Sari la conținut
News Alert

Omul, animal politic; animalul, om politic

„Oana Zăvoranu îşi deschide partid politic”, scrie pe prima pagină a unui ziar care a fructificat în ultima vreme toate prilejurile de pierdere a prestigiului. Acelaşi titlu în care se ghiceşte aluzia tejghelei – great minds think alike – poate fi văzut şi la ştirile de seară ale unui post TV pe care doar extratereştrii l-ar mai putea lua astăzi în serios. Ce se înţelege dintr-un asemenea enunţ? Că Oana Zăvoranu şi-ar fi putut deschide la fel de bine o carmangerie, un magazin de bijuterii sau o pensiune în Apuseni, dar, dintr-un motiv doar de ea ştiut (datul cu banul, eventual), a ales să-şi deschidă un partid.

Şi celelalte posturi de ştiri au preluat ştirea tot în cheia mondenităţii mai mult sau mai puţin picante. La ştirile Antenei 1 a fost difuzat un reportaj de aproape trei minute în care iniţiatoarei i s-a folosit o singură dată numele întreg, iar în rest, doar prenumele. Oana în sus, Oana în jos. „Oana vrea să rezolve şi problema şomajului”. „Oana e la curent cu problemele ţării.” „În 2017 Oana a renunţat din nou la implanturi şi s-a aplecat asupra problemelor românilor.” (Ultima afirmaţie poartă în ea o subtilă mostră de umor involuntar: odată scăpată de implanturi, Oana Zăvoranu poate face mişcări la care nu s-ar fi încumetat până atunci.)

Chiar atât de puţin discernământ să existe în media? Din două, una. Ori ideea Oanei Zăvoranu e o trăsnaie care nu merită atenţie şi atunci nu i-o acorzi, ori ţi se pare o idee bună şi atunci o tratezi cu seriozitate. Cu atât mai mult cu cât e vorba de înfiinţarea (nicidecum de deschiderea) unui nou partid. Cum ar fi ca reportajele şi ştirile TV să se refere la Klaus şi la Mihai, nu la preşedintele Iohannis şi la premierul Tudose? Cum ar fi ca lui Ion Caramitru să i se spună Pino şi lui Ioan T. Morar, Biju? Studioul de televiziune presupune totuşi altă abordare decât sufrageria personală sau cârciuma.

Şi identitatea partidului a fost răstălmăcită de crainicii TV, parcă pentru forţarea unei glume ieftine. Când Oana Zăvoranu a spus că are de gând să înfiinţeze un partid „pentru protecţia mediului şi a animalelor”, glumeţii din televiziuni s-au grăbit să adapteze iniţiativa şi s-o transforme într-un „partid al animalelor”. Urmarea? Trei ironii de duzină. Prima: „Încă unul? Păi nu ne-ajung animalele din celelalte partide?” A doua, cu un apropo orwellian: „Partidul? Sunteţi siguri că nu ferma?” A treia: „De ce nu? Aşteptăm şi un partid al stafidelor, al pantofilor cu toc, al florilor de câmp şi al paletelor de ping-pong. În fond, în România e posibil orice.”

Aceste ultime cinci cuvinte – perfect valabile, din păcate – sună a motiv de laudă, deşi ar trebui să producă îngrijorare. Atât ideea Oanei Zăvoranu, cât şi felul în care a fost ea prezentată de posturile TV reflectă gradul enorm de relativizare a vieţii publice, inclusiv a vieţii politice.

În mod normal, un om care spune, încă de la consultarea pe Facebook, că „ministra Mediului e pe mai multe cărări” se descalifică şi merită să fie ignorat de media. Un om care se declară dezamăgit de oameni după ce şi-a persiflat cu o mojicie indescriptibilă mama aflată pe patul de moarte trebuie mai degrabă ocolit decât cultivat. Un om care se afişează cu trei ani în urmă alături de Corneliu Vadim Tudor şi susţine că i-ar sta bine portofoliul Culturii, pentru ca acum să declare că n-o interesează economia, justiţia şi cultura, s-ar cuveni izolat mediatic şi lăsat să-şi trăiască ideile în compania prietenilor şi a cunoştinţelor.

În schimb, televiziunile preferă s-o prezinte pe Oana Zăvoranu ca pe un cetăţean cuminţit, căruia i s-a smuls vălul de pe ochi şi care ţinteşte să devină unul dintre agenţii sanitari ai naţiei.

De ce se întâmplă aşa ceva? Fiindcă actul politic şi funcţia politică au fost prăbuşite în derizoriu. Timp de aproape trei decenii, şi-au făcut loc pe scenă oameni al căror loc era pe maidan, la bordel, la spitalul de nebuni sau la închisoare. Cu toţii au făcut gargară patriotardă, cu toţii au deplâns soarta ţării şi s-au declarat disponibili pentru reformă. Or, nu poţi reforma nimic cu Raj Tunaru, Nati Meir, Irinel Columbeanu, Mihai Florin Nahorniac, Ion Brătianu-Cartof, Constantin Ninel Potârcă, George Becali, Lia Roberts, Constantin Mudava şi alte apariţii pe cât de năstruşnice, pe atât de nocive.

Nu poţi pretinde exigenţă unei clasei politice vinovate de apariţia, cu acte în regulă, a unor formaţiuni gen Partidul Pensionarilor şi Partidul Automobiliştilor (propagandişti deghizaţi ai FSN-ului de pe vremuri). Nu ai dreptul să speri la reviriment câtă vreme îi îngădui unei Sânziana Buruiană să apară în emisiuni, fie ele şi nocturne, pentru a-şi promova Partidul Fotomodelelor şi pentru a spune că vede în el nici mai mult, nici mai puţin decât salvarea României. Sigur, oamenii care au capul bine înşurubat pe umeri ştiu ce să vadă într-o asemenea năzbâtie – asta dacă sunt dispuşi să-şi piardă trei minute din viaţă cu ea. Dar ceilalţi, nu puţini?

Iar dacă mai aveţi nevoie de o dovadă a degradării, ţineţi-vă de nas şi aruncaţi o privire la „Wow biz” (e difuzat de Kanal D, pentru cine nu ştie), unde acceptă să se facă de râs, cu o descurajantă seninătate, Viorel Lis. Iar apoi amintiţi-vă că acest personaj cu trăsături gothic-horror, preluate parcă de la Unchiul Fester din „Familia Addams”, a fost o vreme primarul Capitalei. A stat, adică, pe scaunul lui Pache Protopopescu.