Sari la conținut

Om nepotrivit, loc nepotrivit

Plouă cu neaveniţi, ninge cu impostori. Averse de veleitari potopesc lumea. Nu e neapărată nevoie să deschizi televizorul ca să-i vezi, dar poate să prindă bine.

television_by_fro7a-d4lx29w

Ilustrație: Deviantart

La televizor (tastasem din greşeală „relevizor”, dar am modificat, deşi cuvântul – definind un aparat care împrăştie lucruri rele – nu era de colea) vezi şi reluări: cu încetinitorul dacă e meci, în integrum dacă se redifuzează o emisiune. Puzderia de personaje fără har şi noimă care umplu studiourile de televiziune îi confirmă pe scepticii care vorbesc, tot mai tremurat, despre dizolvarea criteriilor şi despre anemierea exigenţei.

Spre deosebire de stradă, piaţă publică sau forum de discuţii, televiziunea n-ar trebui să fie democratică. Pe Calea Plevnei sau pe Strada Şipotul Fântânilor poate să se plimbe oricine. La televizor, în schimb, nu poate să apară cine vrei şi cine nu vrei. Un post TV care aspiră la statutul unei pieţe agroalimentare cu rating e o anomalie.

Pe de altă parte, televizorul poate funcţiona ca radar de depistare a inadecvărilor şi a inadecvaţilor. El te ajută să-ţi dai seama că unul dintre motivele pentru care lucrurile nu merg bine este amplasamentul nepotrivit al anumitor oameni. Instalarea lor precară în viaţa de zi cu zi. Şi, nu în ultimul rând, neputinţa de-a refuza ipostaze care-i expun ridicolului.

Înţelepciunea populară susţine că omul sfinţeşte locul. Adevărat, dar numai când nu-l compromite.

Cum scriam săptămâna trecută, prezenţa lui Mike Tyson în clădirea Parlamentului nu a înnobilat nici clădirea, nici instituţia pe care-o adăposteşte. Dar Tyson în Parlament a fost doar una dintre sutele de mostre de inadecvare pe care le tolerează (şi încurajează) televizorul. Nu trebuie să fii foarte atent ca să descoperi situaţii asemănătoare în fiecare zi.

La aşa-numitele dezbateri de pe unele posturi TV inadecvarea şi verişoara ei, impostura, defilează la braţ şi nu suportă să fie despărţite. Un violonist vorbeşte despre acceleratorul de particule, o fostă profesoară de matematică se pronunţă cu privire la transferurile din Liga 1, un culegător de folclor emite păreri despre Constanta lui Planck, un tâmplar face politică. Oameni fără contur medical cheamă la răscoală împotriva vaccinului şi a mâncării gătite. Analfabeţii scriu cărţi. Oricine poate face orice.

România devine ţara omnicompetenţelor şi a atotştiutorilor mulţi şi gureşi. A bolnavilor de televizionită care trebuie să-şi spună părerea în orice problemă, fără adierea de zefir a dubiului. Şi fără să se întrebe dacă e sănătos să ştii chiar totul despre tot.

Însă volubilitatea fără temei şi conţinut e doar una dintre faţetele inadecvării televizuale. Lângă ea trebuie aşezată discordanţa dintre produs şi locul unde este filmat.

Un post TV specializat în manele difuzează destul de des o piesă căreia, spre nepieritoarea-mi ruşine, nu i-am reţinut nici titlul, nici interpretul. Trei băieţi tatuaţi şi două fete decoltate, cu fustiţe tip batistă (ştiu, nu prea am micşorat cercul suspecţilor), se unduiesc oriental şi cântă despre dialectica raporturilor dintre bani şi duşmani. Până aici, nimic de obiectat. Obiecţia ţine de locul unde a fost filmat videoclipul: zona din faţa Palatului Regal, lângă statuia lui Carol I. Şi de prima difuzare a piesei: în ziua când, înăuntrul palatului, o mulţime de români se perindau pe la catafalcul reginei Ana.

Insist, în discuţie nu intră genul de muzică. Există posturi TV care difuzează manele, la fel cum există posturi TV care difuzează pop-rock, jazz sau operă. Însă nu poţi face orice oriunde şi oricând. Sau cel puţin n-ar trebui să poţi. Faptul că o manea e filmată la doi paşi de Palatul Regal (şi difuzată într-o zi de doliu) ilustrează al doilea tip de inadecvare de care vorbeam.

Uşor de observat, o inadecvare dă naştere alteia, într-un sistem care se autoreproduce şi asupra căruia e greu să mai intervii acum. Căci inadecvarea, nu altceva, a dat apă la moara manelistului.

În fond, se va fi întrebat el înainte să înceapă operaţiunea, dacă sindicaliştii discută la televizor despre modă şi un plagiator de doctorat devine coordonatorul altor lucrări de doctorat, eu de ce n-aş filma aici? Cum adică, nu se cade? Dar despre maneaua înregistrată la Operă ce spuneţi? Asta cum a fost cu putinţă? Şi cum rămâne cu nunta pe care a făcut-o un fost acţionar al lui Dinamo în Sala Tronului din – ei bine, da! – din Palatul Regal? Dacă Gipsy Kings a cântat acolo, înăuntru, eu de ce n-aş cânta aici, afară? Spre a nu mai vorbi de lansarea unui tip de telefon mobil de lux în aceeaşi Sală a Tronului. Pe când un concurs Miss Piranda tot aici? ar putea să ricaneze manelistul nostru. Şi zău dac-am şti cum să-i răspundem. Am putea să-i spunem că filmele porno nu se turnează în catedrale, dar mi-e să nu le dăm idei regizorilor.