Moţiune de centură

Un condamnat penal evaluează un om fără cazier, sub privirile de curcan înfoiat care cloncăne ale altui condamnat penal. Un şpăgar cu probleme de înţelegere a prepoziţiilor, care îşi ţine tablourile ÎN pereţi, nu PE pereţi, e judecat în două dosare de corupţie, fără ca asta să-l împiedice să măsoare performanţa unui guvern.

Versurile „Vin la Vâlcov cu grăbire / Să-l secăm dintr-o sorbire”, lansate ieri de poetul Robert Şerban, se pot transforma în „Vin la Vâlcov cu grăbire / Să-l plătim prin cimitire”, ştiut fiind ritualul mitei sepucrale căruia i se abandona, zice-se, fostul primar PDL. Şi dansul continuă. Liderul celui mai mare partid retrage sprijinul politic miniştrilor pe care chiar el i-a înşurubat în scaune. Acelaşi lider desfiinţează azi ceea ce elogia cu mai puţin de jumătate de an în urmă. Altădată profesionişti fără cusur, miniştrii invitaţi la demisie în bloc devin brusc subperformeri.

Condamnatul penal Liviu Dragnea se calcă singur pe picioare şi  se învineţeşte fără ajutorul semenilor. Într-un fel, revezi o secvenţă din Liar, Liar (ce titlu potrivit!), în care Jim Carrey în rol de avocat se umple singur de sânge în baia tribunalului, doar-doar o obţine o amânare pentru client. Liviu Dragnea are şi el un client: pe Liviu Dragnea. Iar scopul manevrelor lui se cheamă, simplu, fuga de închisoare.

În ciuda croşeelor expediate în meciul de miercuri seară, la toate emisiunile TV ale ştirilor de noapte, ai până la urmă sentimentul că miza e măruntă. În fond, cu ce l-ar stingheri detenţia pe condamnatul penal Liviu Dragnea? Dar pe condamnatul penal Călin Popescu-Tăriceanu? Cu nimic. Aşa cum sunt lideri de partid şi de Senat, cei doi ar putea să ocupe la fel de bine orice funcţii şi orice fotolii. Neavând obraz, ci doar obraji, nu are ce să le crape de ruşine. Pe lângă asta, România e ţara fără pereche pe lume în care poţi să câştigi confortabil din spatele gratiilor. A dovedit-o Cătălin Cherecheş, care a mers până la a-şi organiza campanie electorală din celulă, iar urbea, fascinată de ineditul situaţiei, l-a ales cu 71% din voturi. Mai ţineţi minte mesajul? Dacă doriţi să revedeţi, iată-l, cu avertismentul cuvenit diabeticilor, care trebuie ţinuţi la o distanţă prudentă:

„Vă mărturisesc că sufletul meu a fost de nenumărate ori pus la încercare, dar de prea puţine ori am lăsat să se vadă emoţia ce mă cuprindea. Mă deschid astăzi în faţa voastră (închisul se deschide, nice touch – n.m.) şi vă spun că, în ultimii cincisprezece ani, am lăcrimat când tatăl meu a plecat să mă vegheze din stele, murind în braţele mele. M-au cuprins lacrimile când, din arestul nedrept, am auzit-o pentru prima oară pe mama. Acum voi mi-aţi aşezat lacrimi în ochi, lacrimi pline de speranţă şi recunoştinţă, lacrimi care se aştern şi mângâie. Vă mulţumesc şi vă iubesc! Voi sunteţi marea mea familie. Voi sunteţi energia care îmi dă puterea să fac totul pentru Baia Mare!”

Rog a se trece totuşi pe la cabinet, pentru o hemoleucogramă completă.

Iar dacă exemplul lui Cătălin Cherecheş nu e suficient, i se poate adăuga oricând următorul alai transpartinic de oameni cu probleme sau condamnări penale, care sunt bine mersi în funcţie: Lia Olguţa Vasilescu, Robert Negoiţă, Mircia Gutău, Mircia Muntean, Constantin Sava, Robert Raduly, Dumitru Pantazi, Vlad Oprea, Arpad Antal, Dorin Florea, Florin Cârciumaru, Constantin Hogea, Cătălin Flutur, George Scripcaru, plus (menţiune specială) Adrian Mladin din – hi hi – Jilava. Dacă ei au putut să nu cedeze în faţa bunului-simţ, al legii şi al onoarei, atunci de bună seamă că Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu nu se vor lăsa mai prejos. Si, se puede! Yes, you can! Plus, ecou din Piaţa Victoriei, I can’t, bă, Liviu!

A nu se crede totuşi că Sorin Grindeanu, aflat la primul discurs liber şi la primele enunţuri deparazitate de „eu ca şi premier”, şi Victor Ponta au măcar 1% boreal în structura lor. Cei doi câştigă doar prin comparaţia cu Dragnea şi Tăriceanu şi sub acţiunea anesteziantă a timpului care trece, nu pe cont propriu.

Albatrosul Grindeanu se agaţă degeaba de hashtagul #rezist, câtă vreme el însuşi, nu altcineva, dădea fuga să vâre Ordonanţa 13 la cuptor în crucea nopţii astă-iarnă. În ce-l priveşte pe Victor Ponta, pe care bunicul lui preot l-a învăţat să nu minte şi să nu fure, el rămâne, după toate regulile, legile şi procedurile, mincinos şi hoţ. În aceste condiţii şi după două zile de gioale, timorări, autocontraziceri şi tentative ceauşistoide de scoatere în decor („îţi dau ASF-ul, dar pleacă de aici”), e clar pentru orice telespectator cu scaun la cap că lucrul de care avem nevoie nu e moţiunea de cenzură, ci moţiunea de centură.