Constanța a ajuns, în marile centre universitare de administrație publică din țară, să fie dată drept antiexemplu. Al doilea oraș ca importanță în ecuația economică a României, probabil cel mai important din perspectivă geostrategică, este acum pustiit de potențial, viziune și elan de dezvoltare. Dacă pentru un proiect de tren metropolitan ce poate fi dezvoltat pe fonduri externe, europene sau guvernamentale, autoritățile locale se ascund după deget de orice fel de responsabilitate, ce să mai vorbim de un proiect care să plaseze orașul nostru printre centrele de interes strategic pe harta națională și europeană…
Bine-ar fi fost să avem și noi un Radu Moldovan (Bistrița), un Toma (Buzău), un Bolojan (Oradea/Bihor), un Boc (Cluj-Napoca), o Corina Ene (Căbești) sau un Gheorghe Damian (Ciugud), un administrator de top. Stăm, însă, fix invers. Te uiți la Consiliul Județean, președintele a fost demis din propriul partid pentru actele de corupție săvârșite. Te uiți la Medgidia, primarul e condamnat penal. La Mangalia, primarul e cercetat penal. La Constanța nici n-are rost să te uiți că îți intră praful în ochi, cum le-a intrat duminică locuitorilor urbei (la propriu). Avim lideri pentru care șezutul cu mâinile în buzunar (buzunarul propriu sau cel public, după caz), pare să fie practica ce le definește prestația. În rest, după ei, potopul (cum a fost cazul și duminică)!
Județul nostru, reședința noastră de județ sunt porțile României către lume. Regiunea Mării Negre beneficiază, în premieră, de o viziune strategică adoptată în Senatul american. Repet, Senatul Statelor Unite ale Americii cunoaște valoarea regiunii mai bine decât liderii ei. Nu e de mirare, însă. Vedem interesul accelerat al americanilor pentru potențialul geostrategic al Constanței și ce nu știm noi este cum să profităm de poziția privilegiată pe care o exercităm în peisajul regional și european de securitate. Nu știm să dăm, nu știm să cerem, nu știm să proiectăm.
Specific, nu știm să dăm răspunsuri clare. Atunci când oportunitățile ne caută, ai noștri lideri joacă de-a „V-ați ascunselea”. Din păcate, orașul e plin de ruine, de la bijuteriile noastre din patrimoniul istoric până la clădirile administrative. Nu știm să cerem partenerilor, Guvernului, altor state, finanțări, perspective de cooperare, atunci când potențialul există. Primarul nostru ar trebui, două zile pe săptămână cel puțin, să se plimbe numai între Palatul Victoria, Ambasada SUA și ambasadele altor state din regiune. Nu știm nici să punem ceva concret pe masă atunci când resursele sunt la dispoziția noastră. Sau nu vrem? Dacă liderii noștri nu vor, atunci chiar e grav.
Ne complacem într-o situație care nu reprezintă nici 1% din potențialul nostru. Vă spuneam, la începutul acestui text, că orașul nostru este dat drept antiexemplu în școlile de administrație publică. Orașul care trebuia să fie, după București, polul principal de dezvoltare al țării. Avem portul, avem Canalul Dunăre-Marea Neagră, avem o vecinătate de mare calibru, avem litoral, avem, culmea, și capital uman: un tineret așa cum multe orașe și multe județe ar da orice să aibă. Suntem, însă, codași, iar orașe precum Oradea ajung să ne dea lecții lejer.
Suntem esență tare în sticluță mică. Suntem ținuți în această sticluță mică de către liderii noștri, din păcate. Avem o istorie epică și un viitor promițător. Nu avem, însă, oameni în poziții de conducere care să ne ducă acolo. Cel puțin, nu momentan. Despre liderii noștri aflăm fie din presa de scandal, fie din presa care investighează acte de corupție, fie vorbind pe la televiziuni despre probleme militare. Despre problemele Constanței nu scoate niciunul nici „psst”. Cât o mai ținem așa? Oportunitățile nu așteaptă nici ele la nesfârșit la ușa noastră, iar, când ne trezim noi să deschidem, s-ar putea ca ele să se îndrepte către alte orizonturi.
