jos. Aici nu se pune problema auto-controlului. Însă ei vor avea dificultăți să reziste impulsului de a o cheltui. Ca urmare, majoritatea oamenilor economisesc prea puțin pentru pensie.

Economiștii trebuie să ia în considerare astfel de greșeli pe care oamenii le fac în mod repetat. De-a lungul unei întregi cariere în care a lucrat alături de Shlomo Benartzi de la UCLA și de alții, Thaler a propus un set de  mecanisme care (așa cum a arătat alături de Cass Sunstein de la Harvard Law School în cartea Nudge) schimbă “structura de opțiuni” a acestor decizii. Aceiași oameni, cu aceleași probleme de auto-control, ar putea fi învățați să ia decizii mai bune.

Îmbunătățirea comportamentului de economisire nu este o chestiune minoră sau insignifiantă. Într-un fel, este o chestiune de viață și de moarte și, mai important, determină dacă vom avea o viață împlinită și plină de satisfacții.

Richard Thaler a arătat în studiile sale cum se poate îndrepta cercetarea economică către problemele reale și importante. Programul său de cercetare este realist și plin de compasiune și a stabilit o direcție de cercetare pentru tinerii specialiști care marchează începutul unei adevărate revoluții științifice. Sunt foarte fericit pentru el și pentru profesia noastră.