Gabriel Andronache (PNL): Procedura comasării alegerilor este cât se poate de democratică

Data publicării:
Deputatul PNL Gabriel Andronache portret
Deputatul PNL Gabriel Andronache. Foto: Facebook/ Andronache Gabriel

Deputatul PNL Gabriel Andronache afirmă că procedura comasării alegerilor este cât se poate de democratică, a fost şi este practicată cu caracter extins la nivelul UE, iar dovada este că această comasare este expusă pe pagina electronică oficială a Parlamentului European. El precizează că în 2024 cel puţin 5 ţări UE vor avea alegeri comasate, ţări care au stabilit deja acest mod de desfăşurare a alegerilor (Belgia, Spania, Malta, Ungaria, Italia), una dintre acestea având trecută în Constituţia ţării procedura alegerilor comasate.

”Procedura comasării alegerilor este cât se poate de democratică deoarece a fost şi este practicată cu caracter extins la nivelul Uniunii Europene, în ţări cu democraţie consolidată. Dovada: comasarea este expusă pe pagina electronică oficială a Parlamentului European care prezintă in extenso această procedură”, arată Andronache, membru în comisia juridică.

Deputatul PNL menţionează că la alegerile europarlamentare din 2019 zece state UE au avut alegeri comasate europarlamentare cu locale/regionale/prezidenţiale sau referendum.

”În 2024, cel puţin 5 ţări UE vor avea alegeri comasate, ţări care au stabilit deja acest mod de desfăşurare a alegerilor (Belgia, Spania, Malta, Ungaria, Italia), una dintre acestea având trecută în Constituţia ţării procedura alegerilor comasate”, a mai arătat Gabriel Andronache.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri